Decizia nr. 72/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, excepție ridicată de Corneliu Stegaru, Ștefan Tache și Vasile Militaru în Dosarul nr. 7.840/1999 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal răspund Corneliu Stegaru, asistat de avocat Alice Draghici, Vasile Militaru, asistat de avocat Iulia Preda, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul lui Corneliu Stegaru arata ca prin

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, sunt incalcate dispozițiile art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituție, care prevăd ca: "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", deoarece acest text creează o diferentiere între proprietatea privată a statului și proprietatea privată aparținând altor subiecte de drept. De asemenea, arata ca din textul criticat rezultă o vădită discrepanta între modul de ocrotire juridică a proprietății a doua societăți comerciale, la care o persoană ar putea funcționa, limitand totodată sfera activităților comerciale pe care un angajat le-ar putea desfășura la fiecare dintre cele doua societăți, fără a deveni susceptibil ca se face vinovat de comiterea infracțiunii incriminate prin acest text de lege. Autorul excepției considera ca norma legală ce face obiectul excepției încalcă flagrant dispozițiile art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituție și prin faptul ca generează diferențe de tratament juridic între doua societăți comerciale, indiferent de natura activității pe care acestea o desfășoară sau de proprietarul lor. În concluzie solicita admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate.

Apărătorul lui Vasile Militaru susține motivele de neconstituționalitate formulate de apărătorul lui Corneliu Stegaru.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca autorul excepției, după ce face o analiza a textului criticat sub raportul elementelor constitutive ale infracțiunii, ajunge la concluzia ca acesta ar fi contrar dispozițiilor art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituție. Aceasta concluzie nu este însă corecta, deoarece, atunci când activitățile comerciale sunt exercitate cu buna-credința, nu se pune problema ca fondatorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal, care desfășoară activități pentru doua societăți comerciale ce fac afaceri între ele, sa răspundă în vreun fel pentru exercitarea atribuțiilor lor în aceste societăți. Numai în situațiile în care persoanele menționate folosesc cu rea-credința bunurile sau creditul de care se bucura societățile comerciale în folosul propriu sau al altor societăți comerciale, textul criticat prevede sancționarea penală a acestora. Acest fapt nu contravine însă dispozițiilor art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituție, care se referă la apărarea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular. În concluzie, solicita respingerea excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 7.840/1999, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 pct. 5 devenit

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, excepție ridicată de Corneliu Stegaru, Ștefan Tache și Vasile Militaru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin ca fapta incriminata consta în folosirea unui bun sau a creditului de care se bucura o societate comercială într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu al făptuitorului ori pentru a favoriza o alta societate comercială în care el are interese direct sau indirect. De asemenea, autorii excepției mai arata ca, întrucât textul nu este clar, rămâne de stabilit în ce se poate concretiza acțiunea de folosire a unui bun al unei societăți comerciale sau creditului de care se bucura aceasta, din moment ce este exclusa dispoziția asupra bunurilor sau creditului. De aceea, s-ar putea crede ca este vorba de împrumuturi, închirieri sau constituire de garanții. Se mai arata ca, în ceea ce privește subiectul activ nemijlocit al acestei infracțiuni, acesta este calificat, neputând fi decât administratorul, directorul sau, eventual, lichidatorul unei societăți comerciale ale carei bunuri sau credit sunt folosite. Autorii excepției considera ca aceasta restrangere a sferei subiectilor activi ai infracțiunii este nejustificată și conduce la concluzia ca art. 194 pct. 5, devenit în numerotarea din legea republicată

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , este neconstitutional. Textul de lege criticat mai cuprinde cerințele esențiale ca folosirea patrimoniului sau creditului să fie realizată cu "rea-credința" și să fie facuta într-un scop contrar intereselor societății, în folosul propriu al făptuitorului sau pentru a favoriza alta societate comercială în care făptuitorul este interesat, direct sau indirect. Referindu-se la aceasta ultima cerința, autorul excepției considera ca textul de lege criticat încalcă prevederile art. 41 alin. 2, teza întâi din Constituție, care prevede că "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". De asemenea, se mai arata ca textul legii nu este explicit, nu arata în ce consta favorizarea unei alte societăți comerciale, în care făptuitorul este interesat, și de aceea este greu de stabilit când exista infracțiunea prevăzută la

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , republicată, și când infracțiunea de concurenta neloială prevăzută la art. 301 din Codul penal. Singurul indiciu este oferit de termenul "folosire" înțeles ca unul dintre cele 3 atribute ale dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă ca făptuitorul procedează la scoaterea temporară din patrimoniul societății a unor valori, timp în care societatea proprietara este lipsită de atributul folosinței. În final, autorii excepției susțin ca, din modul în care este reglementată infracțiunea prevăzută la

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , republicată, rezultă o vădită discrepanta între modul de ocrotire juridică a proprietății a doua societăți comerciale, la care o persoană ar putea activa, limitand astfel sfera activităților concrete pe care un angajat le-ar putea desfășura la aceste societăți, fără a deveni susceptibil ca se face vinovat de comiterea menționatei infracțiuni. Având în vedere aceste motive, autorii excepției ajung la concluzia ca textul în discuție încalcă dispozițiile art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituție, prin faptul ca generează diferențe de tratament juridic între doua societăți comerciale, indiferent de natura activității pe care acestea o desfășoară. În consecința, ei solicita admiterea excepției și constatarea ca fiind neconstitutional a textului de lege criticat.

Judecătoria Buftea, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, arata ca aceasta este neîntemeiată. Se mai arata ca autorii excepției, în cea mai mare parte, nu fac referire la art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituție, care prevede că "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". Argumentele folosite în motivarea excepției, referitoare la o presupusa discrepanta între modul de ocrotire juridică a proprietății a doua societăți comerciale, la care aceeași persoana ar putea activa, limitand astfel sfera activităților concrete pe care un angajat le-ar putea desfășura la aceste societăți, nu justifica critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca legiuitorul român a considerat necesară sancționarea ca infracțiune a faptei administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al societății comerciale care folosește cu rea-credința bunurile sau creditul de care se bucura o societate comercială, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care el are interes direct sau indirect. Scopul incriminării este sancționarea comportamentului neloial al acelor funcționari ai societăților comerciale, care, abuzand de încrederea acordată de adunarea generală a acționarilor, folosesc în interes propriu sau al altor agenți economici, la care au interes, un bun sau creditul de care se bucura societatea comercială pe care o reprezintă. Prin aceasta sancționare s-a urmărit protejarea concurentei loiale, în conformitate cu art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție. Se mai arata ca ocrotirea egala a proprietății, invocată de autorul excepției, nu se poate întoarce printr-o interpretare larga împotriva esentei care a stat la baza formulării sale, prin cauzarea de prejudicii societății comerciale la care persoanele dețin o funcție de conducere sau de reprezentare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susținerile autorilor excepției, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Curtea a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, text care, în numerotarea din legea republicată, a devenit art. 266 pct. 2, care prevede că "Se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care: [...]

2. folosește, cu rea-credința, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care are interese direct sau indirect".

Textul art. 41 alin. (2) fraza întâi din Constituție, considerat de autorii excepției ca a fost încălcat, are următorul cuprins: "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."

Examinând critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 pct. 5 devenit

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , republicată, raportate la art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituție, Curtea constata ca prin incriminarea și pedepsirea celor care, abuzand de încrederea ce li s-a acordat de conducerea unei societăți comerciale, folosesc bunurile sau creditul de care se bucura aceasta împotriva intereselor ei, legea înțelege sa apere societățile comerciale, proprietatea acestora.

Incriminarea în discuție are ca scop și prevenirea faptelor de concurenta neloială, expresie a obligației statului de a asigura protecția concurentei loiale.

Din examinarea textului de lege în discuție, Curtea nu poate retine ca au fost incalcate dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituție și de aceea excepția de neconstituționalitate este, sub acest aspect, neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

Curtea mai constata ca scopul incriminării și sanctionarii comportamentului neloial și abuziv al fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al societății comerciale este ocrotirea patrimoniului societăților comerciale, indiferent de forma lor de organizare, împotriva faptelor nelegale ale celor menționați. Aceștia, abuzand de însărcinarea primită din partea adunării generale a acționarilor și de încrederea cu care au fost investiti, folosesc, sub o formă sau alta, patrimoniul ori creditul societății comerciale în scopuri potrivnice acesteia, în interesul lor personal sau al altor societăți comerciale la care au interes, direct sau indirect, în sensul că sunt - ei înșiși sau rude ori apropiati ai lor - acționari, asociați, membri ai organelor de conducere, salariați etc. la aceste societăți. Aceasta comportare reprezintă o formă de abuz de încredere în dăuna societății comerciale pe care o conduc, administrează sau reprezintă, fapta care nu este prevăzută în Codul penal, ci în legea specială.

De asemenea, Curtea constata ca prin incriminarea faptelor menționate, legiuitorul a urmărit, totodată, prevenirea și reprimarea concurentei neloiale, conformându-se astfel prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, care are următorul conținut: "(2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție." Or, tocmai o astfel de concurenta neloială se poate materializa prin oferirea serviciilor de către salariatul unui comerciant altui comerciant ori acceptarea unei asemenea oferte; deturnarea clientului unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu aceasta clientela în cadrul funcției deținute la acel comerciant, cu atât mai mult dacă funcția se menține încă. Pentru prevenirea ivirii unor astfel de situații legea interzice funcționarea concomitenta în mai mult de trei consilii de administrație, respectiv funcționarea fără avizul consiliului de administrație în calitate de administratori, membri în comitetul de direcție, cenzori sau asociați cu răspundere nelimitată în societățile concurente sau având același obiect ori exercitarea aceluiași comerț sau a unuia concurent, pe cont propriu sau pe seama unei alte persoane.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, excepție ridicată de Corneliu Stegaru, Ștefan Tache și Vasile Militaru în Dosarul nr. 7.840/1997 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 aprilie 2000.