Decizia nr. 603/2022

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 88 alin. (3) din Codul penal , excepție ridicată de Claudiu Drăgan în Dosarul nr. 5.429/320/2017 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.491D/2019.

2.

La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la

deciziile nr. 522 din 15 iulie 2021

și

nr. 306 din 9 iunie 2020 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 11 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.429/320/2017, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 88 alin. (3) din Codul penal , excepție ridicată de Claudiu Drăgan într-o cauză în care în privința autorului excepției de neconstituționalitate s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul criticat este ambiguu, pentru că nu prevede dacă revocarea amânării aplicării pedepsei se aplică și în cazul condamnărilor la pedeapsa amenzii penale, așa cum, în mod imperativ, prevăd dispozițiile

art. 96 alin. (4) din Codul penal . Se susține că prevederile

art. 88 alin. (3) din Codul penal

folosesc termenul generic de „condamnare“, neînțelegându-se care este sfera de aplicare a acestuia, în condițiile în care

art. 96 alin. (4) din Codul penal

prevede că pedeapsa amenzii penale nu face parte dintre cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Se observă că, din analiza dispoziției legale anterior menționate, rezultă că măsura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă numai în situația în care se pronunță o condamnare la pedeapsa închisorii, ulterior pronunțării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Or, autorul excepției de neconstituționalitate a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale pentru o infracțiune săvârșită în termenul de supraveghere, nefiind îndeplinită condiția prevăzută la

art. 96 alin. (4) din Codul penal , constând în condamnarea la pedeapsa închisorii.

6.

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, textul criticat fiind contrar prevederilor

art. 1 alin. (5) , ale

art. 16,

ale

art. 21 alin. (1)

și

(3) din Constituție . Se susține că dispozițiile

art. 88 alin. (3) din Codul penal

discriminează persoanele care cad sub incidența acestei prevederi legale în raport cu cele cărora, tot în urma săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul unui termen de supraveghere, li se aplică prevederile

art. 94 alin. (4) din Codul penal . Se arată situația premisă a instituțiilor juridice analizate, respectiv revocarea amânării pedepsei și revocarea executării pedepsei sub supraveghere, care are în vedere persoane care într-o primă etapă, în urma săvârșirii unei infracțiuni, au beneficiat de variante alternative de executare a pedepsei, constând în amânarea aplicării pedepsei, conform

art. 83 și următoarele din Codul penal , și în suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform

art. 91 și următoarele din Codul penal . Se arată că ambele instituții prevăd stabilirea unui termen de supraveghere, termen pe perioada căruia, prin măsurile și obligațiile impuse, se controlează conduita persoanei condamnate, și că, în ambele situații, săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare este de natură să producă consecințe juridice care, în esență, vizează pierderea beneficiului neexecutării cu privire la pedeapsa anterioară. Se susține că, în ciuda acestor premise/ipoteze identice, în mod impredictibil și inechitabil, în cazul amânării aplicării pedepsei, săvârșirea unei noi infracțiuni atrage, în mod automat, revocarea amânării aplicării pedepsei, indiferent de natura pedepsei aplicate pentru noua infracțiune -, deoarece

art. 88 alin. (3) din Codul penal

impune drept condiție doar pronunțarea unei condamnări, în timp ce, în situația suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, revocarea beneficiului se produce doar în situația condamnării la pedeapsa închisorii. Altfel spus, persoanele care inițial au beneficiat de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pot beneficia în continuare de această formă de executare, chiar dacă sunt condamnate pentru o nouă infracțiune săvârșită în intervalul termenului de încercare, în ipoteza în care pedeapsa pentru noua infracțiune este amenda penală. Această soluție nu poate fi însă aplicată persoanelor care inițial au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, instituție care presupune îndeplinirea unor condiții mai ușoare privind cuantumul pedepsei stabilite, întrucât, în cazul acestora revocarea amânării aplicării pedepsei intervine automat, chiar dacă au săvârșit o infracțiune de o gravitate redusă, pentru care li se aplică pedeapsa amenzii penale. Se susține că această diferență de tratament juridic nu este justificată/fundamentată de niciun element obiectiv, generând inechitate și efecte diferite pentru destinatari ai legii care se află în situații premisă aproape identice.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 88 alin. (3) din Codul penal , care au următorul cuprins: „Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.“

11.

Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitoare la calitatea legii, ale

art. 16

cu privire la egalitatea în drepturi și ale

art. 21 alin. (3)

referitoare la dreptul la un proces echitabil.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în realitate, autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci compară instituția amânării aplicării pedepsei cu cea a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Or, prin

Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragraful 24, Curtea a reținut că, în ceea ce privește comparația făcută, în susținerea excepției de neconstituționalitate, între revocarea amânării aplicării pedepsei și revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, sub aspectul menținerii acestei din urmă forme de individualizare a pedepsei în ipoteza săvârșirii, pe parcursul termenului de supraveghere, a unei infracțiuni pentru care este aplicată pedeapsa amenzii și al imposibilității menținerii amânării aplicării pedepsei, în situația comiterii, pe parcursul termenului de supraveghere, a unei infracțiuni similare celei anterior menționate, o astfel de critică este inadmisibilă, întrucât neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 88 alin. (3) din Codul penal

nu poate fi dedusă prin compararea lor cu prevederile

art. 96 alin. (4) din Codul penal , ci doar din raportarea textului criticat la dispozițiile

Constituției .

13.

Pentru acest motiv, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 88 alin. (3) din Codul penal

este inadmisibilă.

14.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 88 alin. (3) din Codul penal , excepție ridicată de Claudiu Drăgan în Dosarul nr. 5.429/320/2017 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.