Ordin · Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Ordinul nr. 1063/2023

pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională

prezumat în vigoare

Data actului
26 aprilie 2023
Emitent
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 364 din 28 aprilie 2023
Citat de
2 acte
Citează
4 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 3.833 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Luând în considerare Referatul de aprobare al Administrației Fondului pentru Mediu nr. 39/ALA din 24.04.2023 privind Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională și Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 331/2023*) pentru aprobarea Listei categoriilor de proiecte prioritare care beneficiază de alocări financiare în anul 2023 din sumele rezultate în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările ulterioare,

*) Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 331/2023 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

în temeiul prevederilor

art. 12 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011

privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin

Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare, ale

art. 57 alin. (1) ,

(4)

și

(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale

art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020

privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor și pădurilor emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă

Ghidul de finanțare

a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, prevăzut în

anexa

care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă

Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.287/2018

pentru aprobarea

Ghidului de finanțare

a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1061 din 14 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Analiza, aprobarea, implementarea și monitorizarea cererilor de finanțare depuse în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, aprobat prin

Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.287/2018 , cu modificările și completările ulterioare, se vor realiza potrivit prevederilor acestuia.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Tánczos Barna
București, 26 aprilie 2023.
Nr. 1.063.

Anexa GHID DE FINANȚARE a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice

pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii

necesarului de consum și livrării surplusului

în rețeaua națională

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.