Decizia nr. 478/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și a dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 77/2018 5 septembrie 2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistratu…
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Irina Loredana Gulie
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018
pentru completarea
art. 67 din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Ghiță Ciprian în Dosarul nr. 616/44/2018 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.847D/2019.
2.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 3.443D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018 , precum și a prevederilor
art. 252 alin. (1) din Codul muncii , excepție ridicată de același autor în Dosarul nr. 1.375/1/2019/a3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.443D/2019.
4.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
5.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că în acest dosar autorul excepției de neconstituționalitate a depus note scrise în susținerea acesteia.
6.
Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele anterior menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 3.443D/2019 la Dosarul nr. 1.847D/2019. Autorul excepției de neconstituționalitate nu se opune măsurii conexării. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.443D/2019 la Dosarul nr. 1.847D/2019, care este primul înregistrat.
7.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care arată că își menține motivele de neconstituționalitate invocate în scris referitoare la excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018 . În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 252 alin. (1) din Codul muncii , susține admiterea acesteia, arătând, în esență, că interpretarea potrivit căreia termenul maxim de aplicare a sancțiunii disciplinare cuprins în textul de lege criticat este în beneficiul tuturor salariaților, cu excepția magistraților, este neconstituțională, reiterând, în esență, cele statuate în motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate.
8.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că magistraților li se aplică reglementări legale speciale, în privința statutului acestora și a răspunderii disciplinare, iar nu prevederile dreptului comun.
9.
Având cuvântul, în replică, autorul excepției arată că tocmai interpretarea potrivit căreia nu sunt aplicabile prevederile dreptului comun, ceea ce conduce la o imprescriptibilitate a răspunderii disciplinare a magistraților, face obiectul criticii de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
10.
Prin Sentința civilă nr. 86 din 24 aprilie 2019 și prin Încheierea din 2 decembrie 2019, pronunțate în dosarele nr. 616/44/2018 și nr. 1.375/1/2019/a3, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018
pentru completarea
art. 67 din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și a prevederilor
art. 252 alin. (1) din Codul muncii . Excepția a fost invocată de Ghiță Ciprian în cauze având ca obiect soluționarea cererii privind anularea unei rezoluții de clasare emise de Inspecția Judiciară și solicitarea de începere a cercetării disciplinare față de un judecător și, respectiv, soluționarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară.
11.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018
încalcă dispozițiile
art. 1 alin. (3)
și
(5) , ale
art. 133 alin. (1)
și ale
art. 134 alin. (4) din Constituție , fiind emisă fără solicitarea avizului consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Se mai susține că sunt încălcate dispozițiile
art. 4 alin. (2)
și ale
art. 16 alin. (1) din Constituție , dat fiind faptul că actul normativ criticat a fost adoptat cu efecte „intuitu personae, respectiv în favoarea actualei conduceri a Inspecției Judiciare, prin conferirea de efecte juridice noi unor raporturi juridice încetate definitiv respectiv prin aplicarea dispozițiilor legale asupra unor situații anterioare, care s-au născut și au produs efecte“.
12.
De asemenea, se mai susține că ordonanța de urgență criticată are caracter retroactiv, întrucât, chiar dacă aparent dispune pentru viitor, asupra unui fapt trecut și epuizat - vacanța unor funcții de conducere -, mandatele conducătorilor Inspecției Judiciare îndrituiți potrivit noii reglementări să asigure interimatul fiind expirate, totuși, la momentul intrării ei în vigoare, conducătorii Inspecției Judiciare se aflau în situații identice cu orice inspector judiciar aflat în funcție de execuție. Prin urmare, îndrituirea legală de a asigura interimatul se raportează la un moment trecut, respectiv susținerea examenului în urmă cu trei ani, iar persoanele determinate indirect se regăsesc în prezent în aceeași situație cu celelalte.
13.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 252 alin. (1) din Codul muncii , din actele atașate actului de sesizare reiese că autorul excepției este nemulțumit de neaplicarea în cauză a prevederilor dreptului comun, în privința răspunderii disciplinare a magistraților, astfel cum s-a reținut în hotărârea recurată, respectiv Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară.
14.
Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, contrar dispozițiilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 .
15.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018
este neîntemeiată. În acest sens, arată că intervenția legislativă realizată prin această ordonanță de urgență a Guvernului a avut ca efect acoperirea unui vid legislativ, necesitatea și urgența adoptării acestui act normativ fiind evidente în condițiile în care
privind Consiliul Superior al Magistraturii nu prevedea modalitatea de asigurare a interimatului funcției, iar inexistența criteriilor de desemnare a conducerii interimare a justificat demersul întreprins, scopul urmărit fiind acela al neperturbării activității Inspecției Judiciare, iar nu gratificarea unor anumite persoane. Cu privire la
art. 252 alin. (1) din Codul muncii
se apreciază că excepția de neconstituționalitate este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece magistraților li se aplică un regim juridic disciplinar special, în baza
privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborată cu
Legea nr. 317/2004 , iar nu cel de drept comun, având drept temei Codul muncii.
16.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
17.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:
18.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
19.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit actelor de sesizare, îl constituie
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018
pentru completarea
art. 67 din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 5 septembrie 2018, precum și dispozițiile
art. 252 alin. (1) din Codul muncii .
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018
a fost abrogată prin
art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022
privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022. Însă, prin
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 29 alin. (1)
și ale
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Așadar, Curtea reține că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile ordonanței de urgență criticate își produc în continuare efectele juridice în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, astfel că acestea constituie obiect al excepției de neconstituționalitate. Prevederile legale criticate au următorul conținut:
–
Articolul I
La
articolul 67 din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările ulterioare, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (7) și (8), cu următorul cuprins:
(7)
În situația vacantării funcției de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcției se asigură de inspectorul-șef sau, după caz, de inspectorul-șef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcții în condițiile legii.
(8)
În caz de încetare a mandatului de inspector-șef ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către inspectorul-șef adjunct până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-șef adjunct ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-șef până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii.
Articolul II
Prevederile
art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și situațiilor în care funcția de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare este vacantă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.;
–
Art. 252 alin. (1) din Codul muncii :
Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
20.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (3)
privind statul de drept, democratic și social,
art. 1 alin. (5)
privind principiul supremației
Constituției ,
art. 4 alin. (2)
privind egalitatea între cetățeni,
art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivității legii,
art. 16
- Egalitatea în drepturi,
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil,
art. 133 alin. (1)
privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii și
art. 134 alin. (4)
potrivit căruia „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției“. De asemenea, sunt invocate și prevederile
art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
21.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul cauzei în care a fost invocată aceasta îl reprezintă soluționarea cererii privind anularea unei rezoluții de clasare emise de pârâta Inspecția Judiciară și, respectiv, soluționarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, prin care s-a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva autorului prezentei excepții de neconstituționalitate - judecător în cadrul Curții de Apel din București.
22.
Curtea reține că, în cadrul soluționării cauzei având obiectul mai sus precizat, a fost invocată excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului 77/2018 , referitoare, în esență, la reglementarea situației interimatului funcțiilor de conducere de la nivelul Inspecției Judiciare, instituind, în ipoteza vacantării funcțiilor ca urmare a expirării mandatelor inspectorului-șef și inspectorilor-șefi adjuncți ai Inspecției Judiciare, soluția legislativă a prelungirii acestora după expirare, pe perioada interimatului, și, respectiv, în ipoteza vacantării funcțiilor ca urmare a altor motive decât expirarea mandatelor inspectorului-șef și inspectorilor-șefi adjuncți ai Inspecției Judiciare, instituind soluția legislativă a înlocuirii acestora. Or, față de ipotezele normative instituite de ordonanța de urgență criticată, prin raportare la obiectul cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei, în sensul dispozițiilor
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de constituționalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“.
23.
Referitor la condiția de admisibilitate privind relevanța unei excepții de neconstituționalitate, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că prima teză a
art. 146 lit. d) din Constituție , privind excepția de neconstituționalitate ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, reglementează un control de constituționalitate a posteriori, concret și incident, ce presupune sine qua non existența unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce neconstituționalitatea unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluționarea acestuia (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013,
Decizia nr. 108 din 7 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 21, sau
Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 22). Acest control de constituționalitate este a posteriori pentru că vizează acte normative de reglementare primară intrate în vigoare. De asemenea, acesta este un control concret, pentru că pornește de la un litigiu concret, aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, aceasta din urmă sesizând judecătorul constituțional doar cu soluționarea chestiunii de constituționalitate, adică a raportului abstract de conformitate a actului de reglementare primară cu
Constituția . În sfârșit, acesta este un control incident, pentru că apare în cadrul unui litigiu pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești, dar nu poate fi soluționat de aceasta, ci trebuie deferit Curții Constituționale, care îl va soluționa fără a cunoaște sau interveni pe fondul cauzei litigioase care l-a determinat. Însă Curtea Constituțională nu poate analiza conformitatea unor acte normative cu
Constituția
în absența unei legături relevante între textul de lege criticat și procesul pendinte. Prin urmare, Curtea a constatat că, de principiu, condiționarea sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate de legătura dispoziției legale criticate cu soluționarea cauzelor reprezintă un aspect esențial al acestui tip de control de constituționalitate (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 710 din 2 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 17 martie 2022, paragraful 17).
24.
Totodată, Curtea a reținut, într-o altă cauză, că „autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia (...)“ ( Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, paragraful 17). În același sens, Curtea a reținut că legătura excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea
Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.
25.
Astfel, în speță, legătura cu soluționarea cauzei ar presupune că o eventuală declarare ca neconstituționale a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018
ar putea avea efect asupra dezlegării pe care instanța de contencios administrativ și fiscal o dă prezentei cauze, în ceea ce privește clasarea rezoluției emise de Inspecția Judiciară. Prin urmare, în privința criticilor de neconstituționalitate aduse normei de lege invocate, nu este îndeplinită condiția privind interesul în invocarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textelor criticate în ceea ce îl privește pe autorul excepției. O eventuală invocare a excepției de neconstituționalitate ar fi fost pertinentă în cadrul unui litigiu având ca obiect soluționarea acțiunii directe îndreptate împotriva ordonanței de urgență criticate, însoțite de excepția de neconstituționalitate, în temeiul dispozițiilor
art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004. Din acest punct de vedere, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece o eventuală declarare ca neconstituțională a ordonanței de urgență criticate nu ar produce efecte directe asupra valabilității rezoluției de clasare.
26.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 252 alin. (1) din Codul muncii , Curtea reține că este aceasta este formulată din perspectiva interpretării și aplicării prevederilor criticate, în concret, în speța dedusă judecății, autorul excepției urmărind aplicarea dreptului comun, mai favorabil, iar nu a dispozițiilor speciale.
27.
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea
Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).
28.
În prezenta cauză, analizând susținerile formulate, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile
art. 2 alin. (1)
și
din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile
Constituției . Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, așa cum rezultă din prevederile
art. 126 alin. (1)
și
din Constituție . Astfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii, sens în care este, spre exemplu,
Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14.
29.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile
art. 142 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației
Constituției “, coroborate cu cele ale
art. 126 alin. (1)
și
(2) din Legea fundamentală , în virtutea cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum și faptul că instanța de contencios constituțional nu se pronunță asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci, potrivit
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , numai asupra înțelesului său contrar
Constituției
dedus din raportarea la norme și principii constituționale, excepția de neconstituționalitate, astfel cum este formulată în prezenta cauză, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
30.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018
pentru completarea
art. 67 din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și a dispozițiilor
art. 252 alin. (1) din Codul muncii , excepție ridicată de Ghiță Ciprian în dosarele nr. 616/44/2018 și nr. 1.375/1/2019/a3 ale Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.