Ordinul nr. 645/2024
privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiții în Suprastructura portuară de încărcare/descărcare și depozitare a mărfurilor în vederea reducerii blocadei din zona porturilor românești ca urmare a blocării căilor navale din Ucraina
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 2176/2025 3 decembrie 2025 privind modificarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiții în Suprastru…
Având în vedere:
–
prevederile
art. 107 alin. (3) lit. (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
- Partea a treia: Politicile Uniunii și acțiuni interne - Titlul VII: Norme comune în domeniul concurenței, fiscalității și aproximării legislației - Capitolul 1: Norme privind concurența - Secțiunea a 2-a: Ajutoarele acordate de state;
–
Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize;
–
prevederile Programului operațional Transport 2021-2027, aprobat prin Decizia CE nr. C(2022)9.754 din 16.12.2022;
–
Comunicarea Comisiei privind Un plan de acțiune pentru culoarele de solidaritate UE-Ucraina pentru a facilita exporturile agricole ale Ucrainei și schimburile comerciale bilaterale cu UE-COM(2022)217;
–
Decizia Comisiei Europene nr. C(2024)23 din 11.01.2024 de aprobare a Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiții în Suprastructura portuară de încărcare/descărcare și depozitare a mărfurilor în vederea reducerii blocadei din zona porturilor românești ca urmare a blocării căilor navale din Ucraina;
–
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare;
–
Avizul Consiliului Concurenței nr. 17.541 din 12.12.2023 la proiectul de notificare a Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiții în Suprastructura portuară de încărcare/descărcare și depozitare a mărfurilor în vederea reducerii blocadei din zona porturilor românești ca urmare a blocării căilor navale din Ucraina,
ținând cont de Referatul de aprobare al Direcției generale programe europene transport din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, înregistrat cu nr. 2.318 din 22.01.2024,
în temeiul prevederilor
art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor și infrastructurii emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă
Schema de ajutor de stat
pentru realizarea de investiții în Suprastructura portuară de încărcare/ descărcare și depozitare a mărfurilor în vederea reducerii blocadei din zona porturilor românești ca urmare a blocării căilor navale din Ucraina, prevăzută în
anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Schema este prevăzută pentru finanțare din fonduri de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile asigurate din Programul Transport 2021-2027.
Articolul 3
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de autoritate de management pentru Programul Transport, este atât furnizor de ajutor de stat, cât și administratorul schemei.
Articolul 4
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Direcția generală programe europene transport, va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu București, 7 februarie 2024. Nr. 645.
Anexa SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT pentru realizarea de investiții în
Suprastructura portuară de încărcare/descărcare
și depozitare a mărfurilor în vederea reducerii blocadei
din zona porturilor românești ca urmare a blocării căilor
navale din Ucraina
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.