Decizia nr. 183/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cosmin-Marian Văduva

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 alin. (1)

și

(4)

și ale

art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Nicoleta Luminița Popescu în Dosarul nr. 8.313/3/2019 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.407D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 327 din 2020 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 479 din 22 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 8.313/3/2019, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 alin. (1)

și

(4)

și ale

art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Nicoleta Luminița Popescu într-o cauză având ca obiect drepturi salariale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile

art. 38 alin. (1)

și

(4) din Legea-cadru nr. 153/2017

sunt discriminatorii, deoarece personalul bugetar din familia ocupațională Administrație care are același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau specialitate și aceleași studii este tratat diferențiat de către legiuitor, în sensul că unii dintre aceștia ajung să aibă salariul de bază la valoare maximă în 2022, în vreme ce alți funcționari publici au atins această valoare înainte de acest moment.

6.

De asemenea, o altă discriminare generată de

art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017

constă în faptul că, în cadrul aceleiași instituții, persoane cu același grad profesional au salarii de bază diferite. Textul criticat ar fi trebuit să prevadă că în situația în care, în urma promovării în funcție, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradație, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mare decât cel aflat în plată, salariul de bază mai mare trebuie aplicat tuturor persoanelor care au același grad sau aceeași treaptă profesională, cu aplicarea gradației corespunzătoare fiecărui caz. Se creează o discriminare a unor salariați cu studii și vechime similare, exclusiv în funcție de criteriul momentului încadrării în funcție/atingerii gradației sau treptei profesionale, fără a exista deci o bază rațională.

7.

De asemenea, se încalcă

art. 147 alin. (4) din Constituție

referitor la obligativitatea deciziilor Curții Constituționale, deoarece nu se ține seama de

Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 , paragraful 31, prin care s-a statuat că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

pentru completarea unor acte din domeniul finanțelor publice, corespunzător fiecărei funcții, grad/trepte, gradații, vechimi în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de

Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

8.

Mai departe, autoarea menționează că se încalcă și

art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (și, implicit,

art. 148 din Constituție ), întrucât salariul reprezintă o valoare patrimonială ocrotită de acest text convențional, având în vedere că munca celor aflați în situația autoarei excepției nu este în totalitate plătită.

9.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că autoarea excepției invocă chestiuni de aplicare a normelor legale criticate.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum este indicat în actul de sesizare a Curții Constituționale, îl reprezintă prevederile

art. 38 alin. (1)

și

(4)

și cele ale

art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Cu toate acestea, din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că, în realitate, nu sunt criticate și prevederile

art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 . Este drept că autoarea excepției se referă în motivare la aceste prevederi, precum și la art. 10 din aceeași lege, dar referința la aceste două texte este menită doar să sprijine critica de neconstituționalitate a

art. 38 alin. (1)

și

(4) din Legea-cadru nr. 153/2017 . Ca atare, obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 38 alin. (1)

și

(4) din Legea-cadru nr. 153/2017 , care au următorul cuprins:

(1)

Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.[...]

(4)

În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).

14.

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 4 alin. (2)

privind egalitatea între cetățeni, ale

art. 16 alin. (1)

și

(2)

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 147

privind deciziile Curții Constituționale și

art. 148

privind integrarea în Uniunea Europeană, precum și dispozițiilor

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește conținutul dispozițiilor

art. 38

și

39 din Legea-cadru nr. 153/2017 , a statuat că acestea se referă la reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor - și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“ - și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. De asemenea, Curtea a menționat că, pe fondul prevederilor privind salarizarea bugetarilor - în vigoare anterior adoptării

Legii-cadru nr. 153/2017

-, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin

Legea-cadru nr. 153/2017

apare ca un proces complex care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 226 din 28 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 20 iulie 2022, paragraful 22,

Decizia nr. 574 din 16 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1194 din 16 decembrie 2021, paragraful 19, sau

Decizia nr. 667 din 19 octombrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1210 din 21 decembrie 2021, paragraful 18).

16.

Criticile formulate din perspectiva

art. 16 alin. (1) din Constituție

au mai fost examinate în repetate rânduri în jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012,

Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014,

Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 11 august 2015, paragraful 20, sau

Decizia nr. 226 din 28 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 20 iulie 2022). Astfel, Curtea a statuat că avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradațiile corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate. De asemenea, Curtea a subliniat că legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă. În paragraful 21 al

Deciziei nr. 226 din 28 aprilie 2022 , precitată, Curtea a sintetizat această jurisprudență și a reținut că nu este contrară Constituției opțiunea legiuitorului de a modifica în timp, în sensul creșterii sau al scăderii, cuantumul salariilor plătite din fonduri publice, chiar dacă este vorba despre salarii pentru care beneficiarii lor prestează, în esență, aceeași activitate și în aceleași condiții. Într-adevăr, a arătat Curtea, la fel ca în cazul drepturilor de asigurări sociale de stat, statul trebuie să beneficieze de o marjă de apreciere suficient de flexibilă inclusiv sub aspectul momentului la care modifică cuantumul drepturilor salariale plătite din fonduri publice.

17.

În sfârșit, se observă că și criticile formulate din perspectiva

art. 147 alin. (4)

și, respectiv,

art. 148 din Constituție

au mai fost examinate de Curtea Constituțională (a se vedea

Decizia nr. 667 din 19 octombrie 2021 , paragrafele 20 și 21). În ceea ce privește critica prin care se invocă încălcarea prevederilor

art. 147 alin. (4) din Constituție , ținând cont de

deciziile Curții Constituționale nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, și

nr. 794 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât vizează un alt cadru normativ și o altă situație juridică.

18.

De asemenea, în critica raportată la

art. 148 din Constituție

- prin care autoarea respectivei excepții de neconstituționalitate se referea la garanția oferită dreptului de proprietate privată în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - nu se ține seama de faptul că acest text constituțional reglementează exclusiv raporturile dintre dreptul intern românesc și dreptul Uniunii Europene. Curtea a conchis că

art. 148 din Constituție

nu se referă la problematica tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului și deci nici la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicoleta Luminița Popescu în Dosarul nr. 8.313/3/2019 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 38 alin. (1)

și

(4) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 aprilie 2023.