Decizia nr. 134/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Lidia Popeanga și Alexandru Racoviceanu în Dosarul nr. 664/2000 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 iunie 2000, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 6 iulie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 28 februarie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 664/2000, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Lidia Popeanga și Alexandru Racoviceanu într-o cauza în care aceștia au fost chemați în judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de insulta și de calomnie, infracțiuni prevăzute de art. 205 și 206 din Codul penal.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 207 din Codul penal, care condiționeaza admisibilitatea probei verității celor afirmate sau imputate de existenta unui interes legitim, încalcă prevederile art. 23 alin. (8) din Constituția României, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată". Se arata ca legea nu defineste sintagma "interes legitim", iar "menținerea în conținutul art. 207 din Codul penal a acestei notiuni nu face altceva decât sa ingradeasca dreptul la apărare, căci, în situația respingerii probei verității, persoana inculpata pentru insulta și calomnie nu mai are posibilitatea de a-și dovedi nevinovatia". Se mai susține ca, în formularea art. 207 din Codul penal, "se pleacă de la o prezumție de vinovăție a persoanelor care au făcut afirmații sau imputatii și numai prin răsturnarea acestei prezumții se poate face dovada nevinovăției, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratica".
Tribunalul București - Secția a II-a penală, exprimandu-și opinia, apreciază că nu exista nici o cauza de inadmisibilitate a excepției, iar eventuala constatare a neconstitutionalitatii art. 207 din Codul penal "poate influența soluționarea fondului cauzei deduse judecații". În ceea ce privește temeinicia excepției, se considera ca "norma cuprinsă în art. 207 din Codul penal este conformă cu dispozițiile constituționale".
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arata ca "dispozițiile art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumției de nevinovatie, consacrat atât în Constituție, cat și în Codul de procedură penală, deoarece în cadrul procesului acest principiu funcționează, probele sunt administrate, dar, la final, instanța are posibilitatea acordată de lege de a considera ca fapta respectiva nu constituie infracțiune deoarece <<interesul legitim>> care a stat la baza săvârșirii ei inlatura pericolul social al faptei". Se mai arata ca "art. 207 din Codul penal nu încalcă nici dreptul la apărare, căci nimic nu împiedica părțile sa producă probe în vederea stabilirii sau nu a vinovatiei, precum și a interesului legitim".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. 2, ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 207 din Codul penal, al căror conținut este următorul: "Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie".
Autorii excepției de neconstituționalitate apreciază ca acest text, condiționand admisibilitatea probei verității celor afirmate sau imputate de existenta unui interes legitim, al cărui înțeles nu este definit de lege, încalcă prevederile constituționale ale art. 23 alin. (8) și cele ale art. 24 alin. (1), potrivit cărora:
- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat." Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
I. O prima critica de neconstituționalitate consta în aceea ca dispozițiile art. 207 din Codul penal încalcă principiul prezumției de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituție.
Curtea Constituțională nu poate retine aceasta sustinere, întrucât art. 207 din Codul penal, având titlul marginal "Proba verității", nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracțiunilor de insulta și de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, acestea constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim.
Articolul 207
din Codul penal nu prejudeca asupra cauzei și nici nu instituie o prezumție de vinovăție. Dimpotriva, dovada existenței tuturor elementelor ce pot constitui temei al răspunderii penale, între care și vinovăția, trebuie să fie facuta de cel care susține acuzarea, iar cel acuzat are posibilitatea de a combate, pe tot parcursul procesului și prin toate mijloacele legale de proba, împrejurările de fapt și de drept pe care se bazează acuzarea, inclusiv sub aspectul vinovatiei. Asa încât, până la stabilirea, prin hotărâre judecătorească definitivă, a răspunderii penale pentru comiterea unei infracțiuni persoana acuzata este considerată nevinovată.
Apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor impune, în unele situații, sancționarea penală a afirmarilor sau a imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui "interes legitim". De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".
Acest text constituțional este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrangeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naționala, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești". De altfel, în legătură cu aplicarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la libertatea exprimarii prin presa și reluand considerentele anterior exprimate în cauzele "Bladet Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei", 1999, și "Lingens împotriva Austriei", 1986, a statuat: "Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, sarcina sa este totuși comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problema de interes general." (cauza "I. Dalban împotriva României", 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000).
Curtea Constituțională constata și faptul ca dispozițiile art. 207 din Codul penal restrang exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale atât pentru persoana vătămată, cat și pentru autorul faptei de insulta sau de calomnie. Persoana vătămată nu își poate apara, prin mijloace de drept penal, demnitatea, onoarea, viața intima, familială și privată și nici propria imagine, dacă afirmarile și imputarile se referă la fapte reale și au fost făcute pentru apărarea unui interes legitim. Iar autorul unei fapte de insulta sau de calomnie nu se poate prevala de libertatea de exprimare dacă a făcut, referitor la o altă persoană, afirmari sau imputari, chiar adevărate, dar nejustificate de apărarea unui "interes legitim".
În consecința, Curtea Constituțională constata ca prevederile art. 207 din Codul penal sunt în deplina concordanta cu dispozițiile art. 23 alin. (8) și ale art. 30 alin. (6) din Constituție, cat și cu cele ale art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Desigur, stabilirea, în fiecare proces penal, a existenței sau a inexistentei "interesului legitim" intră în competența exclusiva a instanțelor judecătorești, întrucât, potrivit
art. 2 alin. (3), fraza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de [...] aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției".
II. Cea de a doua critica de neconstituționalitate consta în susținerea ca dispozițiile art. 207 din Codul penal ingradesc exercițiul dreptului la apărare și, prin urmare, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție.
Pentru considerentele expuse anterior Curtea Constituțională constata ca nici aceasta critica nu poate fi reținută. Persoana invinuita de săvârșirea unei infracțiuni de insulta sau de calomnie are posibilitatea sa uzeze, pentru apărarea sa, de toate mijloacele legale de proba în combaterea temeiniciei acuzarii. În acest context, proba verității nu este unica modalitate de apărare a celor care ar putea fi inculpați pentru afirmarile sau imputarile făcute, ei având posibilitatea de a uza de orice alte mijloace de proba prevăzute de Codul penal. De altfel, inculpatul nemulțumit are posibilitatea exercitării căilor legale de atac.
Este adevărat ca persoana acuzata nu are posibilitatea de a se apara dovedind veridicitatea afirmarilor sau imputarilor sale, dacă acestea nu au fost făcute pentru apărarea unui "interes legitim". Aceasta însă este justificată de faptul ca prin afirmarile sau imputarile făcute au fost lezate drepturi constituționale ale altei persoane, pentru care autorul trebuie să își asume răspunderea, inclusiv, dacă este cazul, răspunderea penală.
Fața de cele de arătate, rezultă ca dispozițiile art. 207 din Codul penal sunt constituționale, ele nefiind în contradictie cu art. 23 alin. (8) și art. 24 alin. (1) din Constituție.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Lidia Popeanga și Alexandru Racoviceanu în Dosarul nr. 664/2000 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.