Decizia nr. 433/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din capitolul II secțiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Simona Marina Duvalmă în Dosarul nr. 3.762/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.816D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 575 din 16 septembrie 2021 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Sentința civilă nr. 298 din 19 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.762/2/2019, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 din capitolul II secțiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Simona Marina Duvalmă într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ privind salarizarea magistraților.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece limitarea la 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, este de natură să creeze discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, în funcție de structura personalului avut în subordine și drepturile cuvenite acestuia. Astfel, dacă în cadrul a două tribunale există un număr diferit de personal contractual sau alte categorii care nu beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, prevăzute de dispozițiile

art. 5 din secțiunea 1 a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare diferă. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma acestora se realizează diferit în cadrul instituțiilor de același grad, iar plafonarea sporurilor judecătorilor va fi, de asemenea, diferită. Se va ajunge astfel ca un judecător cu același grad, aceeași funcție și aceeași treaptă să beneficieze de drepturi diferite față de un coleg aflat în aceeași situație. Se încalcă astfel principiile de echitate, coerență și creare de oportunități egale și remunerare egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică a salarizării și de Constituție.

6.

Mai mult, drepturile acordate de lege ajung să fie iluzorii în condițiile în care un judecător beneficiază potrivit legii de anumite sporuri, pe care, în realitate, nu le poate încasa. Plafonând cuantumul sporurilor acordate, se observă că persoane care lucrează în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și care ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază sunt private de acest drept, în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depășesc pragul de 30%, acestea încasând aceleași drepturi salariale ca persoanele care lucrează în condiții normale de muncă.

7.

În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate afectează și statutul judecătorilor, astfel cum este reglementat în

art. 124

și

125 din Constituție .

8.

În susținerea criticilor sunt invocate aspecte din jurisprudența în materia salarizării, reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională.

9.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, în măsura în care se reține că aplicarea prevederilor normative contestate ar putea crea o încălcare a prevederilor

art. 4

și

16 din Constituție .

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit dispozitivului actului de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 25 din capitolul II secțiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Din examinarea considerentelor actului de sesizare și a notelor scrise ale autoarei excepției, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

și, în consecință, reține ca obiect al excepției aceste dispoziții legale, având următorul cuprins: „Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.“

14.

În opinia autoarei excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în

art. 4

privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni,

art. 15

privind universalitatea,

art. 16

privind egalitatea în drepturi a cetățenilor,

art. 41

privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii,

art. 124

privind înfăptuirea justiției și

art. 125

privind statutul judecătorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile

Protocolului nr. 12 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză (spre exemplu,

Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019,

Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020,

Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020,

Decizia nr. 759 din 22 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021, sau

Decizia nr. 575 din 16 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1157 din 6 decembrie 2021).

16.

Curtea a reținut că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de dispozițiile legale criticate, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare.

17.

Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări.

18.

Referitor la invocarea dispozițiilor

art. 41 din Constituție , Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede la

art. 41 alin. (2) , printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele și altele. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să fie plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-și îndeplini obligațiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26).

19.

Curtea a subliniat că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“, și ale

art. 3 alin. (4) din același act normativ , potrivit cărora „Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/ salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.“ Totodată, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens,

art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017

stabilește că „limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. I-VIII“. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară

art. 4

și

16 din Constituție

și nici

art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării.

20.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv prin raportare la dispozițiile constituționale ale

art. 15 ,

124

și

125 .

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simona Marina Duvalmă în Dosarul nr. 3.762/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2023.