Ordin · Ministerul Sănătății

Ordinul nr. 962/2024

pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 2.396/2023 privind înființarea, organizarea și funcționarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății

prezumat în vigoare

Data actului
9 februarie 2024
Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 119 din 12 februarie 2024
Citează
3 acte
Structură
4 articole · 5.511 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 2396/2023 18 iulie 2023 privind înființarea, organizarea și funcționarea comisiilor de specialitate ale Ministerul…

Văzând Referatul de aprobare nr. AR 2.375 din 9.02.2024 al Direcției generale asistență medicală din cadrul Ministerului Sănătății,

având în vedere prevederile

art. 16 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului sănătății nr. 2.396/2023

privind înființarea, organizarea și funcționarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 19 iulie 2023, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

La

articolul 3, alineatul (3)

se modifică și va avea următorul cuprins:

(3)

Președinții comisiilor de specialitate sunt numiți de ministrul sănătății, iar membrii sunt numiți din dispoziția ministrului sănătății, în urma propunerilor președinților comisiilor de specialitate sau în urma unui proces de consultare a Ministerului Sănătății cu universități de profil, societăți profesionale și Colegiul Medicilor din România.

2.

La

articolul 4, alineatul (1)

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 4

(1)

Membrii comisiilor de specialitate sunt obligați, în termen de 30 de zile de la numire, să întocmească și să depună o declarație de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcțiile și activitățile pe care le-au desfășurat în ultimul an calendaristic anterior momentului numirii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ordin, precum și angajamentul de confidențialitate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.

3.

La

articolul 8, litera c)

se modifică și va avea următorul cuprins:

c)

semnează documentele elaborate de comisia de specialitate, reprezentând punctele de vedere profesionale formulate prin consultare cu membrii prin poșta electronică sau în cadrul ședințelor, precum și documentele elaborate de subcomisie, în baza cărora sunt elaborate acte normative, în termen de 5 zile de la primirea acestora;

4.

Articolul 15

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 15

(1)

Comisiile de specialitate pot avea în structura lor una sau mai multe subcomisii, a căror activitate o coordonează.

(2)

Subcomisia este constituită din președinte, vicepreședinte, secretar și minimum 3 membri.

(3)

Președinții subcomisiilor sunt numiți de ministrul sănătății, iar membrii sunt numiți din dispoziția ministrului sănătății, în urma propunerilor președinților subcomisiilor sau în urma unui proces de consultare cu societățile profesionale.

(4)

Dobândirea calității de membru al subcomisiilor este rezultatul unei asumări libere, exprimate prin semnarea unui acord, prezentat ca model în anexa nr. 2 la prezentul ordin.

(5)

Membrii subcomisiilor sunt obligați, în termen de 30 de zile de la numire, să întocmească și să depună o declarație de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcțiile și activitățile pe care le-au desfășurat în ultimul an calendaristic anterior momentului numirii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ordin, precum și angajamentul de confidențialitate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.

(6)

Membrii subcomisiei menționate în anexa nr. 1 pct. 22 lit. b) sunt obligați, în termen de 30 de zile de la numire, să întocmească și să depună o declarație de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcțiile și activitățile pe care le-au desfășurat în ultimul an calendaristic anterior momentului numirii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8, precum și angajamentul de confidențialitate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9.

(7)

Punctele de vedere profesionale în baza cărora sunt elaborate acte normative, formulate prin consultare cu membrii subcomisiei prin poșta electronică sau în cadrul ședințelor, sunt transmise, spre avizare, președintelui comisiei de specialitate care coordonează activitatea subcomisiei.

(8)

Modul de organizare, funcționare și atribuțiile membrilor subcomisiilor sunt similare celor ale membrilor comisiilor de specialitate.

(9)

Membrii subcomisiilor Ministerului Sănătății se supun regimului conflictelor de interese și incompatibilităților prevăzute de lege, similar celor ale comisiilor de specialitate.

5.

În

anexa nr. 1, punctul 25

se modifică și va avea următorul cuprins:

25.

Comisia de genetică medicală

6.

În

anexa nr. 1, după punctul 65

se introduce un nou punct, punctul 66, cu următorul cuprins:

66.

Comisia de medicină sportivă

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
București, 9 februarie 2024.
Nr. 962.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.