Ordinul nr. 2096/2022
privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea prin granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor pentru refacerea capacității de reziliență, aferentă Programului operațional Competitivitate 2014-2020, axa prioritară 4 - "Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei", prioritatea de investiții 13i "Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei", obiectivul specific 4.1 - "Consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor afectate de pandemia de COVID-19", acțiunea 4.1.1 "Investiții în activități productive"
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Ordinul nr. 3382/2022 22 decembrie 2022 privind modificarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea prin granturi pentru inve…
- Ordinul nr. 220/2023 9 februarie 2023 privind modificarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea prin granturi pentru inve…
Având în vedere:
–
Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
–
prevederile secțiunii 3.13 - Sprijin pentru investiții în vederea unei redresări durabile din Comunicarea CE - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C 112 I/01), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 4.04.2020, cu modificările și completările ulterioare;
–
prevederile Programului operațional Competitivitate 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare C(2014)10.233, cu modificările ulterioare;
–
Decizia Comisiei Europene nr. C(2022)5.855 final din 9.08.2022 de aprobare a Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea prin granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor pentru refacerea capacității de reziliență;
–
Regulamentul nr. 460/2020 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 martie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013 și (UE) nr. 508/2014 în ceea ce privește anumite măsuri specifice menite să mobilizeze investiții în sistemele de sănătate ale statelor membre și în alte sectoare ale economiilor acestora ca reacție la epidemia de COVID-19 (Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus);
–
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare;
–
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2022
privind unele măsuri pentru acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență, cu modificările ulterioare;
–
Avizul Consiliului Concurenței nr 10.237 din 22.07.2022,
ținând cont de Referatul de aprobare al Direcției generale creștere inteligentă, digitalizare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 92.389 din 17.08.2022,
în temeiul prevederilor
art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018
privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul investițiilor și proiectelor europene
emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă
Schema de ajutor de stat
pentru sprijinirea prin granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor pentru refacerea capacității de reziliență, aferentă Programului operațional Competitivitate, axa prioritară 4 - „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei“, prioritatea de investiții 13i „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei“, obiectivul specific 4.1 „Consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor afectate de pandemia de COVID-19“, acțiunea 4.1.1 „Investiții în activități productive“, al cărei conținut este prevăzut în
anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea prin granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor pentru refacerea capacității de reziliență este finanțată din fonduri de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile asigurate din Programul operațional Competitivitate, în condițiile legii.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Carmen Moraru, secretar de stat București, 22 august 2022. Nr. 2.096.
Anexa SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT pentru sprijinirea prin granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor
pentru refacerea capacității de reziliență, aferentă Programului operațional Competitivitate
2014-2020, axa prioritară 4 - „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în
contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii
unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei“, prioritatea de investiții 13i
„Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19
și al consecințelor sale sociale și pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente
a economiei“, obiectivul specific 4.1 - „Consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor afectate
de pandemia de COVID-19“, acțiunea 4.1.1 „Investiții în activități productive“
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.