HG nr. 1581/2022
privind aprobarea Programului de interes național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri, pentru perioada 2023-2026
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 143/2000
privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă Programul de interes național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri, pentru perioada 2023-2026, denumit în continuare Program, prevăzut în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Fondurile necesare pentru finanțarea Programului prevăzut la
art. 1
se asigură de la bugetul de stat, cu respectarea plafoanelor de cheltuieli prevăzute în strategiile fiscal-bugetare anuale, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, la titlul „Alte cheltuieli“, articolul 59.11 „Asociații și fundații“, în limita fondurilor bugetare aprobate Agenției Naționale Antidrog și în funcție de prioritățile stabilite de aceasta.
Bugetul programului prevăzut la
art. 1
este de 20.000 mii lei.
Articolul 3
Finanțarea Programului se realizează în baza evaluării și selecției proiectelor elaborate de furnizorii de proiecte de prevenire a consumului de droguri, inclusiv alcool și tutun, și furnizorii autorizați de servicii de asistență medicală, psihologică și socială acordate consumatorilor de droguri, în nume propriu sau în parteneriat.
Evaluarea și selecția proiectelor prevăzute la
alin. (1)
se realizează de către Agenția Națională Antidrog, în condițiile legii.
Metodologia de evaluare, selectare și finanțare a proiectelor prevăzute la
alin. (1)
se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 4
Monitorizarea implementării proiectelor finanțate în cadrul Programului și controlul fondurilor alocate în cadrul acestuia se asigură de către Agenția Națională Antidrog, în condițiile legii.
Articolul 5
Procedura de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă din fonduri publice se realizează potrivit prevederilor
art. 5-35 din Legea nr. 350/2005
privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6
Activitățile specifice din cadrul fiecărui subprogram al Programului, care nu au fost finanțate, vor fi reluate în anii următori și se vor derula în funcție de fondurile bugetare aprobate Ministerului Afacerilor Interne cu această destinație, potrivit prevederilor
art. 21 alin. (8) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode Ministrul muncii și solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi Ministrul sănătății, Alexandru Rafila Ministrul educației, Ligia Deca p. Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Domnica-Doina Pârcălabu, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Mihai Diaconu, secretar de stat București, 28 decembrie 2022. Nr. 1.581.
Anexa PROGRAMUL DE INTERES NAȚIONAL
de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială
a consumatorilor de droguri, pentru perioada 2023-2026
Scop: Limitarea impactului și a consecințelor negative ale fenomenului drogurilor asupra sănătății și siguranței publice
I.
Subprogramul Prevenirea consumului de droguri Obiectiv general: Consolidarea sistemului național de prevenire ce cuprinde totalitatea programelor, proiectelor și intervențiilor de prevenire (contextuală, universală, selectivă și indicată) adresate populației generale, școlare și grupurilor vulnerabile, inclusiv persoanelor aflate în stare privativă de libertate, în baza evidențelor științifice
Indicatori fizici: minimum 5 proiecte derulate în domeniul prevenirii consumului de droguri/perioadă de implementare a programului
Indicatori de eficiență: minimum 10.000 de beneficiari direcți/perioadă de implementare a proiectului
Grup-țintă: copii și tineri cu vârsta între 12-25 de ani care sunt expuși riscului de consum de droguri
Arie de intervenție: prevenire selectivă și indicată în comunitate
Tipuri de activități eligibile:
a)
dezvoltarea de intervenții alternative la consumul de droguri;
b)
dezvoltarea de abilități pentru întârzierea vârstei de debut în consumul de droguri și evitarea transformării consumului experimental/ocazional în consum regulat;
c)
sprijinirea și îndrumarea grupului-țintă pentru participarea activă la viața economică, educațională și culturală a comunității, în vederea asumării responsabilităților individuale sau de grup;
d)
promovarea dialogului social în vederea combaterii stigmatizării și intoleranței între grupul-țintă și comunitate.
Buget: 10.000 mii lei
II.
Subprogramul Asistența integrată acordată persoanelor care consumă droguri Obiectiv general: Consolidarea serviciilor și intervențiilor de identificare, atragere și motivare a persoanelor care consumă droguri în vederea accesării sistemului național de asistență medicală, psihologică și socială
Indicatori fizici: minimum 5 proiecte derulate în domeniul furnizării de servicii de asistență pentru persoanele care consumă droguri/perioadă de implementare a programului
Indicatori de eficiență: minimum 300 de beneficiari direcți/perioadă de implementare a proiectului
Grup-țintă: persoane care consumă droguri aparținând grupurilor vulnerabile (din care 10% femei)
Arie de intervenție: asistență integrată - reducerea riscurilor asociate consumului de droguri
Tipuri de activități eligibile:
a)
furnizarea de servicii de prevenire, consiliere, tratament, testare și vaccinare HIV, HVB, HVC, TBC către grupul-țintă;
b)
facilitarea accesului grupului-țintă la serviciile integrate de asistență medicală, psihologică și socială, în funcție de particularitățile acestuia.
Buget: 10.000 mii lei
------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.