Decizia nr. 88/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Victor Dinca și Lidia Dinca în Dosarul nr. 22.269/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 25 aprilie 2000, în prezenta reprezentantului autorilor excepției și al Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 4 mai 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 27 septembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 22.269/1999, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Victor Dinca și Lidia Dinca.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia contesta constituționalitatea ordonanței în întregul ei, considerând ca prevederile sale "încalcă flagrant dispozițiile principiale ale Constituției cu privire la: egalitatea în drepturi a cetățenilor, egalitatea acestora în fața legii, Declarația Universala a Drepturilor Omului, accesul liber la justiție, dreptul la viața și integritate fizica și psihică, dreptul la un nivel de trai decent, obligativitatea respectării legilor, dreptul de acces la căile de atac în justiție".

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin dispozițiile ordonanței criticate nu se încalcă principiile și drepturile constituționale garantate prin art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54, art. 114 alin. (4) și art. 128, ci se incearca să se ajungă la o soluție de compromis atât pentru proprietari, cat și pentru chiriași.

În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece egalitatea dintre cetățeni nu împiedica stabilirea unor restrictii sau limitări ale dreptului de proprietate, închirierea fiind, în dreptul civil, un simplu act de administrare care nu afectează atributul dispoziției ca prerogativa a dreptului de proprietate. Se mai arata ca, deși prin ordonanța se impun unele restrictii ale dreptului de proprietate privind imobilele naționalizate și redobândite de foștii proprietari (prelungirea contractelor de închiriere, impunerea unor limite maxime ale chiriei), sunt prevăzute și o serie de dispoziții favorabile proprietarilor (evacuarea, pe calea ordonanței președințiale, a chiriașului care refuza nejustificat sa încheie un nou contract, recursul împotriva hotărârii judecătorești în materia schimbului obligatoriu de locuinta). Pe de altă parte, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Guvernul precizează ca prelungirea, prin lege, a contractelor de închiriere își are temeiul în art. 43 din Constituție, potrivit căruia statul este obligat sa ia măsuri de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, iar prin art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului se stabilește ca dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde și dreptul la locuinta. Referirea la art. 22 și 49 din Constituție este considerată neconcludenta în rezolvarea excepției, întrucât nu este încălcat dreptul la viața și la integritate fizica și psihică și nu este restrâns nici exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți. În privinta încălcării art. 21, referitor la accesul liber la justiție, și a art. 128, privind folosirea căilor de atac, Guvernul arata ca ordonanța acorda proprietarilor posibilitatea de a se adresa justiției, în cazul prevăzut la art. 11 alin. (2), iar în art. 25 din ordonanța este reglementată calea de atac a recursului. Se considera ca fiind irelevanta invocarea de către autorii excepției a dispozițiilor art. 51 și 54 din Constituție. În final, Guvernul considera ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

a fost adoptată cu respectarea condițiilor de emitere a ordonanțelor de urgenta, prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999.

I. Autorii excepției considera ca aceasta contravine, în primul rând, dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție, referitoare la condițiile în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență.

În conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituție, "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament". Autorii excepției susțin că nu pot fi considerate cazuri excepționale: "reglementarea încheierii și derulării contractelor de închiriere, modificarea raporturilor dintre proprietari și chiriași, reglementarea schimbului obligatoriu de locuinta, redefinirea instituției ordonanței președințiale, regimul probatiunii în dreptul civil", dar recunosc ca "singura împrejurare care putea justifica adoptarea unei ordonanțe de urgență era încetarea efectelor

Legii nr. 17/1994

pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative".

Examinând, sub acest prim aspect, excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

a fost adoptată cu respectarea cerințelor art. 114 alin. (4) din Constituție. Cazul excepțional avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonanțe a fost necesitatea reglementării de urgenta a prelungirii contractelor de închiriere, a căror valabilitate expira la data de 8 aprilie 1999, conform

Legii nr. 17/1994 , tergiversarea reglementării putând crea conflicte sociale.

Ordonanța are ca scop protecția chiriașilor prin: prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de 5 sau 3 ani, după caz, asigurarea stabilitatii, în viitor, a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriașului la reînnoirea contractului de închiriere și crearea unor garanții împotriva unei evacuari abuzive, precum și a unui drept de preemțiune în cazul în care proprietarul intenționează sa vândă locuinta. Capitolul II al ordonanței reglementează schimbul obligatoriu de locuințe, cuprinzând dispoziții menite să asigure atât exercitarea de către proprietari a prerogativelor dreptului de proprietate, cat și exercitarea dreptului chiriașilor la o locuinta salubra și având dependintele strict necesare. Capitolul III al aceleiași ordonanțe reglementează modul de stabilire și de plată a chiriei, modalitățile de negociere a noului cuantum al acesteia și norme de protecție a chiriașului cu privire la nivelul chiriei, care nu poate depăși 25% din venitul lunar pe familie, în cazul în care acest venit este sub nivelul salariului mediu pe economie. Ordonanța reglementează și aspecte privind modificarea și revizuirea chiriei în condițiile creșterii ratei inflației, fiind interzisă expres rezilierea contractului sau evacuarea chiriașului pentru motivul ca acesta nu este de acord cu majorarea chiriei. Capitolul IV cuprinde dispoziții finale privind soluționarea litigiilor dintre chiriași și proprietari, drepturile chiriașilor care au făcut îmbunătățiri necesare și utile locuinței, precum și alte dispoziții.

Curtea observa ca reglementarea de urgenta a acestor raporturi juridice dintre proprietari și chiriași se impunea nu numai sub aspectul prelungirii contractelor de închiriere, astfel cum au susținut în motivarea excepției autorii acesteia, ci și sub celelalte aspecte reglementate de ordonanța.

II. Autorii excepției considera ca prevederile ordonanței contravin și dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54 și 128. De asemenea, în dezbaterile în fața Curții Constituționale reprezentanta acestora a susținut ca au fost incalcate și alte texte din Constituție, și anume art. 2 alin. (1), art. 45 alin. (2) și art. 72 alin. (3) lit. k).

Cu privire la extinderea controlului de constituționalitate în raport cu aceste din urma prevederi constituționale, Curtea constata că nu este legal sesizată, deoarece în cererea prin care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața instanței, precum și în încheierea de sesizare a Curții Constituționale nu a fost invocată încălcarea acestor dispoziții, iar potrivit art. 144 lit. c) din Legea fundamentală, Curtea se pronunța numai "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor". Totodată, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți".

În consecința, Curtea va examina excepția controland conformitatea dispozițiilor ordonanței cu următoarele texte constituționale:

- art. 4 alin. (2): "România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială.";

- art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";

- art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- art. 22 alin. (1): "Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.";

- art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.";

- art. 49 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

- art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- art. 54: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți.";

- art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Autorii excepției au mai invocat și încălcarea dreptului fiecărei persoane la un nivel de viața corespunzător asigurării sănătății sale, bunastarii proprii și a familiei, drept recunoscut prin art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, și totodată violarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".

Curtea constata ca referirile autorilor excepției la art. 4 alin. (2), la art. 49 alin. (1) și la art. 54 din Constituție sunt irelevante, întrucât prin nici o dispoziție a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

nu se reglementează raporturi juridice prin care să se creeze discriminări între cetățeni pe criterii de rasa, naționalitate, origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială; nu sunt puse în discuție restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și nici exercitarea cu buna-credința a unor asemenea drepturi sau libertăți.

Cu privire la susținerea ca prin aceeași ordonanța a fost încălcat principiul egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea retine ca dispozițiile ordonanței nu contravin acestui principiu, deoarece egalitatea între cetățeni nu împiedica stabilirea unor restrictii sau limitări ale dreptului de proprietate.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, Curtea considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin ordonanța supusă controlului de constituționalitate Guvernul a avut în vedere tocmai apărarea acestor drepturi fundamentale ale omului, ratiunea adoptării ordonanței fiind protecția chiriașilor și prelungirea contractelor de închiriere.

Pentru aceleași considerente Curtea retine că nu au fost lezate nici dispozițiile art. 43 alin. (1) din Constituție, prin care este consacrată obligația statului de a asigura cetățenilor un nivel de trai decent.

Curtea constata, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încălcarea art. 128 din Constituție, referitor la folosirea căilor de atac, deoarece, potrivit ordonanței criticate, părțile interesate pot exercita calea de atac a recursului, în condițiile reglementate prin ordonanța, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Observând ca prin

Ordonanța de urgenta nr. 40/1999

Guvernul nu a contravenit acestor dispoziții constituționale, invocate de autorii excepției, Curtea retine că nu au fost lezate nici prevederile art. 51 din Legea fundamentală, referitoare la respectarea Constituției și a legilor, întrucât prevederile acesteia au fost respectate. Îndatorirea fundamentală a cetățenilor de respectare a legilor nu este de natura sa împiedice Guvernul sa adopte, în cazuri excepționale, soluții urgente, diferite de reglementările anterioare. Dacă aceasta prevedere fundamentală ar fi interpretată în sensul invocat de autorii excepției, ar insemna ca autoritatea legiuitoare a tarii - Parlamentul - și, în temeiul art. 114, Guvernul sa nu își poată îndeplini atribuțiile constituționale, pentru ca în acest fel s-ar ajunge la încălcarea art. 51 din Constituție, referitor la respectarea Constituției și a legilor.

Pentru motivele invocate, excepția urmează să fie respinsă.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Victor Dinca și Lidia Dinca în Dosarul nr. 22.269/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2000.