HG nr. 197/2024
privind transmiterea cu titlu gratuit din domeniul privat al statului în domeniul privat al comunei Traian, județul Bacău, a unui imobil intrat în proprietatea privată a statului prin confiscare
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 34 din Legea nr. 318/2015
pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, precum și al
art. 1 alin. (3) din Legea nr. 216/2016
privind stabilirea destinației unor bunuri imobile confiscate,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit din domeniul privat al statului în domeniul privat al comunei Traian, județul Bacău, a unui imobil intrat în proprietatea privată a statului prin confiscare, având datele de identificare prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Bunul imobil prevăzut la
alin. (1)
va fi utilizat pentru obiective de natură socială - așezământ pentru persoanele vârstnice.
Articolul 2
Predarea-preluarea imobilului prevăzut la
art. 1
se face pe bază de proces-verbal de predare-preluare încheiat între reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală și reprezentanții comunei Traian, județul Bacău, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 3
Agenția Națională de Administrare Fiscală își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 7 martie 2024. Nr. 197.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului care se transmite cu titlu gratuit din
domeniul privat al statului în domeniul
privat al comunei Traian, județul Bacău
Denumirea
imobilului
Adresa imobilului
Elementele de descriere tehnică
ale imobilului
Persoana juridică
de la care
se transmite imobilul
Persoana juridică
la care se transmite imobilul
Valoarea - lei -
Baza legală de intrare în domeniul privat
al statului
Construcție și teren
Str. Principală nr. 10, localitatea Traian,
județul Bacău
- suprafață teren (împrejmuit) - 10.550 mp;
- construcție - suprafață construită la sol - 396 mp, suprafață construită desfășurată - 1.274 mp,
regim de înălțime -
Ds + P+ E + M
CF nr. 61041 Traian
Domeniul privat al statului - Agenția Națională
de Administrare Fiscală
CIF 36878828
Domeniul privat
al comunei Traian, județul Bacău
CUI 4455218
2.020.000
Sentința penală
nr. 120 din 23.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 411/A
din 28.11.2017
a Înaltei Curți
de Casație
și Justiție
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.