Decizia nr. 478/2024

Prevederile

art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și situațiilor în care funcția de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare este vacantă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.;

–

Art. 252 alin. (1) din Codul muncii :

Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

20.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept, democratic și social,

art. 1 alin. (5)

privind principiul supremației

Constituției ,

art. 4 alin. (2)

privind egalitatea între cetățeni,

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității legii,

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil,

art. 133 alin. (1)

privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii și

art. 134 alin. (4)

potrivit căruia „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției“. De asemenea, sunt invocate și prevederile

art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul cauzei în care a fost invocată aceasta îl reprezintă soluționarea cererii privind anularea unei rezoluții de clasare emise de pârâta Inspecția Judiciară și, respectiv, soluționarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, prin care s-a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva autorului prezentei excepții de neconstituționalitate - judecător în cadrul Curții de Apel din București.

22.

Curtea reține că, în cadrul soluționării cauzei având obiectul mai sus precizat, a fost invocată excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului 77/2018 , referitoare, în esență, la reglementarea situației interimatului funcțiilor de conducere de la nivelul Inspecției Judiciare, instituind, în ipoteza vacantării funcțiilor ca urmare a expirării mandatelor inspectorului-șef și inspectorilor-șefi adjuncți ai Inspecției Judiciare, soluția legislativă a prelungirii acestora după expirare, pe perioada interimatului, și, respectiv, în ipoteza vacantării funcțiilor ca urmare a altor motive decât expirarea mandatelor inspectorului-șef și inspectorilor-șefi adjuncți ai Inspecției Judiciare, instituind soluția legislativă a înlocuirii acestora. Or, față de ipotezele normative instituite de ordonanța de urgență criticată, prin raportare la obiectul cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei, în sensul dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de constituționalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“.

23.

Referitor la condiția de admisibilitate privind relevanța unei excepții de neconstituționalitate, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că prima teză a

art. 146 lit. d) din Constituție , privind excepția de neconstituționalitate ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, reglementează un control de constituționalitate a posteriori, concret și incident, ce presupune sine qua non existența unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce neconstituționalitatea unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluționarea acestuia (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013,

Decizia nr. 108 din 7 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 21, sau

Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 22). Acest control de constituționalitate este a posteriori pentru că vizează acte normative de reglementare primară intrate în vigoare. De asemenea, acesta este un control concret, pentru că pornește de la un litigiu concret, aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, aceasta din urmă sesizând judecătorul constituțional doar cu soluționarea chestiunii de constituționalitate, adică a raportului abstract de conformitate a actului de reglementare primară cu

Constituția . În sfârșit, acesta este un control incident, pentru că apare în cadrul unui litigiu pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești, dar nu poate fi soluționat de aceasta, ci trebuie deferit Curții Constituționale, care îl va soluționa fără a cunoaște sau interveni pe fondul cauzei litigioase care l-a determinat. Însă Curtea Constituțională nu poate analiza conformitatea unor acte normative cu

Constituția

în absența unei legături relevante între textul de lege criticat și procesul pendinte. Prin urmare, Curtea a constatat că, de principiu, condiționarea sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate de legătura dispoziției legale criticate cu soluționarea cauzelor reprezintă un aspect esențial al acestui tip de control de constituționalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 710 din 2 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 17 martie 2022, paragraful 17).

24.

Totodată, Curtea a reținut, într-o altă cauză, că „autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia (...)“ ( Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, paragraful 17). În același sens, Curtea a reținut că legătura excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea

Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

25.

Astfel, în speță, legătura cu soluționarea cauzei ar presupune că o eventuală declarare ca neconstituționale a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018

ar putea avea efect asupra dezlegării pe care instanța de contencios administrativ și fiscal o dă prezentei cauze, în ceea ce privește clasarea rezoluției emise de Inspecția Judiciară. Prin urmare, în privința criticilor de neconstituționalitate aduse normei de lege invocate, nu este îndeplinită condiția privind interesul în invocarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textelor criticate în ceea ce îl privește pe autorul excepției. O eventuală invocare a excepției de neconstituționalitate ar fi fost pertinentă în cadrul unui litigiu având ca obiect soluționarea acțiunii directe îndreptate împotriva ordonanței de urgență criticate, însoțite de excepția de neconstituționalitate, în temeiul dispozițiilor

art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004. Din acest punct de vedere, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece o eventuală declarare ca neconstituțională a ordonanței de urgență criticate nu ar produce efecte directe asupra valabilității rezoluției de clasare.

26.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 252 alin. (1) din Codul muncii , Curtea reține că este aceasta este formulată din perspectiva interpretării și aplicării prevederilor criticate, în concret, în speța dedusă judecății, autorul excepției urmărind aplicarea dreptului comun, mai favorabil, iar nu a dispozițiilor speciale.

27.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).

28.

În prezenta cauză, analizând susținerile formulate, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1)

și

din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile

Constituției . Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, așa cum rezultă din prevederile

art. 126 alin. (1)

și

din Constituție . Astfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii, sens în care este, spre exemplu,

Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14.

29.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile

art. 142 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației

Constituției “, coroborate cu cele ale

art. 126 alin. (1)

și

(2) din Legea fundamentală , în virtutea cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum și faptul că instanța de contencios constituțional nu se pronunță asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , numai asupra înțelesului său contrar

Constituției

dedus din raportarea la norme și principii constituționale, excepția de neconstituționalitate, astfel cum este formulată în prezenta cauză, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

30.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018

pentru completarea

art. 67 din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și a dispozițiilor

art. 252 alin. (1) din Codul muncii , excepție ridicată de Ghiță Ciprian în dosarele nr. 616/44/2018 și nr. 1.375/1/2019/a3 ale Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.