Acord · Consiliul de Stat

Acordul din 10 octombrie 1975

de colaborare culturală și științifică între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Malayeziei

prezumat în vigoare

Data actului
10 octombrie 1975
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 40 din 3 mai 1976
Structură
12 articole · 5.248 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Malayeziei (denumite în cele ce urmează părți contractante),

animate de dorința de a stabili și dezvolta relații de prietenie și colaborare între cele doua tari,

dorind sa promoveze cunoașterea reciprocă a rezultatelor obținute de cele doua tari în dezvoltarea culturii și științei,

au căzut de acord asupra următoarelor:

Articolul 1

Părțile contractante vor putea promova dezvoltarea cooperării culturale și științifice între cele doua tari pe baza respectării reciproce a suveranității, neamestecului în problemele interne și avantajul reciproc, în conformitate cu legile și reglementările respective din cele doua tari.

Articolul 2

Părțile contractante vor promova și dezvolta colaborarea între instituțiile științifice și de cercetări din cele doua tari, prin:

a) vizite ale oamenilor de știința și cercetatorilor, pentru studii, documentare și comunicare științifice;

b) schimb de cărți și publicații științifice, precum și de alte materiale de informare științifică.

Articolul 3

Părțile contractante vor sprijini dezvoltarea relațiilor în domeniile învățămîntului, prin:

a) promovarea colaborării între universități și alte institute de învățămînt superior;

b) vizite reciproce de cadre didactice din învățămîntul de toate gradele, în scopul documentării și prezentării de conferințe;

c) acordarea reciprocă, în măsura posibilităților, de burse pentru studii și specializare;

d) trimiterea reciprocă de materiale și informații privind geografia, istoria, economia, organizarea de stat și cultura celor două tari, pentru a fi folosită la redactarea capitolelor de manuale școlare care tratează despre cealaltă țara, a altor publicații școlare sau enciclopedice;

e) schimb de materiale documentare și de informare din domeniul învățămîntului.

Articolul 4

Părțile contractante vor sprijini colaborarea în domeniile literaturii, teatrului, muzicii, artelor plastice, precum și în alte domenii ale activității culturale-artistice, prin:

a) vizite reciproce a oamenilor de cultura și arta, pentru documentare și pentru conferințe de specialitate sau pentru demonstratii;

b) schimbul de grupuri artistice, actori, pentru a prezenta concerte și spectacole;

c) organizarea de expoziții sau manifestări din domeniile culturii științei și artelor;

d) traducerea și publicarea unor lucrări din literatura și știința celeilalte tari.

Articolul 5

Părțile contractante vor sprijini dezvoltarea relațiilor între muzee, biblioteci, arhive și alte instituții centrale, prin schimburi de cărți, publicații și macro-filme cu caracter cultural, tehnico-științific și social.

Articolul 6

Părțile contractante vor analiza, la cerere, trimiterea de experți, în cadrul prezentului acord, în condiții ce vor fi stabilite de comun acord.

Articolul 7

Părțile contractante vor sprijini colaborarea între agențiile de presa și radio-televiziune din ambele tari precum și vizitele de ziariști și reporteri.

Articolul 8

Părțile contractante vor sprijini dezvoltarea turismului și a schimburilor sportive între cele doua tari.

Articolul 9

Schimburile de informații și materiale, vizite de persoane, grupuri sau delegații, menționate în prezentul acord, se vor face în conformitate cu legile și reglementările din Republica Malayezia.

Articolul 10

Pentru îndeplinirea prezentului acord, părțile contractante se vor informa reciproc, pe cale diplomatică, asupra scopului și caracterului cooptarii, convenind sa negocieze ulterior, tot pe cale diplomatică, în legătură cu acceptabilitatea și condițiile de cooperare, în cazul acțiunilor concrete.

Articolul 11

Prevederile prezentului acord nu vor limita dreptul fiecărei părți contractante de a adopta și aplica măsuri referitoare la protejarea propriei securitati.

Articolul 12

Prezentul acord va fi ratificat de părțile contractante în conformitate cu prevederile constituționale din cele doua tari și va intra în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare.

Acordul își va inceta valabilitatea după o perioadă de 6 luni de la data la care oricare dintre părțile contractante a notificat în scris celeilalte părți intenția de a-l denunta.

Semnat la Djakarta la 10 octombrie 1975, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, malayeziana și engleza, toate cele trei exemplare fiind egal autentice.

În caz de interpretare diferita, se va face referire la textul în limba engleza.

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România

Theodor Ditulescu,

ambasador extraordinar

și plenipotențiar

Pentru guvernul Malayeziei,

Datuk Zainal Bin Sulong,

ambasador extraordinar

și plenipotențiar

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.