Ordinul nr. 13/2024
privind stabilirea penitenciarelor, centrelor de arestare preventivă, centrelor educative și centrelor de detenție în a căror circumscripție funcționează centrele de reținere și arestare preventivă
prezumat în vigoare
Având în vedere dispozițiile
art. 107 alin. (3) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, și ministrul justiției emit următorul ordin:
Articolul 1
Prezentul ordin stabilește penitenciarele, centrele de arestare preventivă, centrele educative și centrele de detenție în a căror circumscripție funcționează centrele de reținere și arestare preventivă, potrivit
anexei
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sunt primite în locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor în anumite zile stabilite de comun acord.
Pentru stabilirea zilelor în care se realizează primirea persoanelor prevăzute la
alin. (1)
se pot încheia protocoale între unitățile de poliție competente și locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor prevăzute la nr. crt. 1-29 din anexă.
În cazuri excepționale, persoanele prevăzute la
alin. (1)
sunt primite, cu aprobarea directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, și în alte zile decât cele stabilite prin protocoalele prevăzute la
alin. (2) , la solicitarea motivată a Serviciului Coordonare Centre de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Articolul 3
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne pot fi internate temporar în penitenciarele-spital, potrivit competențelor și specializărilor medicale ale acestor unități, dacă prezintă afecțiuni medicale care necesită internare și pot fi tratate în rețeaua medicală a sistemului penitenciar sau dacă există o dispoziție, în acest sens, a organului judiciar pentru efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.
Articolul 4
Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia, precum și Inspectoratul General al Poliției Române și unitățile teritoriale aflate în subordinea acestuia duc la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu p. Ministrul justiției, George Cătălin Șerban, secretar de stat
Anexa I.
Persoane private de libertate predate de unitățile de poliție competente către penitenciarele și centrele din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor
Nr. crt.
Locul de deținere
Unitatea de poliție competentă care realizează predarea
Categoriile de persoane private de libertate primite
1.
Penitenciarul Aiud
Inspectoratele de poliție județene Alba și Sibiu
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
2.
Penitenciarul Arad
Inspectoratul de Poliție Județean Arad
- toate categoriile*)
Toate unitățile de poliție din România
- femei**)
3.
Penitenciarul Bacău
Inspectoratele de poliție județene Bacău și Neamț
- toate categoriile*)
Toate unitățile de poliție din România
- femei**)
4.
Penitenciarul Baia Mare
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș
- toate categoriile*), cu excepția femeilor**)
5.
Penitenciarul Deva
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
6.
Penitenciarul Bistrița
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
- toate categoriile*), cu excepția femeilor**)
7.
Penitenciarul Botoșani
Inspectoratele de poliție județene Botoșani și Suceava
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
8.
Penitenciarul București- Rahova
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov
- toate categoriile*), cu excepția femeilor**)
9.
Penitenciarul Codlea
Inspectoratele de poliție județene Brașov și Covasna
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
10.
Penitenciarul Mioveni
Inspectoratele de poliție județene Argeș și Vâlcea
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
11.
Penitenciarul Craiova
Inspectoratele de poliție județene Dolj și Olt
- toate categoriile*), cu excepția bărbaților/femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a bărbaților/femeilor minori/ minore arestați/arestate preventiv
12.
Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin
Inspectoratul de poliție județean Mehedinți
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
13.
Penitenciarul Focșani
Inspectoratele de poliție județene Vrancea și Buzău
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
14.
Penitenciarul Galați
Inspectoratele de poliție județene Galați și Brăila
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
15.
Penitenciarul Gherla
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj
- toate categoriile*)
Toate unitățile de poliție din România
- femei**)
16.
Penitenciarul Giurgiu
Inspectoratele de poliție județene Teleorman și Giurgiu
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
17.
Penitenciarul Iași
Inspectoratul de poliție județean Iași
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
18.
Penitenciarul Mărgineni
Inspectoratele de poliție județene Dâmbovița și Prahova
- toate categoriile*), cu excepția femeilor**)
19.
Penitenciarul Miercurea-Ciuc
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
20.
Penitenciarul Oradea
Inspectoratul de Poliție Județean Bihor
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
21.
Penitenciarul Constanța- Poarta Albă
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
Inspectoratele de poliție județene Călărași și Ialomița
- femei*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
22.
Penitenciarul Satu Mare
Inspectoratele de poliție județene Satu Mare și Sălaj
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
23.
Penitenciarul Slobozia
Inspectoratele de poliție județene Ialomița și Călărași
- toate categoriile*), cu excepția femeilor**)
24.
Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșoru Nou
Toate unitățile de poliție din România
- femei**)
25.
Penitenciarul Târgu Mureș
Inspectoratul de Poliție Județean Mureș
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
26.
Penitenciarul Târgu Jiu
Inspectoratele de poliție județene Gorj și Vâlcea
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
27.
Penitenciarul Timișoara
Inspectoratele de poliție județene Timiș și Caraș-Severin
- toate categoriile*), cu excepția femeilor**)
28.
Penitenciarul Tulcea
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
29.
Penitenciarul Vaslui
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
- toate categoriile*), cu excepția femeilor față de care s-au dispus măsuri educative și a femeilor minore arestate preventiv
30.
Centrul de Detenție Brăila- Tichilești
Toate unitățile de poliție din România
- bărbați minori arestați preventiv
- bărbați față de care s-au dispus măsuri educative
31.
Centrul de Detenție Craiova
Toate unitățile de poliție din România
- bărbați/femei minori/minore arestați/arestate preventiv
- bărbați/femei față de care s-au dispus măsuri educative
32.
Centrul Educativ Buziaș
Toate unitățile de poliție din România
- bărbați/femei față de care s-au dispus măsuri educative
33.
Centrul Educativ Târgu Ocna
Toate unitățile de poliție din România
- bărbați față de care s-au dispus măsuri educative
NOTĂ: Pe cale de excepție, în situații justificate, locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor pot primi și de la alte inspectorate de poliție județene decât cele arondate.
LEGENDĂ:
–
toate categoriile*) - femei/bărbați, minori/tineri/majori, arestați preventiv/condamnați definitiv/persoane față de care sau dispus măsuri educative privative de libertate sau continuarea executării măsurii educative în penitenciar;
–
femei**) - femei minore/tinere/majore, arestate preventiv/condamnate definitiv/persoane față de care s-au dispus măsuri educative privative de libertate sau continuarea executării măsurii educative în penitenciar.
II.
Persoane private de libertate predate de unitățile de poliție competente către penitenciarele-spital din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor
Nr. crt.
Locul de deținere
Cazuri medicale gestionate
Unitatea de poliție competentă care realizează predarea
Categoriile de persoane private de libertate internate temporar în penitenciarele-spital
1.
Penitenciarul-Spital București-Jilava
• Medicină internă
• Pneumologie
• Boli infecțioase
• Psihiatrie
• Dermatovenerologie
Toate centrele de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în condițiile legii
2.
Penitenciarul-Spital București-Rahova
• Chirurgie generală
• Ortopedie-traumatologie
• Obstetrică-ginecologie
• Boli cronice
• Anestezie și terapie intensivă
• Psihiatrie - toxicodependențe
Toate centrele de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în condițiile legii
3.
Penitenciarul-Spital Târgu Ocna
• Pneumologie
• Medicină internă
• Boli cronice
Toate centrele de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în condițiile legii
4.
Penitenciarul-Spital Mioveni
• Boli cronice
• Medicină internă
• Psihiatrie
• Dermatovenerologie
Toate centrele de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în condițiile legii
5.
Penitenciarul-Spital Constanța-Poarta Albă
• Medicină internă
• Dermatovenerologie
• Psihiatrie
• Boli infecțioase
• Boli cronice
Toate centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în condițiile legii
6.
Penitenciarul-Spital Dej
• Medicină internă
• Chirurgie generală
• Oftalmologie
• Anestezie și terapie intensivă
• Cardiologie
Toate centrele de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în condițiile legii
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.