Ordinul nr. 3/2025
pentru completarea unor ordine ale președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 2
- Ordinul nr. 171/2018 26 septembrie 2018 privind aprobarea Condițiilor-cadru de valabilitate asociate licenței pentru activitatea d…
- Ordinul nr. 172/2018 26 septembrie 2018 privind aprobarea Condițiilor-cadru de valabilitate asociate licenței pentru desfășurarea …
Având în vedere prevederile
art. 118 alin. (2) ,
art. 119 pct. 3 lit. b) ,
art. 122 alin. (1) lit. g)
și ale
art. 179 alin. (4)
și
(5) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. 15 din Regulamentul
pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 199/2020 , cu modificările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor
art. 5 alin. (1) lit. a)
și
b)
și ale
alin. (5) , precum și ale
art. 10 alin. (1) lit. c)
și
l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 160/2012 , cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Articolul I
Condițiile-cadru
de valabilitate asociate licenței pentru desfășurarea activității de operare a sistemului de transport al gazelor naturale, aprobate prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 172/2018 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 9 octombrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.
La
articolul 26 alineatul (1), după litera n)
se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:
o)
evidența clienților finali racordați direct la ST.
2.
La
articolul 51, după litera e)
se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
f)
punerea în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, aparținând clienților finali racordați direct la ST.
Articolul II
Condițiile-cadru
de valabilitate asociate licenței pentru activitatea de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producției de gaze naturale, aprobate prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 171/2018 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 5 octombrie 2018, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.
La
articolul 16 alineatul (1), după litera m)
se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:
n)
evidența clienților finali racordați direct la CA.
2.
La
articolul 30, după litera e)
se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
f)
punerea în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, aparținând clienților finali racordați direct la CA.
Articolul III
Metodologia
de stabilire a tarifelor reglementate pentru activitățile conexe celei de operare a sistemului de transport al gazelor naturale, aprobată prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 187/2019 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 6 septembrie 2019, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.
La
articolul 4, după litera f)
se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
g)
punerea în funcțiune a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, aparținând clienților finali racordați direct la ST.
2.
După articolul 9
se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:
Articolul 9^1
În cadrul activității conexe de punere în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale, aparținând clienților finali racordați direct la ST, sunt cuprinse, în general, următoarele subactivități specifice:
a)
înregistrarea solicitării și verificarea conformității documentelor depuse de executantul instalației de utilizare a gazelor naturale la sediul din teritoriu al OTS;
b)
transmiterea către executant a numărului de înregistrare al solicitării;
c)
stabilirea și programarea, împreună cu beneficiarul și executantul, a datei de punere în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale;
d)
deplasarea în teren, la adresa locului de consum, a echipei tehnice a OTS;
e)
verificarea existenței fitingurilor speciale (dopuri) la capetele instalației de utilizare a gazelor naturale, acolo unde nu există aparate consumatoare de combustibili gazoși;
f)
verificarea existenței a cel puțin un aparat de combustibili gazoși cuplat în instalația de utilizare a gazelor naturale;
g)
predarea către beneficiar a unui exemplar din instrucțiunile pentru utilizarea gazelor naturale;
h)
completarea și semnarea procesului-verbal de punere în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale;
i)
punerea efectivă în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale.
3.
La
articolul 16, după alineatul (3)
se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:
(3^1)
În calculul tarifelor reglementate se va utiliza un număr maxim admis de 0,5 ore, cumulat, pentru desfășurarea subactivităților prevăzute la art. 9^1 lit. a)-c).
(3^2)
În calculul tarifelor reglementate se va utiliza un număr maxim admis de 2 ore, cumulat, pentru desfășurarea subactivităților prevăzute la art. 9^1 lit. e)-i).
Articolul IV
Titularul de licență pentru desfășurarea activității de operare a sistemului de transport al gazelor naturale și titularii de licență pentru desfășurarea activității de operare a conductelor de alimentare din amonte duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea acestora.
Articolul V
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, George-Sergiu Niculescu București, 4 martie 2025. Nr. 3.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.