HG nr. 26/2025
privind aprobarea limitelor anuale, aferente anilor 2025, 2026 și 2027, pentru finanțările rambursabile care pot fi contractate și pentru tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României , republicată, și al
art. 63 alin. (10) din Legea nr. 273/2006
privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat, limitele anuale pentru finanțările rambursabile care pot fi contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, reprezentând datorie publică locală, sunt în sumă de 2.000 milioane lei pentru fiecare dintre anii 2025, 2026 și 2027.
Articolul 2
Pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat, limitele anuale pentru tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt în sumă de 2.000 milioane lei pentru fiecare dintre anii 2025, 2026 și 2027.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul finanțelor, Tánczos Barna Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltan București, 31 ianuarie 2025. Nr. 26.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.