Ordin · Agenția Națională pentru Resurse Minerale

Ordinul nr. 113/2024

privind aprobarea unei licențe de dare în administrare pentru explorare

prezumat în vigoare

Data actului
12 februarie 2024
Emitent
Agenția Națională pentru Resurse Minerale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 149 din 23 februarie 2024
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 1.298 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere

art. 13

și

art. 21 alin. (1^1) din Legea minelor nr. 85/2003 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009

privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,

președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Licența de dare în administrare pentru explorare nr. 27.227/2024 privind explorarea resurselor de apă minerală naturală din perimetrul Slănic-Moldova - Izv. 1 + Izv. 2, județul Bacău, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și Orașul Slănic-Moldova, identificat prin cod de înregistrare fiscală 4278442, în calitate de administrator.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale,
Adriana Petcu
București, 12 februarie 2024.
Nr. 113.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.