Hotărârea nr. 26/2025
referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind contracararea amenințărilor hibride generate de utilizarea migrației ca armă și consolidarea securității la frontierele externe ale UE - COM (2024) 570 final
prezumat în vigoare
În temeiul dispozițiilor
art. 67
și ale
art. 148 alin. (2)
și
(3) din Constituția României, republicată , precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat
Tratatului de la Lisabona
de modificare a
Tratatului privind Uniunea Europeană
și a
Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/99 din 26.03.2025,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Senatul României:
1.
constată că baza juridică a comunicării este Codul Frontierelor Schengen, cu respectarea drepturilor fundamentale și a principiului nereturnării, dată fiind obligația statelor membre de a proteja frontiera externă a UE;
2.
consideră, în acord cu poziția Ministerului Afacerilor Interne, că:
a)
acțiunile de instrumentalizare a migranților în scopuri politice, care afectează, în mod deosebit, Lituania, Polonia și Letonia, pot avea implicații mai ample asupra întregii Uniuni;
b)
alături de o presiune migratorie fără precedent pentru aceste state, aceste evenimente ridică provocări și riscuri securitare, generate și întreținute de abordarea și acțiunile autorităților din Belarus și Rusia;
c)
protecția frontierei externe a UE trebuie să rămână o prioritate;
d)
este esențială pentru contracararea acestor atacuri hibride creșterea capacității de reacție a statelor vizate;
e)
utilizarea instrumentelor disponibile, în acord cu respectarea legislației în vigoare în ceea ce privește drepturile fundamentale, sprijinul operațional al agențiilor, precum și cel financiar acordat statelor vizate pot acționa ca o modalitate de descurajare a încercărilor viitoare de instrumentalizare a migrației, prin demonstrarea unei capacități ridicate de răspuns a statelor membre, care conduce, intrinsec, la ineficiența acestor forme ostile de manifestare;
f)
este necesară o abordare consecventă la nivel european față de țările ai căror cetățeni ar putea fi potențial instrumentalizați;
g)
trebuie continuate acțiunile de informare corectă și de transmitere a unor mesaje imediate potențialilor migranți, care să descrie situația reală de la frontiera externă a UE și riscurile la care se expun dacă se angajează în trasee ilegale de migrațiune;
3.
susține că, deși în cazul României un astfel de fenomen de instrumentalizare a migrației nu a fost încă înregistrat, potențiale riscuri de apariție a acestuia se mențin, date fiind poziția geografică a țării, precum și suportul constant pe care România l-a acordat Ucrainei odată cu începerea agresiunii armate ruse;
4.
solicită și consideră utilă o informare permanentă din partea autorităților naționale responsabile cu monitorizarea evoluțiilor situației operative cu privire la amenințările de tip hibrid.
Articolul 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 31 martie 2025, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României , republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ROBERT-MARIUS CAZANCIUC București, 31 martie 2025. Nr. 26.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.