Decizia nr. 59/2023
referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în ansamblu, și a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în ansamblu
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 188/1999 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici
- Legea nr. 360/2002 6 iunie 2002 privind Statutul politistului
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Patricia-Marilena Ionea
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a
privind Statutul polițistului, în ansamblul ei, și a
privind Statutul funcționarilor publici, în ansamblul ei. Excepția a fost ridicată de Daniel Brăilescu în Dosarul nr. 25.171/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 971D/2019.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile
art. 148 din Constituție
consacră principiul aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu, fără a constitui însă o obligație expresă de preluare a acestora în legislația internă. În ceea ce privește critica raportată la prevederile
art. 1 alin. (5) din Constituție , apreciază că reglementările criticate sunt clare. Arată că polițistul face parte din Poliția Română care este în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Sentința civilă nr. 1.496 din 6 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 25.171/3/2018, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
privind Statutul polițistului și a
privind Statutul funcționarilor publici. Excepția a fost ridicată de Daniel Brăilescu într-o cauză având ca obiect obligarea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) la completarea unei dispoziții a directorului general al DGPMB prin care au fost stabilite drepturile salariale cu elementele obligatorii prevăzute de art. 2 din Directiva Consiliului 91/533/CEE din 14 octombrie 1991 privind obligația angajatorului de a informa lucrătorii funcționari publici asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă,
art. 62 alin. (4) din Legea nr. 188/1999
și
art. 17 din Codul muncii .
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că
și
încalcă prevederile
art. 148 din Constituție , întrucât nu conțin reguli efective de punere în aplicare a Directivei Consiliului 91/533/CEE, în special a art. 2, 3, 5 și 8 din acest act normativ.
6.
Totodată, susține că
încalcă principiul securității raporturilor juridice în componența privind previzibilitatea legii, întrucât nu precizează ce instituție publică este angajatorul polițistului și cine are obligația de a-l informa cu privire la condițiile aplicabile raportului de muncă.
7.
Tribunalul București -– Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că faptul că actele normative criticate nu au preluat Directiva 91/533/CEE nu constituie o încălcare a
art. 148 din Constituție , care instituie numai principiul aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne. Totodată,
nu încalcă principiul securității juridice, previzibilitatea unui act normativ nefiind condiționată de existența sau lipsa unei sintagme în cuprinsul ei, în speță fiind vorba despre sintagma „angajatorul polițistului.“
8.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, în ansamblu. De asemenea, obiect al criticii de neconstituționalitate îl constituie
privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, în ansamblu.
12.
Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituționale:
art. 1 alin. (5)
privind obligația respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor și
art. 148
privind integrarea în Uniunea Europeană.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost invocată într-o cauză prin care se solicită obligarea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București la completarea unei dispoziții administrative emise în data de 13 martie 2017 cu elementele obligatorii prevăzute de art. 2 din Directiva Consiliului 91/533/CEE din 14 octombrie 1991 privind obligația angajatorului de a informa lucrătorii funcționari publici asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 288 din 18 octombrie 1991,
art. 62 alin. (4) din Legea nr. 188/1999
și
art. 17 din Codul muncii . Din examinarea acestui act administrativ, Curtea reține că acesta a fost emis în temeiul
art. 27^19 lit. b) din Legea nr. 360/2002 , dispoziții referitoare la mutarea, la cerere, a polițistului în aceeași unitate sau într-o altă unitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din aceeași localitate sau din altă localitate, cu acordul șefului unității în care este încadrat, precum și al șefului unității în care urmează să se mute. Analiza de constituționalitate are în vedere cadrul legal aplicabil la acea dată, precum și situația juridică ce constituie obiectul cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.
14.
Așa fiind, Curtea constată că, la acea dată, prevederile inițiale ale
art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 , potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completau, după caz, cu prevederile
Legii nr. 188/1999 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare, nu mai erau în vigoare, fiind modificate prin
art. I pct. 6 din Legea nr. 133/2011
pentru modificarea
privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 27 iunie 2011. În expunerea de motivare a acestei legi s-a arătat că, „inițial, menirea
a constituit-o demilitarizarea corpului polițienesc în scopul apropierii sale de societatea civilă prin impunerea acestei categorii profesionale a unui statut ale cărui fundamente să se regăsească în arealul de reglementare al funcției și funcționarului public. Numai că unele dintre normele juridice împrumutate din dreptul comun nu pot fi aplicate tale-quale. Însă, odată preluate, ele trebuie aplicate. Această situație juridică se impune a fi corectată întrucât, în concret, într-un fel se pune problema modificării raporturilor de serviciu ale unui funcționar public și într-un alt fel este necesar a se pune problema modificării sau suspendării raporturilor de serviciu ale polițistului.“
15.
Prin urmare, odată cu adoptarea
Legii nr. 133/2011 , legiuitorul a îndepărtat norma juridică cuprinsă în
care făcea trimitere la
Legea nr. 188/1999 , această din urmă lege nemaifiind aplicabilă, în consecință, raporturilor de serviciu ale polițiștilor.
16.
De altfel, Curtea constată că
nu este menționată între temeiurile juridice ale actului administrativ contestat de autorul excepției.
17.
Această împrejurare pune în discuție incidența în prezenta speță a cauzei de inadmisibilitate ce reiese din dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, întrucât se constată că dispozițiile
Legii nr. 188/1999 , cu care Curtea Constituțională a fost sesizată, nu au legătură cu soluționarea cauzei. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile
este inadmisibilă.
18.
În continuare, analizând dispozițiile
Legii nr. 360/2002 , Curtea constată că, odată cu intrarea în vigoarea a
Legii nr. 133/2011 , a fost înlăturată posibilitatea completării
cu dispozițiile
care reglementau elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină actul de numire în funcție a polițiștilor.
Articolul 62
alin. (4) din Legea nr. 188/1999
prevedea că actul administrativ de numire are formă scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a activității.
19.
În același timp, Curtea reține că dispozițiile
art. 17 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 18 mai 2011, consacră obligația angajatorului de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice, respectiv a) identitatea părților; b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri; c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului; d) funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, precum și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor postului; e) criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului; f) riscurile specifice postului; g) data de la care contractul urmează să își producă efectele; h) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora; i) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; j) condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durata acestuia; k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul; l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână; m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului; n) durata perioadei de probă.
20.
Dispozițiile
art. 17 alin. (2) din Legea nr. 53/2003
prevăd că obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional, după caz, care va conține elementele din informarea prevăzute în acest articol de lege.
21.
Dispozițiile
au transpus, într-o formă chiar mai favorabilă, prevederile Directivei Consiliului 91/533/CEE.
22.
Această directivă a fost înlocuită de Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2019/1152 din 20 iunie 2019 privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 186 din 11 iulie 2019, care a preluat dispozițiile referitoare la informarea lucrătorilor, extinzând sfera de aplicare a acestei obligații și introducând noi elemente ce trebuie comunicate, precum durata și condițiile perioadei de probă, dreptul la formare, acordurile privind orele suplimentare și remunerația aferentă ori informații privind stabilirea programelor de lucru variabile.
23.
În cauză, autorul excepției invocă faptul că
nu cuprinde dispoziții asemănătoare, referitoare la obligația de informare a polițiștilor cu privire la elementele esențiale ale raportului de serviciu.
24.
Curtea apreciază însă că, în realitate, aspectele învederate pun în discuție chestiuni ce țin de aplicarea legii. Astfel, chiar dacă
nu mai conține prevederi exprese cu privire la completarea Statutului polițistului cu dispozițiile
Legii nr. 188/1999 , se reține că, potrivit dispozițiilor
art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 , prevederile
Codului muncii
se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Astfel, în lipsa unor dispoziții speciale care să reglementeze elementele obligatorii pe care actul de numire al polițiștilor trebuie să le cuprindă, în cauză au fost incidente prevederile de drept comun ale
art. 17 din Legea nr. 53/2003 .
25.
În sfârșit, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile
ar fi neclare, întrucât nu precizează cine este angajatorul polițistului, se reține că, prin
Decizia nr. 337 din 11 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 696 din 29 august 2017, paragraful 29, Curtea Constituțională a răspuns unor critici similare, reținând că subiectele raportului de serviciu al funcționarului public polițist sunt polițistul și statul, prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale. Identificarea acestor autorități și instituții se realizează prin interpretarea coroborată a dispozițiilor
cu
privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 2 martie 2020, aspecte care excedează competenței Curții Constituționale.
26.
Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
este neîntemeiată.
27.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a
privind Statutul funcționarilor publici, în ansamblu, excepție ridicată de Daniel Brăilescu în Dosarul nr. 25.171/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că
privind Statutul polițistului, în ansamblu, este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.