Circulară · Banca Națională a României

Circulară nr. 20/2000

privind înregistrarea în contabilitate a operațiunilor referitoare la majorarea capitalului de dotare al sucursalelor din România ale băncilor străine din rezervele constituite din profitul net, precum și din rezervele din influente de curs valutar aferente aprecierii disponibilităților în devize reprezentând capital de dotare în devize

prezumat în vigoare

Data actului
2 august 2000
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 379 din 15 august 2000
Citează
6 acte
Structură
4 articole · 4.061 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • HG nr. 252/1996 10 aprilie 1996 privind regimul diferențelor de curs valutar aferente capitalului social în devize și alte…

În temeiul prevederilor

art. 50 din Legea nr. 101/1998

privind Statutul Băncii Naționale a României, modificată și completată prin Legea nr. 156/1999, ale

art. 58 din Legea bancară nr. 58/1998 , cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 4 din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată,

având în vedere prevederile art. 40 alin. 5 și ale

art. 41 din Legea bancară nr. 58/1998 , cu modificările și completările ulterioare, ale

art. 8 din Normele Băncii Naționale a României nr. 5/1999

privind capitalul social minim al băncilor și ale art. 4 din Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, și al guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 1.418/344/1997 privind aprobarea Planului de conturi pentru societățile bancare și a normelor metodologice de utilizare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare,

Banca Naționala a României emite prezenta circulara.

Articolul 1

Prezenta circulara modifica și completează prevederile Planului de conturi pentru societățile bancare și ale normelor metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, și al guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 1.418/344/1997, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

Operațiunile referitoare la majorarea capitalului de dotare al sucursalelor din România ale băncilor străine din rezervele constituite din profitul net, potrivit normelor Băncii Naționale a României privind capitalul minim al băncilor și al sucursalelor băncilor străine, precum și din rezervele din influente de curs valutar aferente aprecierii disponibilităților în valută reprezentând capital de dotare în valută, conform

Hotărârii Guvernului nr. 252/1996 , cu modificările și completările ulterioare, existente în sold potrivit ultimului bilanț contabil, se înregistrează în contabilitate astfel:

- utilizarea rezervelor constituite din profitul net, pe baza aprobării băncii străine de care aparține, existente în sold potrivit ultimului bilanț contabil, pentru majorarea capitalului de dotare al sucursalelor din România ale băncilor străine

519

"Alte rezerve", analitic distinct "Rezerve din profitul net"

=

502

"Elemente asimilate capitalului"

- utilizarea rezervelor constituite din influente de curs valutar aferente aprecierii disponibilităților în valută reprezentând capital de dotare în valută, conform

Hotărârii Guvernului nr. 252/1996 , cu modificările și completările ulterioare, pentru majorarea capitalului de dotare al sucursalelor din România ale băncilor străine

519

"Alte rezerve", analitic distinct "Rezerve din influențe de curs valutar aferente aprecierii disponibilităților în devize reprezentând capital de dotare în devize, conform Hotărârii Guvernului nr. 252/1996"

=

502

"Elemente asimilate capitalului"

Articolul 2

Banca Naționala a României va urmări în cadrul acțiunilor de supraveghere desfășurate potrivit legii aplicarea de către sucursalele din România ale băncilor străine a prevederilor prezentei circulare.

Articolul 3

Nerespectarea prevederilor prezentei circulare atrage aplicarea sancțiunilor și/sau a măsurilor prevăzute la art. 69 și, respectiv, la

art. 70 din Legea bancară nr. 58/1998 .

Articolul 4

Pe data intrării în vigoare a prezentei circulare orice alte dispoziții contrare se abroga.

GUVERNATORUL
BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI,
EMIL IOTA GHIZARI
───────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.