Decizia nr. 614/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua și ale art. 15 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 165/2013 16 mai 2013 (prevederi anume) privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalen…
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Irina Loredana Gulie
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 teza a doua
și ale
art. 15 din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Facultatea de Drept a Universității din București în Dosarul nr. 33.232/3/2008 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.758D/2019.
2.
La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, domnul avocat Doru Trăilă, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.160D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, excepție ridicată de Facultatea de Drept a Universității din București în Dosarul nr. 23.829/3/2016 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.
4.
La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, domnul avocat Doru Trăilă, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
5.
Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.758D/2019 și nr. 2.160D/2019, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 2.160D/2019 la Dosarul nr. 1.758D/2019. Reprezentantul autoarei excepției solicită conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.160D/2019 la Dosarul nr. 1.758D/2019, care este primul înregistrat.
6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată, în esență, că prevederile
art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013
contravin principiului constituțional al neretroactivității legii civile, cuprins în
art. 15 alin. (2) teza întâi din Constituție , dat fiind faptul că se aplică și unor situații juridice trecute, respectiv prin eliminarea posibilității reparării integrale, prin acordarea despăgubirilor pentru imobile preluate în mod ilegal de către stat.
7.
Se mai susține că aceeași soluție legislativă, cuprinsă în
art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 , creează o discriminare între persoane aflate în aceeași situație juridică, încălcând prevederile
art. 16 alin. (1) din Constituție . În acest sens arată că
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a reglementat un singur termen pentru toți destinatarii normei, în care foștii proprietari deposedați puteau trimite notificări către entitățile deținătoare ale bunurilor imobile, în vederea restituirii acestora. Or, în funcție de data soluționării notificărilor, respectiv înainte sau după intrarea în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , care a introdus soluționarea cererilor de restituire cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, foștii proprietari deposedați nu au primit o reparație integrală. Mai invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014 ,
nr. 210 din 8 aprilie 2014
sau
nr. 269 din 7 mai 2014 , arătând că raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluțiile de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate, în deciziile precitate, se impune și în această cauză.
8.
În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor
art. 15 din Legea nr. 165/2013
se arată că, prin limitarea posibilității de restituire, la 50 ha de proprietar deposedat, acestea contravin dispozițiilor
art. 44 din Constituție , precum și celor cuprinse în
art. 1 din Primul Protocol adițional
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale, referitoare la protecția proprietății. În acest sens arată că autoarea excepției, având în vedere normele în vigoare la momentul depunerii notificărilor, a avut speranța legitimă că acestea vor fi soluționate în sensul reconstituirii dreptului de proprietate, integral. Invocă în acest sens raționamentul logico-juridic pe care Curtea l-a folosit în fundamentarea soluției pronunțate prin
Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017 .
9.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv
deciziile nr. 237 din 19 aprilie 2018
și
nr. 477 din 25 iunie 2020 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
10.
Prin încheierile din 21 mai 2019 și 22 mai 2019, pronunțate în dosarele nr. 33.232/3/2008* și, respectiv, nr. 23.829/3/2016, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 teza a doua
și ale
art. 15 din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost invocată de Facultatea de Drept a Universității din București în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri formulate în temeiul
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
11.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, potrivit dispozițiilor
art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 , dispozițiile acestui act normativ se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, așadar și pentru trecut, cu încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii. Or, pentru a nu intra în
conflict cu principiul constituțional amintit anterior, cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii trebuie să li se aplice reglementările în vigoare la momentul nașterii raportului juridic. În acest sens se arată că demersurile în cauza aflată pe rolul instanței judecătorești au fost întreprinse avându-se în vedere prevederile legale aplicabile la data inițierii acestora prin depunerea notificării, în temeiul
Legii nr. 10/2001 , iar împrejurarea că, în cursul judecății, a fost adoptată
Legea nr. 165/2013 , ce instituie o serie de modificări față de
și dispune că
se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării sale în vigoare, în conformitate cu prevederile
art. 4 , nesocotește principiul constituțional al neretroactivității legii. Astfel, se susține că, stabilind în cuprinsul
art. 4 din Legea nr. 165/2013
că dispozițiile acesteia se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, în cauză devin incidente prevederile
art. 15
din același act normativ, ce instituie o limitare în ceea privește restituirile față de actul normativ în vigoare la data nașterii raportului juridic.
12.
Se mai susține că, potrivit unei orientări jurisprudențiale, în măsura în care se va constata că autoarea excepției a atins pragul de 50 ha, instituit prin dispozițiile
art. 15 din Legea nr. 165/2013 , acțiunea va fi respinsă ca inadmisibilă. Or, inadmisibilitatea unei acțiuni în justiție se impune a fi analizată prin raportare la condițiile reglementate la data la care a luat naștere raportul juridic prin depunerea notificării, așadar la condițiile de admisibilitate reglementate prin
Legea nr. 10/2001 . În consecință, se arată că inadmisibilitatea unei acțiuni în justiție impune o analiză a reglementărilor în vigoare la data nașterii raportului juridic și nu poate rezulta dintr-o normă posterioară nașterii acestuia.
13.
În ceea ce privește încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi se arată că maniera de soluționare a cererilor de restituire, respectiv procedura anevoioasă și instituirea unei ordini de soluționare a acestora, a condus la aplicarea unui tratament diferit pentru persoane aflate în situații similare. Astfel, o parte din cererile de restituire au fost soluționate în sensul reparării integrale, iar altele cu respectarea limitei de 50 ha, instituită prin dispozițiile
art. 15 din Legea nr. 165/2013 , cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca devenită inadmisibilă, fără ca această diferență de tratament să fie justificată obiectiv și rezonabil prin existența unui scop legitim sau să existe o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
14.
Referitor la încălcarea dreptului constituțional și convențional de proprietate privată se susține că autoarea excepției, întemeindu-se pe normele în vigoare la momentul depunerii notificărilor, a avut speranța legitimă că acestea vor fi soluționate în sensul reconstituirii dreptului de proprietate și că niciun act normativ ulterior nu va fi de natură a anihila rezultatul preconizat, prin aplicarea retroactivă. În acest sens, în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se arată că
art. 44 din Constituție
ocrotește în egală măsură inclusiv speranța legitimă de a obține folosința efectivă a unui drept de proprietate privată. Din această perspectivă, dispozițiile
art. 44 alin. (1)
și
(2) din Constituție
stabilesc în mod expres că dreptul de proprietate este garantat și ocrotit, ceea ce semnifică, pe de o parte, reglementarea măsurilor necesare apărării acestuia împotriva încălcării de către alte subiecte de drept, aflate pe poziție de egalitate juridică cu titularul dreptului, iar, pe de altă parte, reglementarea acelor măsuri care să îl apere pe titularul dreptului de proprietate privată de încălcările pe care le-ar putea suferi din partea statului sau unităților administrativ-teritoriale când acestea ar acționa împotriva sa de pe poziții de autoritate. Totodată, orice limitare sau restricție a dreptului de proprietate privată trebuie stabilită astfel încât aceasta să nu atingă fondul acestui drept. De asemenea, orice limitare sau restricție a dreptului de proprietate este supusă principiului proporționalității, fiind necesar să existe un just echilibru între interesul general urmărit și limitarea adusă dreptului de proprietate privată. Or, prevederile legale criticate instituie o limitare a dreptului de proprietate privată ce nu a fost instituită avându-se la bază o justificare rezonabilă, fiind încălcat principiul proporționalității.
15.
Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.
16.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
17.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:
18.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992, republicată , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
19.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 4 teza a doua
și ale
art. 15 din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora:
–
Articolul 4
teza a doua : „Dispozițiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;
–
Articolul 15
: „Cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit
Legii nr. 10/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se soluționează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar.“
20.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 15 alin. (2)
privind neretroactivitatea legii civile,
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în drepturi și
art. 44 alin. (1)
și
(2)
referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată și a proprietății private. De asemenea, sunt invocate și dispozițiile
art. 14
- Interzicerea discriminării din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale și ale
art. 1
- Protecția proprietății din
Primul Protocol adițional
la aceeași Convenție, precum și
art. 26 din Pactul internațional
privind drepturile civile și politice, referitoare la egalitatea în fața legii.
21.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la o motivare identică celei formulate în prezenta cauză, și în raport cu dispozițiile
art. 15 alin. (2) , ale
art. 16 alin. (1)
și
(2) din Constituție , precum și cu dispozițiile
art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale.
22.
Astfel, prin Decizia
nr. 477 din 25 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 8 decembrie 2020, paragrafele 15-22, invocând jurisprudența sa anterioară, Curtea a reținut că, prin intermediul legilor reparatorii, și anume prin dispozițiile
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , coroborate cu
cele ale
art. 8 alin. (3)
și ale
art. 9 din Legea nr. 18/1991 , legiuitorul a consacrat posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele fizice în echivalent arabil în limita a 50 ha de proprietar deposedat. Curtea a constatat că reconstituirea dreptului de proprietate privată se realizează asupra terenurilor cu destinație agricolă, indiferent că acestea sunt situate în intravilanul sau în extravilanul localităților.
23.
Prin decizia amintită, Curtea a observat, totodată, că
Legea nr. 10/2001 , prin
art. 8 alin. (1) , clarifică relația dintre măsurile de restituire reglementate de
și
Legea nr. 10/2001 , stabilind că nu intră sub incidența
terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării și nici cele al căror regim juridic este reglementat prin
și prin
Legea nr. 1/2000 . Deși
nu reglementează nicio limitare sub aspectul suprafeței în privința restituirii imobilelor care intră sub incidența sa, instituind, așadar, o restitutio in integrum, prevederile
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
exclud din sfera sa de aplicare terenurile care la data preluării erau agricole, plasându-le implicit în domeniul de aplicare al
Legii nr. 18/1991 , care instituie limitarea expresă la 50 ha.
24.
În acest context legislativ, Curtea a reținut că
art. 15 din Legea nr. 165/2013
reglementează limita care trebuie respectată pentru soluționarea cererilor de restituire vizând terenuri intravilane agricole rezultată din coroborarea dintre
și
Legea nr. 1/2000 , limită care se subsumează cotei de 50 ha, stabilită de aceste acte normative. Prin urmare, Curtea a subliniat că
art. 15 din Legea nr. 165/2013
stabilește relația dintre cele două legi de restituire, precizând că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, indiferent că sunt în intravilanul sau extravilanul localităților, nu trebuie să depășească 50 ha/ proprietar deposedat.
25.
Așadar, noua reglementare - conținută în textul de lege ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate -, continuând linia firească trasată de legile reparatorii de restituire, nu permite depășirea cotei maxime stabilite de lege prin alternanța dintre măsurile reparatorii cuprinse în cele două legi. Curtea a apreciat că o viziune contrară ar duce la caracterul iluzoriu al cotei de 50 ha - condiție de ordine publică în domeniul restituirilor - pentru că, în realitate, aceasta ar privi numai terenurile extravilane agricole, iar cele intravilane agricole ar urma să se restituie fără nicio limită. În acest fel ar fi schimbat criteriul avut în vedere de legiuitor atunci când a adoptat
Legea nr. 18/1991 , în sensul că acesta s-ar circumscrie caracterului intra-/extravilan în determinarea limitei de 50 ha (a locului unde se află terenul aparținând unei unități administrativ-teritoriale de bază), când, în realitate, legea se referă la criteriul categoriei de folosință a terenurilor.
26.
Curtea a mai observat (paragraful 29 din
Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 30 octombrie 2017), că sintagma „agricole la data preluării abuzive“ subliniază faptul că, dacă, ulterior preluării, categoria de folosință a acestor terenuri a fost schimbată, nu înseamnă că ele intră sub incidența
și că ar putea fi restituite indiferent de suprafață în temeiul acestei legi, ci înseamnă că legea aplicabilă este
Legea nr. 18/1991 , cu respectarea cotei de 50 ha. O atare reglementare este firească din moment ce legile reparatorii vizează, de principiu, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel cum aceasta exista la data preluării. Prin urmare, din această perspectivă, Curtea a constatat (paragraful 30 din decizia precitată) că
art. 15 din Legea nr. 165/2013
are caracter explicativ, fără a aduce vreun element novatoriu în privința substanței măsurilor de restituire sau a procedurii de restituire. Așadar, nu se poate reține susținerea autoarei prezentei excepții în sensul că art. 15 ar crea o situație discriminatorie, dezavantajoasă celor ale căror notificări sunt soluționate prin luarea în considerare a condiționalității impuse de acesta, de vreme ce și sub imperiul
exista o asemenea limitare, dedusă din interpretarea coroborată mai sus prezentată. Din același considerent, al continuității în timp a soluției legislative, nu se poate pune nici problema retroactivității dispozițiilor
art. 15 din Legea nr. 165/2013 .
27.
De altfel, în ceea ce privește limitarea suprafeței restituite pe fiecare titular deposedat la 50 ha pentru terenurile agricole și 10 ha pentru terenurile forestiere, potrivit
Legii nr. 18/1991 , Curtea a constatat în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de
Decizia nr. 43 din 4 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003, că aceasta reprezintă o soluție legislativă care corespunde unei opțiuni politice ce ține de competența legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituțional.
28.
Cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind un element nou, de natură să reconsidere jurisprudența Curții Constituționale.
29.
De asemenea, în prezenta cauză, prevederile
art. 4 teza a doua
și ale
art. 15 din Legea nr. 165/2013
sunt criticate prin raportare la exigențele dreptului de proprietate consacrat de
art. 44 din Constituție
și având în vedere că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „bun“ include și „speranța legitimă“, arătându-se, în esență, că autoarea excepției, având în vedere normele în vigoare la momentul depunerii notificărilor, a avut speranța legitimă că acestea vor fi soluționate în sensul reconstituirii dreptului de proprietate integral, fără limitarea la 50 de ha, și că niciun act normativ ulterior nu va fi de natură să anihileze rezultatul preconizat.
30.
În legătură cu aceste susțineri, Curtea reține că, în ceea ce privește speranța legitimă de soluționare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor reparatorii, în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că în cadrul procedurii de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată prin
Legea nr. 165/2013 , nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform
- sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a
- persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. De altfel, un drept cu caracter civil este considerat „determinat“ (pentru a beneficia de protecția
art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condițiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicție statuează cu privire la existența dreptului și o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens,
deciziile Curții Constituționale nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 48,
nr. 724 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, paragraful 40, sau Hotărârea din 23 martie 1994, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30).
31.
În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că dreptul de creanță de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie nu este un drept cert și exigibil și, de aceea, situația juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicțională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanța de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, paragraful 64). De asemenea, prin aceeași decizie, paragraful 66, instanța supremă a mai reținut, în legătură cu procedura de restituire a imobilelor în temeiul
Legii nr. 165/2013 , că este vorba de o situație juridică aflată în curs de constituire, impunându-se principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel,
îl consacră prin dispozițiile
art. 4 , fiind, în consecință, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, și nu cea de la data introducerii acțiunii.
32.
Prin urmare, și din această perspectivă, a aplicării normelor de drept substanțial incidente cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , susținerile autoarei excepției referitoare la aplicarea retroactivă a prevederilor legale criticate, astfel cum au fost formulate în motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate, sunt neîntemeiate.
33.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Facultatea de Drept a Universității din București în dosarele nr. 33.232/3/2008* și nr. 23.829/3/2016 ale Tribunalului București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile
art. 4 teza a doua
și ale
art. 15 din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.