Decizia nr. 499/2023
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) raportate la cele ale art. 107 - 110 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 103 alin. (3)
raportate la cele ale
art. 107 - 110 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vladimir Luca în Dosarul nr. 1.750/2/2014* al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.323D/2019.
2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 iulie 2023, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul
art. 57
și al
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 3 octombrie 2023, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
3.
Prin Încheierea din 24 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.750/2/2014*, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 103 alin. (3)
raportate la cele ale
art. 107 - 110 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vladimir Luca într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de contopire a unor pedepse dispuse pentru fapte concurente și de recunoaștere, pe cale incidentală, a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de Curtea de Apel din Atena.
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că soluția legislativă prevăzută de dispozițiile legale criticate, potrivit căreia declarațiile suspectului sau ale inculpatului nu sunt enumerate printre mijloacele de probă care au o valoare probatorie condiționată, încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate. În acest sens, se susține că suspectul sau inculpatul, în calitatea sa de subiect pasiv al procesului penal, are deplina libertate de a da declarații potrivit propriei sale strategii de apărare. Se arată că acesta beneficiază, totodată, de dreptul la tăcere, pe care poate să îl exercite total sau parțial, și de dreptul de a nu se autoincrimina. Pentru aceste motive, declarațiile făcute de suspecți sau de inculpați cu privire la situația de fapt reținută în dosar sau la faptele altor persoane care au calitatea de părți în aceeași cauză penală sunt declarații construite într-o manieră subiectivă, grevată de propriile lor interese procesuale în soluționarea cauzei. Se arată că, spre deosebire de suspecți sau de inculpați, martorii sunt obligați să declare tot ceea ce știu cu privire la împrejurările cauzei în care sunt audiați, procedura de audiere a martorilor prezentând garanțiile necesare pentru ca declarațiile lor să poată fi folosite în procesul penal ca mijloace de probă cu valoare probatorie necondiționată. Pentru aceste motive, se susține că declarația suspectului sau a inculpatului nu poate avea un regim juridic similar cu declarația martorului sau a altor subiecți procesuali, o astfel de soluție legislativă fiind contrară dispozițiilor constituționale invocate. Se arată că, din punct de vedere istoric, atât
Codul de procedură penală din 1968, la art. 69 , cât și
Codul de procedură penală din 1936, la art. 144 , prevedeau că declarațiile persoanei acuzate pot servi la aflarea adevărului doar în condițiile în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator, așa încât acestea să poată crea convingerea că sunt expresia adevărului. Se susține că, în contextul sistemului probatoriu inchizitorial, în care declarația inculpatului de recunoaștere a vinovăției era considerată „regina probelor“, au fost dispuse multe soluții de condamnare abuzive, motiv pentru care, în sistemele moderne, se urmărește evitarea posibilității întemeierii unor hotărâri de condamnare pe probe subiective, provenite de la inculpat.
5.
Curtea de Apel București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile
art. 103 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală
cuprind suficiente garanții pentru a împiedica acordarea unei valori probatorii necondiționate declarațiilor date de un coinculpat.
6.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
7.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
8.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
9.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 103 alin. (3)
raportate la cele ale
art. 107 - 110 din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:
–
Articolul 103
alin. (3):
„Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.“;
–
Articolul 107
:
La începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, codul numeric personal, numele și prenumele părinților, cetățenia, starea civilă, situația militară, studiile, profesia ori ocupația, locul de muncă, domiciliul și adresa unde locuiește efectiv și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfășoară un alt proces penal, dacă solicită un interpret în cazul în care nu vorbește sau nu înțelege limba română ori nu se poate exprima, precum și cu privire la orice alte date pentru stabilirea situației sale personale.
Întrebările prevăzute la alin. (1) se repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar consideră necesar.;
–
Articolul 108
:
Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru săvârșirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia.
Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoștință drepturile prevăzute la
art. 83 , precum și următoarele obligații:
a)
obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;
b)
obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință.
În cursul urmăririi penale, înainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute la alin. (2). Aceste drepturi și obligații i se comunică și în scris, sub semnătură, iar în cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal.
Organul judiciar trebuie să aducă la cunoștința inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției, iar în cursul judecății posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a recunoașterii învinuirii.;
–
Articolul 109
:
După îndeplinirea dispozițiilor
art. 107
și
108 , suspectul sau inculpatul este lăsat să declare tot ceea ce dorește referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după care i se pot pune întrebări.
Suspectul sau inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte, cât și în cursul audierii, iar organul judiciar, când consideră necesar, poate permite acestuia să utilizeze însemnări și notițe proprii.
În cursul audierii, suspectul sau inculpatul își poate exercita dreptul la tăcere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat.;
–
Articolul 110
:
Declarațiile suspectului sau inculpatului se consemnează în scris. În declarație se consemnează întrebările adresate pe parcursul ascultării, menționându-se cine le-a formulat, și se menționează de fiecare dată ora începerii și ora încheierii ascultării.
Dacă este de acord cu conținutul declarației scrise, suspectul sau inculpatul o semnează. Dacă suspectul sau inculpatul are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declarației, fiind urmate de semnătura suspectului sau a inculpatului.
Când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest lucru în declarația scrisă.
Declarația scrisă este semnată și de organul de urmărire penală care a procedat la audierea suspectului sau a inculpatului, de judecătorul de drepturi și libertăți ori de președintele completului de judecată și de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente, dacă aceștia au fost prezenți, precum și de interpret când declarația a fost luată printr-un interpret.
În cursul urmăririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declarația suspectului sau inculpatului, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă.
10.
Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale
art. 23 alin. (11)
referitoare la prezumția de nevinovăție și ale
art. 24
cu privire la dreptul la apărare.
11.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că din analiza argumentelor formulate în susținerea excepției de neconstituționalitate rezultă că autorul solicită Curții Constituționale completarea dispozițiilor
art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală
în sensul de a enumera și declarațiile suspectului sau ale inculpatului printre acele declarații pe care nu poate fi întemeiată, în măsură determinantă, hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
12.
Or, operațiunile legislative de modificare și completare a actelor normative sunt de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor
art. 61 alin. (1) din Constituție , excedând atribuțiilor instanței de contencios constituțional care, conform
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
13.
Pentru aceste motive, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 103 alin. (3)
raportate la cele ale
art. 107 - 110 din Codul de procedură penală
este inadmisibilă.
14.
Mai mult, dispozițiile legale criticate constituie opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, aspect ce rezultă și din faptul că
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
a fost recent modificată, prin mai multe acte normative, respectiv
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023,
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, și
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea
pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 11 iulie 2023, prilejuri cu care legiuitorul, dacă ar fi considerat că este oportun, ar fi putut să modifice și să completeze dispozițiile legale criticate în prezenta cauză, potrivit susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate.
15.
Este adevărat că, prin
Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile
art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate, în condițiile în care autorul excepției susținea că prevederile legale criticate sunt neconstituționale din perspectiva faptului că, pe lângă declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați, nu sunt menționate și declarațiile denunțătorului audiat în calitate de martor. Curtea a reținut, la paragraful 40 din decizia precitată, că „sfera martorilor protejați [s.n. - incluși de legiuitor la
art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală ] ale căror declarații nu pot fi determinante în luarea unei hotărâri de condamnare este în realitate mai largă decât cea care rezultă nemijlocit din text. În această categorie sunt incluși investigatorii cu identitate reală sau protejată, colaboratorii cu identitate reală sau protejată, martorii amenințați, martorii vulnerabili, dar și persoana vătămată și partea civilă cu privire la care s-au luat măsuri de protecție similare martorilor amenințați. Din acest punct de vedere, persoana vătămată protejată și partea civilă protejată se află în aceeași situație faptică și au același regim juridic ca cel al martorilor protejați, prin urmare, și efectele declarațiilor lor trebuie să fie asemănătoare cu cele ale acestora din urmă. Restrângerea valorii probante a declarațiilor acestor persoane are la bază temerea că atât investigatorii, colaboratorii, cât și martorii protejați (în sens larg) sunt supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel pot fi influențați în declarații, fie pentru că unii sunt agenți executivi ai statului, fie că alții au anumite interese (colaboratorii pot avea interesul de a obține o remunerație sau de a li se reduce pedeapsa în propriul dosar, de a beneficia de un acord de recunoaștere a vinovăției sau de renunțare la urmărirea penală etc.) în a acționa conform dorinței organului judiciar sau sunt îndatorați moral de efortul de protejare a lor și reacționează în consecință etc.“ Astfel, prin decizia precitată, Curtea a explicitat sfera noțiunii de „martor protejat“, fără însă a completa soluția legislativă criticată în cauză cu noi categorii de participanți în procesul penal, astfel cum solicită autorul prezentei excepții de neconstituționalitate.
16.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 103 alin. (3)
raportate la cele ale
art. 107 - 110 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vladimir Luca în Dosarul nr. 1.750/2/2014* al Curții de Apel București - Secția I penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 3 octombrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.