Ordin · Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei

Ordinul nr. 1302/2023

privind aprobarea costului unitar/mp suprafață desfășurată pentru obiectivele de investiții care se realizează prin Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor "Mihail Cantacuzino"

prezumat în vigoare

Data actului
14 iunie 2023
Emitent
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 575 din 26 iunie 2023
Citează
3 acte
Structură
4 articole · 6.496 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023

privind aprobarea Programului național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ și a Programului național de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate și de învățământ,

în temeiul

art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023

și al

art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020

privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emite următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Se aprobă costul unitar/mp suprafață desfășurată, în funcție de categoriile de lucrări care se pot realiza prin Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ și de categoriile clădirilor incluse în program, conform prevederilor

art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023

privind aprobarea Programului național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ și a Programului național de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate și de învățământ, astfel:

a)

pentru clădirile spitalelor, indiferent de structura din care acestea sunt realizate, costul unitar/mp suprafață desfășurată este de 2.500 euro/mp;

b)

pentru clădirile spitalelor clasificate drept monumente istorice, indiferent de structura din care sunt realizate clădirile, costul unitar/mp suprafață desfășurată este de 4.500 euro/mp.

(2)

Costul unitar/mp suprafață desfășurată, prevăzut la

alin. (1) , acoperă atât cheltuielile aferente lucrărilor de consolidare și de creștere a eficienței energetice, prevăzute la

art. 4 alin. (1) lit. a)

și

b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 , cât și cheltuielile de refacere a finisajelor, instalațiilor electrice, termice, sanitare, fluide medicale, precum și lucrările de conformare din punctul de vedere al securității la incendiu și lucrările de extindere pentru asigurarea circuitelor medicale, prevăzute la

art. 4 alin. (1) lit. c)

și

d) din aceeași ordonanță de urgență .

(3)

Pentru clădirile prevăzute la

alin. (1) lit. a) , precum și pentru cele prevăzute la

alin. (1) lit. b)

cărora li se aplică prevederile

art. 4 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023

costul unitar/mp suprafață desfășurată aferent lucrărilor pentru demolarea construcției existente și pentru realizarea unei construcții noi este de 2.000 euro/mp suprafață desfășurată.

(4)

Costurile unitare prevăzute la

alin. (1)

și

(3)

includ și cheltuielile pentru elaborarea sau actualizarea documentațiilor tehnico-economice, respectiv: actualizarea expertizei tehnice, a expertizei tehnice la cerința C securitate la incendiu, a studiului geotehnic, studiului topografic, proiectul tehnic și detaliile de execuție, efectuarea auditului energetic, precum și elaborarea certificatului de performanță energetică înainte și după intervenție, asistența tehnică, obținerea de avize, acorduri, autorizații și alte categorii de cheltuieli cuprinse în devizul general prevăzut în

anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016

privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute la

art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 .

Articolul 2

(1)

Costul unitar/mp suprafață desfășurată aferent unui obiectiv de investiții se stabilește de către beneficiarii Programului național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ prin utilizarea costului unitar/mp suprafață desfășurată prevăzut la

art. 1 alin. (1) lit. a)

sau

b)

sau la

art. 1 alin. (3) , după caz, aferente exclusiv categoriilor de lucrări stabilite pentru obiectivul de investiții prin măsurile de intervenție propuse prin raportul de expertiză tehnică și prin raportul de audit energetic, studiul topografic, studiul geotehnic și alte studii specifice, conform dispozițiilor

art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 .

(2)

În situația în care obiectivul de investiții implică realizarea lucrărilor pentru demolarea construcției existente și pentru realizarea unei construcții noi, prevăzute la

art. 1 alin. (3) , costul unitar/mp suprafață desfășurată aferent unui obiectiv de investiții nu poate include costurile unitare pentru lucrări de consolidare seismică, creștere a eficienței energetice și lucrări conexe, prevăzute la

art. 1 alin. (1) .

(3)

În situația în care obiectivul de investiții cuprinde mai multe corpuri de clădiri, determinarea costului unitar potrivit

alin. (1)

se face pentru fiecare corp de clădire, în funcție de lucrările de intervenție propuse prin raportul de expertiză tehnică și prin raportul de audit energetic, studiul topografic, studiul geotehnic și alte studii specifice pentru acesta.

Articolul 3

(1)

Conform prevederilor

art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 , la valoarea determinată conform

art. 2

se adaugă o marjă de buget de 25%, determinând valoarea totală a obiectivului de investiții ce va fi aprobată.

(2)

Costurile unitare prevăzute la

art. 1 alin. (1)

și

(3)

nu includ taxa pe valoarea adăugată. Cursul euro utilizat pentru convertirea sumelor în lei este cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Națională a României, valabil la data aprobării indicatorilor tehnico-economici potrivit dispozițiilor

art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 .

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
București, 14 iunie 2023.
Nr. 1.302.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.