Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 813/2023

privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

prezumat în vigoare

Data actului
8 septembrie 2023
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 818 din 11 septembrie 2023
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.108 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pe anul 2023 cu suma de 50.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, reprezentând credite bugetare la cap. 74.01 „Protecția Mediului“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, în vederea asigurării necesarului de finanțare de la bugetul de stat a cererilor de plată/rambursare către beneficiarii Programului operațional Infrastructură mare.

Articolul 2

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management al Programului operațional Infrastructură mare, răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor

art. 1 .

Articolul 3

Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pe anul 2023.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Adrian Câciu
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
București, 8 septembrie 2023.
Nr. 813.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.