Decizia nr. 35/2023

Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: [...]

b)

^1 în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; [...] ^1 Prin

Decizia Curții Constituționale nr. 279/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii .

În cazurile prevăzute la

alin. (1) lit. a)

și

b) , dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

10.

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, în prezent abrogată, denumită în continuare

Legea nr. 188/1999

Suspendarea raporturilor de serviciu. Tipuri de suspendare

Suspendarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici poate interveni de drept, la inițiativa funcționarului public sau prin acordul părților. Suspendarea de drept a raporturilor de serviciu și suspendarea raporturilor de serviciu la inițiativa funcționarului public se constată prin act administrativ, iar suspendarea prin acordul părților se aprobă prin act administrativ de către persoana care are competența de numire, la cererea funcționarului public, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor

art. 528

și

art. 531 .

Suspendarea raportului de serviciu are ca efecte juridice suspendarea prestării muncii de către funcționarul public și a plății drepturilor de natură salarială de către autoritatea sau instituția publică.

Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză. [...]

Anularea actului administrativ de încetare a raportului de serviciu

În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute în perioada respectivă și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută, dacă aceasta mai există în statul de funcții al autorității sau instituției publice, sau, în cazul în care funcția publică deținută nu mai există, într-o funcție publică echivalentă.

În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, perioada de timp dintre data încetării raportului de serviciu al funcționarului public și data reintegrării efective în funcția publică constituie vechime în muncă, vechime în specialitate, precum și vechime în grad profesional, potrivit legii. [...]

Funcționarilor publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate în temeiul

Legii nr. 188/1999, republicată , cu modificările și completările ulterioare, la data intrării în vigoare a prezentului cod li se aplică dispozițiile legale în vigoare la data suspendării acestora.

III.

Expunerea succintă a procesului

12.

Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost modificată, reclamanta A a solicitat obligarea pârâtei B la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită pe perioada suspendării din funcție (14 mai 2020-10 decembrie 2021), anume drepturile salariale nete, sporurile, indemnizația de concediu, contravaloarea tichetelor de vacanță/cadou și alte beneficii, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, de la data la care aceste drepturi trebuiau achitate și până la achitarea efectivă; în subsidiar, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre veniturile obținute de către reclamantă în perioada 4 mai 2020-10 decembrie 2021 și cuantumul salariilor indexate și recalculate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, în cadrul pârâtei, dacă nu ar fi intervenit suspendarea sa din funcție și obligarea pârâtei la plata unor daune morale în cuantum de 30.000 de euro.

13.

Tribunalul Sălaj - Secția civilă, prin Sentința civilă nr. 787 din 20 mai 2022, a admis, în parte, acțiunea introductivă și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma netă de 122.429 de lei, reprezentând despăgubiri echivalente cu drepturile salariale cuvenite și neîncasate pe perioada suspendării de drept a raporturilor de serviciu (14 mai 2020-9 decembrie 2021), actualizate în raport cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, precum și dobânda legală penalizatoare de la data scadenței fiecărei tranșe lunare și până la data plății efective. A respins, în rest, pretențiile reclamantei.

14.

În motivare, s-a reținut că reclamanta a deținut funcția de director executiv adjunct în cadrul B. Prin Ordinul nr. 576 din 4 mai 2020, emis de Ministerul Sănătății, reclamanta a fost suspendată din funcția publică de conducere deținută, începând cu 4 mai 2020, în temeiul dispozițiilor

art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ , ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de

art. 321 alin. (1) din Codul penal .

15.

Prin Sentința penală nr. 164 din 26 mai 2021, Judecătoria Zalău a dispus achitarea reclamantei pentru infracțiunea de fals intelectual, hotărârea judecătorească rămânând definitivă la 25 noiembrie 2021, prin Decizia penală nr. 1.480A a Tribunalului Cluj.

16.

Ca urmare a hotărârii de achitare, reclamanta a formulat o cerere adresată pârâtei B, prin care a solicitat reluarea activității și repunerea în funcția publică deținută anterior suspendării raportului de serviciu, precum și plata tuturor drepturilor bănești din perioada 14 mai 2020-10 decembrie 2021, sume de bani actualizate cu rata inflației și dobânda legală.

17.

Prin Dispoziția nr. 138 din 9 decembrie 2020, emisă de directorul executiv al lui B, s-a dispus încetarea suspendării de drept a raportului de serviciu, începând cu 10 decembrie 2021, și reluarea activității reclamantei în funcția publică de conducere de director executiv adjunct sănătate publică al pârâtei B, începând cu aceeași dată, în temeiul

art. 512 alin. (2) ,

art. 512 alin. (8) ,

art. 473

și

art. 528 din Codul administrativ , însă nu s-a procedat și la achitarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare.

18.

Pârâta B, prin Adresa nr. 1.075 din 9 decembrie 2021, a comunicat reclamantei faptul că nu este îndreptățită să beneficieze de drepturile salariale pe perioada în care a fost suspendată de drept, întrucât în

Codul administrativ

nu este reglementată achitarea drepturilor salariale sau a altor drepturi aferente perioadei în care funcționarul public a avut raportul de serviciu suspendat în temeiul

art. 513 alin. (1) lit. l)

din același cod, astfel că nu există o normă legală de acordare a acestora la reluarea raportului de serviciu al funcționarului public, așa cum exista în vechea reglementare, anume dispozițiile

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 . În plus, pe perioada suspendării, reclamanta a obținut venituri.

19.

Instanța a considerat că este real că, spre deosebire de

Legea nr. 188/1999 ,

Codul administrativ

nu mai prevede că, la reluarea activității, funcționarului public i se plătesc drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu intervenea suspendarea, însă nici nu prevede o interdicție în acest sens. De asemenea, din ansamblul reglementării nu rezultă că dispozițiile

art. 49 alin. (2) din Codul muncii

ar fi incompatibile cu prevederile

Codului administrativ

relativ la statutul funcționarilor publici, în special cu cele ce reglementează suspendarea raporturilor de serviciu. Ca atare, s-a constatat că acestea sunt aplicabile în speță, potrivit

art. 367 din Codul administrativ , și îl îndreptățesc pe funcționarul public să beneficieze de drepturile salariale aferente perioadei de suspendare a raportului de serviciu în situația în care vinovăția acestuia nu a fost dovedită; în dosarul penal care o vizează pe reclamantă s-a pronunțat o soluție definitivă favorabilă, de achitare.

20.

Totodată, legea nu condiționează plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, în perioada suspendării raporturilor de serviciu, de absența obținerii de către aceasta a unor venituri, de natură salarială ori de altă natură, indiferent de plătitorul acestor venituri - autoritatea publică angajatoare, altă autoritate publică, societate comercială etc. - și nici de neexercitarea de către o altă persoană a atribuțiilor ce reveneau, în mod normal, funcționarului public ale cărui raporturi de serviciu au fost suspendate.

21.

Împotriva acestei sentințe atât reclamanta, cât și pârâta au declarat recurs, iar, în cadrul soluționării acestora, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza

art. 519 din Codul de procedură civilă , în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul prezentei sesizări și suspendarea judecării cauzei.

IV.

Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

22.

Potrivit dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă , „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

23.

Conform

art. 520 alin. (1)

și

din același act normativ, „sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

art. 519 . (...) Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor

art. 519 , punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Prin încheierea prevăzută la

alin. (1) , cauza va fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept“.

24.

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

–

existența unei cauze aflate în curs de judecată;

–

instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza în ultimă instanță;

–

soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

–

chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

–

chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

25.

Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Curtea de Apel Cluj este legal învestită cu soluționarea unei cereri de recurs, într-un litigiu având natura juridică a contenciosului administrativ-fiscal, ceea ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului, conform

art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare

Legea nr. 554/2004 , iar hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai recursului conform

art. 20 din Legea nr. 554/2004 , sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție realizându-se de un complet din cadrul Curții de Apel Cluj, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004

și ale

art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă .

26.

Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte în care se ridică este îndeplinită, deoarece, față de obiectul cauzei, de stabilirea cadrului legal care ar justifica acordarea drepturilor solicitate de reclamantă, aferente perioadei de suspendare, respectiv

art. 52 alin. (2) din Codul muncii , coroborate cu

art. 367 din Codul administrativ ,

art. 512 alin. (2) din Codul administrativ

sau

art. 527 alin. (1) din Codul administrativ , depinde soluționarea pe fond a cauzei.

27.

Problema de drept enunțată este nouă, întrucât, în urma cercetărilor din oficiu efectuate în acest sens, nu a fost identificată practică judiciară în materie care să conducă la concluzia că această chestiune a fost dezlegată jurisprudențial ulterior momentului în care dispozițiile

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

au fost abrogate, astfel încât mecanismul cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile să fie înlăturat.

28.

De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

V.

Punctul de vedere al instanței de trimitere

29.

Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a arătat că, în condițiile în care legiuitorul, la momentul adoptării

Codului administrativ , nu a reglementat, în mod expres, existența/inexistența dreptului la acordarea unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care funcționarul public a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție, pentru soluționarea acestei probleme de drept trebuie avute în vedere modul în care a evoluat legislația în domeniu, precum și existența unor dispoziții legale care ar putea avea aplicabilitate, ca urmare a faptului că reglementează o situație similară celei din prezenta cauză, dacă este analizată din perspectiva dreptului la despăgubiri pentru perioada în care funcționarul public a avut raportul de serviciu suspendat.

30.

Raportat la dispozițiile legale incidente, anume

art. 367 ,

art. 512 alin. (1)

și

(2) ,

art. 513 alin. (1) lit. l) ,

art. 527 alin. (1)

și

art. 622 din Codul administrativ ,

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

și

art. 52 alin. (2) din Codul muncii , o posibilă interpretare a acestora ar fi în sensul că nu se mai acordă despăgubiri funcționarilor publici al căror raport de serviciu a fost suspendat de drept. O astfel de interpretare ar putea reieși din dispozițiile

art. 512 alin. (2) din Codul administrativ , care prevăd că suspendarea raportului de serviciu are ca efecte juridice suspendarea prestării muncii de către funcționarul public și a plății drepturilor de natură salarială de către autoritatea sau instituția publică.

31.

Acest mod de interpretare ar putea fi fundamentat și pe faptul că legiuitorul a abrogat

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , care reglementa situația în care s-a dispus achitarea funcționarului public cu privire la care a fost dispusă măsura suspendării raportului de serviciu, fără a cuprinde dispoziții similare în noul act normativ, precum și pe

art. 622 din Codul administrativ , potrivit căruia prevederile

Legii nr. 188/1999

se aplică funcționarilor publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate în temeiul acestei legi, astfel că, de la momentul intrării în vigoare a noului act normativ, care nu mai prevede acordarea de despăgubiri în cazul suspendării raportului de serviciu, dreptul la despăgubiri pentru această situație nu ar mai fi recunoscut funcționarului public.

32.

O altă interpretare ar putea fi cea invocată de reclamantă, anume aplicarea dispozițiilor

art. 52 alin. (2) din Codul muncii , ca fiind norma generală în materie, aplicabilă în condițiile în care norma specială, respectiv

Codul administrativ , nu conține prevederi care să reglementeze această situație juridică.

33.

În ceea ce privește această interpretare, instanța de sesizare a constatat că situația vizată de

art. 52 din Codul muncii

reglementează suspendarea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, și nu suspendarea de drept a contractului de muncă, precum cea reglementată de

art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ . Prin urmare, chiar dacă

art. 367 din Codul administrativ

prevede că dispozițiile prezentei părți se completează cu cele din legislația muncii, se pune problema existenței aceleiași situații de fapt care să justifice aplicarea acelorași texte de lege.

34.

O altă posibilă interpretare ar putea fi aceea de a da eficiență dispozițiilor

art. 527 alin. (1) din Codul administrativ , ce reglementează situația în care raportul de serviciu al funcționarului public a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, iar actul de încetare a fost anulat de instanța de judecată, recunoscând dreptul funcționarului public la plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute în perioada respectivă și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

35.

Deși rațiunea acordării de despăgubiri pare să fie aceeași, respectiv faptul că funcționarul public nu a beneficiat de drepturile cuvenite din cauza unei situații care s-a dovedit a nu-i fi imputabilă, textul

art. 527 alin. (1) din Codul administrativ

vizează situația în care raportul de serviciu al funcționarului public a încetat, și nu cea a suspendării raportului de serviciu.

36.

Ca atare, s-a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

VI.

Punctul de vedere al părților

37.

Reclamanta a arătat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile

art. 52 din Codul Muncii , raportat la

art. 367 din Codul administrativ , apreciind că nu există nicio rațiune pentru care o persoană ce are încheiat un contract individual de muncă să nu beneficieze de toate drepturile salariale avute anterior suspendării, doar pentru că această chestiune nu este expres reglementată de

Codul administrativ ; tocmai pentru aceste motive, trebuie aplicate dispozițiile din

Codul muncii

care prevăd expres situația suspendării unui raport de muncă.

38.

Pârâta a considerat că legiuitorul a dorit abrogarea prevederilor legale care confereau dreptul la despăgubirile solicitate de reclamantă, iar faptul că nu se regăsesc și în cuprinsul noilor reglementări prevăzute de

Codul administrativ

conduce la ideea că intenția legiuitorului a fost ca acestea să nu mai producă efecte de la data intrării în vigoare a

Codului administrativ . În cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 52 din Codul muncii , deoarece acestea se referă la suspendarea raportului de serviciu din inițiativa angajatorului, or, în prezenta cauză, este vorba de o suspendare de drept. Totodată, nu sunt incidente nici prevederile

art. 527 alin. (1) din Codul administrativ , întrucât acestea se referă la încetarea raporturilor de muncă.

VII.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

39.

Pentru perioada (de suspendare) în care dispozițiile

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , norme de drept substanțial, s-au aflat în vigoare, Tribunalul Bacău, prin Sentința civilă nr. 456 din 7 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. 532/110/2021, a arătat că acordarea drepturilor salariale aferente acestei perioade de suspendare se realizează în condițiile

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , conform principiului tempus regit actum, chiar dacă suspendarea încetează ulterior abrogării prevederilor

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 .

40.

În punctele de vedere și jurisprudența înaintate de curțile de apel, pentru perioada de suspendare ulterioară abrogării prevederilor

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , într-o orientare s-a considerat că

art. 52 din Codul muncii

nu poate fi aplicat în completarea dispozițiilor

Codului administrativ

pentru a acorda funcționarului public un drept nerecunoscut legal față de instituția publică angajatoare. Dispozițiile

Codului administrativ

reprezintă, în materia reglementării funcției publice și a funcționarilor publici, o lege specială, putând fi completată cu prevederile

Codului muncii

numai în măsura în care acestea nu contravin legii speciale. Or,

art. 52 din Codul muncii

contravine

art. 424 din Codul administrativ , astfel că nu pot fi aplicate în completare.

41.

Tăcerea legiuitorului și faptul că nu a stabilit, în mod expres, că funcționarul public nu are dreptul la despăgubiri egale cu salariul pentru perioada suspendării raportului de serviciu trebuie interpretate în spiritul legii, respectiv în sensul suprimării acestui drept pe care funcționarul public l-a avut anterior, în reglementarea dată prin

Legea nr. 188/1999 , acest punct de vedere fiind împărtășit de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Vaslui.

42.

Într-o altă orientare s-a apreciat că, în contextul abrogării prevederilor

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , acordarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare se realizează în condițiile

art. 52 alin. (2) din Codul muncii , coroborat cu

art. 367 din Codul administrativ .

43.

Astfel, opțiunea legiuitorului de a nu prelua în conținutul

Codului Administrativ

soluția legislativă prevăzută de

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

nu poate fi interpretată în sensul excluderii drepturilor recunoscute de reglementarea anterioară cu privire la remunerația cuvenită salariatului pe durata suspendării.

44.

Referitor la dispozițiile

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , acestea au fost abrogate la data intrării în vigoare a

Codului administrativ.

45.

Prin urmare, în litigiile care au ca obiect acordarea drepturilor salariale funcționarilor publici, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, pentru perioada de suspendare din funcția publică, ce vizează o perioadă de timp ulterioară intrării în vigoare a

Codului administrativ , s-a considerat că sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile

art. 527 alin. (1)

din acest act normativ, conform cărora, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute în perioada respectivă și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

46.

Totodată, s-a precizat că

art. 527

se regăsește în partea a VI-a a

Codului administrativ

privind Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice.

47.

În consecință, s-a considerat că dispozițiile

art. 527 din Codul administrativ

se completează cu cele ale

art. 52 alin. (2) Codul muncii , în baza

art. 367 din Codul administrativ , conform cărora dispozițiile

părții a VI-a din Codul administrativ

se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz.

48.

Chiar dacă

art. 527 din Codul administrativ

se referă numai la ipoteza încetării raportului de serviciu din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, pentru identitate de rațiune, s-a considerat că funcționarul public trebuie să beneficieze de acordarea tuturor drepturilor salariale pentru perioada de suspendare din funcția publică, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânării aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, aceste dispoziții ale

Codului administrativ

care privesc un raport de serviciu dintre funcționarul public și o autoritate publică completându-se, prin efectul legii, cu dispozițiile

art. 52 alin. (2) din Codul muncii , conform cărora, dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

49.

Prin urmare, s-a opinat că, în contextul abrogării prevederilor

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , acordarea drepturilor salariale funcționarului public pentru perioada de suspendare din funcția publică, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, se realizează în raport cu

art. 367 din Codul administrativ , în condițiile dispozițiilor

art. 527 alin. (1)

din același cod, completate cu

art. 52 alin. (2) din Codul muncii .

50.

În acest sens s-au exprimat Tribunalul Bacău, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Secția a X-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

51.

Curțile de apel Alba Iulia, Craiova, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu

Mureș și Timișoara nu au înaintat nicio hotărâre judecătorească și nu au formulat niciun punct de vedere cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentei sesizări.

52.

Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

VIII.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

53.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016 , pronunțată în Dosarul nr. 1.361/1/2016, și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 15 decembrie 2016, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 7.521/99/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că, drept urmare a

Deciziei Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015 , dispozițiile

art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii

nu își mai produc efectul și dau naștere unui drept de creanță, constând într-o despăgubire echivalentă cu remunerația cuvenită salariaților, pe durata suspendării, în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin

Decizia nr. 38 din 18 mai 2020 , pronunțată în Dosarul nr. 617/1/2020 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 27 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 15.101/3/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Interpretarea și aplicarea prevederilor

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, în sensul de a se stabili semnificația sintagmei de «drepturi salariale», respectiv:

–

dacă prevederile

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

se completează cu prevederile

art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii ;

–

în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă prin sintagma «și celelalte drepturi» din cuprinsul

art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

se înțelege sau nu și «vechimea în muncă», «vechimea în specialitate», «vechimea în funcția publică», «concediul de odihnă

54.

La nivelul Curții Constituționale prezintă relevanță

Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015.

IX.

Raportul asupra chestiunii de drept

55.

Prin raportul întocmit conform

art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă

s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea prevederilor

art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ , în contextul abrogării prevederilor

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , acordarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare se realizează în condițiile

art. 52 alin. (2) din Codul muncii , în raport cu prevederile

art. 367 din Codul administrativ .

X.

Înalta Curte de Casație și Justiție

56.

În privința admisibilității sesizării, se constată că dispozițiile

art. 519 din Codul de procedură civilă

sunt îndeplinite cumulativ, având în vedere că există o cauză în curs de judecată, pe rolul unei curți de apel, ce se soluționează în ultimă instanță.

57.

De asemenea, chestiunea de drept este veritabilă, susceptibilă să dea naștere la interpretări diferite, și anume, dacă în contextul abrogării prevederilor

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

și al opțiunii legiuitorului de a nu mai prelua aceste dispoziții în conținutul

Codului administrativ , mai pot fi acordate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare a raportului de serviciu și, dacă răspunsul este pozitiv, care sunt prevederile legale aplicabile, cele ale

art. 52 alin. (2) din Codul muncii

ori cele cuprinse la

art. 527 alin. (1) din Codul administrativ .

58.

Este îndeplinită și condiția ca de lămurirea chestiunii să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, iar chestiunea este nouă.

59.

Din cuprinsul punctelor de vedere înaintate de instanțele judecătorești au fost evidențiate Sentința civilă nr. 456 din 7 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Bacău, Decizia nr. 744/R/2022 a Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 1.465 din 3 noiembrie 2022 a Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 710 din 9 noiembrie 2022 a Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și Sentința civilă nr. 275 din 19 aprilie 2022 a Tribunalului Iași - Secția I civilă, contencios administrativ și fiscal, dintre acestea fiind definitive trei hotărâri judecătorești, astfel că este îndeplinită chestiunea noutății, neexistând o jurisprudență consistentă, actul normativ reprezentat de

Codul administrativ

fiind de dată relativ recentă.

60.

Cum deja s-a arătat anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

61.

Pe fondul sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept urmează să clarifice:

a)

dacă în urma încetării suspendării de drept a raportului de serviciu dispus în temeiul prevederilor

art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ

funcționarul beneficiază de plata unei despăgubiri reprezentând salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării;

b)

dacă răspunsul este pozitiv la prima întrebare, acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi se realizează în condițiile dispozițiilor

art. 52 alin. (2) din Codul muncii

sau în condițiile prevederilor

art. 527 alin. (1) din Codul administrativ .

62.

Chestiunile de drept ce urmează să fie dezlegate au aceeași situație premisă, abrogarea dispozițiilor

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

și tăcerea

Codului administrativ

în privința plății drepturilor salariale funcționarului public, ca urmare a încetării suspendării din funcția publică, după achitarea sau încetarea procesului penal.

63.

Potrivit dispozițiilor

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 , suspendarea de drept a raportului de serviciu intervenea în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la

art. 54 lit. h) din lege , suspendarea de drept fiind dispusă de persoana care are competența de numire în funcția publică, potrivit

art. 86 alin. (2)

din același act normativ.

64.

Art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

prevedea că, în situația în care instanța judecătoreasă dispunea achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică înceta, iar funcționarul public respectiv își relua activitatea în funcția publică deținută anterior și i se plăteau drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

65.

Legea nr. 188/1999

a fost abrogată prin dispozițiile

art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ , suspendarea raportului de serviciu fiind prevăzută în

cap. IX secțiunea a 2-a, art. 512 - art. 515 din cod .

66.

Dispozițiile

art. 512 din Codul administrativ

prevăd faptul că suspendarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici poate interveni de drept, la inițiativa funcționarului public sau prin acordul părților, iar la

alin. (7)

se prevede că reluarea activității se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică.

67.

Situațiile în care se suspendă de drept raportul de serviciu sunt prevăzute de dispozițiile

art. 513 alin. (1) lit. a)-m) din Codul administrativ , cazul ce interesează fiind cel de la

lit. l)

- trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la

art. 465 lit. h) .

68.

După cum se poate observa, legiuitorul

Codului administrativ

a preluat cazul de suspendare de drept din

Legea nr. 188/1999 , însă nu se prevede nicio dispoziție în afară de cea a reluării activității, după încetarea suspendării, care să privească plata drepturilor salariale și a altor drepturi bănești către funcționarul public a cărui suspendare din funcție nu îi este imputabilă.

69.

Prin urmare, inexistența unei norme exprese în sensul arătat nu are semnificația voinței legiuitorului de a nu se mai acorda despăgubiri funcționarilor publici al căror raport de serviciu a fost suspendat, pentru motive neimputabile, iar prevederile

art. 424 alin. (5) din Codul administrativ

nu reprezintă un argument pentru a se oferi un răspuns contrar la această chestiune.

70.

Conform dispozițiilor

art. 424 alin. (5) din Codul administrativ , perioada de suspendare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici nu constituie vechime în muncă, în specialitate și în grad profesional, cu excepțiile prevăzute de lege, textul referindu-se la situațiile ce nu au făcut obiectul unei acțiuni în justiție.

71.

Rațiunea pentru care aceste despăgubiri ar trebui acordate și nu sunt exceptate de legiuitorul

Codului administrativ

este aceea că funcționarul public a fost repus în funcția avută anterior suspendării, ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești de achitare sau de încetare a procesului penal; prin urmare, vinovăția funcționarului public nu există, repararea prejudiciului urmând să fie integrală, pentru faptul că acesta a fost lipsit pe perioada suspendării de salariu și de celelalte drepturi bănești cuvenite.

72.

În situația expusă, acordarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare se realizează în condițiile

art. 52 alin. (2) din Codul muncii , coroborat cu dispozițiile

art. 367 din Codul administrativ , și nu în condițiile prevăzute în cuprinsul

art. 527 alin. (1) din Codul administrativ .

73.

În argumentarea soluției propuse se pornește de la prevederile

art. 367 din Codul administrativ , conform cărora dispozițiile

părții a VI-a - Statutul funcționarilor publici

- se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz.

74.

Potrivit

art. 52 alin. (2) din Codul muncii , salariatului i se plătește o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului de muncă.

75.

În cuprinsul

Codului administrativ ,

capitolul IX, secțiunea a 3-a , se enumeră cazurile de încetare a raportului de serviciu, iar prevederile

art. 527

intitulate „Anularea actului administrativ de încetare a raportului de serviciu“ stipulează că, în situația în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, funcționarul public poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ, precum și plata unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute în perioada respectivă și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

76.

După cum se poate observa, dispozițiile

art. 527 din Codul administrativ

privesc cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale.

77.

Înseși dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019

consideră că legea specială,

Codul administrativ , se completează cu normele generale în materie, în speță normele generale fiind cele prevăzute de

Codul muncii , avându-se în vedere că numai prevederile

art. 52 alin. (2) din Codul muncii

reglementează situația în care, ulterior suspendării contractului de muncă, drept urmare a trimiterii în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, se constată nevinovăția salariatului și că acestuia i se plătește o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului de muncă.

78.

Faptul că suspendarea contractului de muncă, în condițiile

art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii , are loc din inițiativa angajatorului nu conduce la o soluție contrară, deoarece nu interesează că, în cuprinsul normei generale, suspendarea este din inițiativa angajatorului, iar, în cazul funcționarului public, aceasta se produce de drept, cât timp premisele și consecințele sunt aceleași, respectiv dovedirea nevinovăției persoanei în cauză și reluarea activității anterioare.

79.

Ca urmare a tăcerii normei speciale în privința despăgubirilor, funcționarului public nu îi poate fi refuzată o cerere de despăgubire întemeiată pe dispozițiile legii generale,

aceasta fiind în conformitate cu prevederile

art. 367 din Codul administrativ

și ale

art. 52 alin. (2) din Codul muncii .

80.

În același sens s-a reținut și în considerentele

Deciziei nr. 38 din 18 mai 2020

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 617/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 27 iulie 2020, la paragraful 102 statuându-se următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că posibilitatea unei completări cu prevederile din legislația muncii a oricăror dispoziții din

Legea nr. 188/1999 , deci nu doar ale

art. 86 alin. (3)

din acest act normativ, la care face referire instanța de sesizare, este reglementată prin dispozițiile

art. 117

din lege, în care se prevăd și condițiile unei astfel de completări, respectiv în urma unei verificări a măsurii în care aceste dispoziții nu contravin normelor din legislația specifică funcției publice

81.

În legătură cu o posibilă aplicare prin analogie a dispozițiilor

art. 527 alin. (1) din Codul administrativ , se consideră că această teză nu poate fi primită față de dispozițiile

art. 1

și

10 din Codul civil .

82.

Potrivit

art. 1 alin. (1)

și

(2) din Codul civil , izvoare ale dreptului civil sunt legea, uzanțele și principiile generale de drept; în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar, în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului.

83.

Art. 10 din Codul civil

interzice analogia în cazul normelor speciale care derogă de la o dispoziție generală și care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile.

84.

Coroborând dispozițiile

art. 1

și

10 din Codul civil

se reține că este permisă analogia, în rândul izvoarelor de drept, numai în măsura în care nu există dispoziții legale și nici uzanțe, însă există excepție de la aplicarea analogiei în privința legilor care derogă de la o dispoziție generală, în ceea ce privește legile care restrâng exercițiul unor drepturi, precum și în cazul legilor care prevăd sancțiuni civile.

85.

Dispozițiile

art. 527 alin. (1) din Codul administrativ

derogă de la dispozițiile generale identificate anterior, optând pentru plata unei despăgubiri limitate, constând în diferența între veniturile obținute în perioada în care raportul de serviciu a încetat și cuantumul veniturilor de care ar fi beneficiat funcționarul public, dacă nu ar fi intervenit încetarea raportului de serviciu.

86.

Întrucât

Codul administrativ

a reglementat o situație strict determinantă, plata despăgubirilor în cazul încetării nelegale a raportului de serviciu, aceasta nu poate fi aplicată prin analogie și situației ce nu a fost reglementată expres de dispozițiile aceluiași act normativ, dar poate fi soluționată în conformitate cu prevederile

art. 367 din Codul administrativ , prin completarea cu dispozițiile legislației muncii, norme generale în materie.

87.

Față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se va pronunța asupra cazului de suspendare de drept prevăzut de dispozițiile

art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ , întrucât această situație a făcut obiectul sesizării, se va elimina lit. b) din întrebarea adresată, întrucât răspunsul pentru lit. a) este suficient și cuprinzător, fără a se preciza expres că noua reglementare ( Codul administrativ ) nu exclude dreptul funcționarului de a solicita despăgubiri în condițiile arătate și se va preciza norma ce se cere a fi interpretată.

Pentru aceste motive, în temeiul

art. 521

cu referire la

art. 519 din Codul de procedură civilă ,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 230/84/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea prevederilor

art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ , în contextul abrogării prevederilor

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , acordarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare se realizează în condițiile

art. 52 alin. (2) din Codul muncii , în raport cu prevederile

art. 367 din Codul administrativ .

Obligatorie, potrivit dispozițiilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2023.