Acord · Consiliul de Stat

Acordul din 29 martie 1976

de colaborare economică și cooperare industriala și tehnica între Republica Socialistă România și Republica Elena

prezumat în vigoare

Data actului
29 martie 1976
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 68 din 12 iulie 1976
Structură
13 articole · 7.587 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Republica Socialistă România și Republica Elena, ținînd cont de evoluția favorabilă a relațiilor economice dintre cele doua tari,

dorind sa aducă o noua contribuție la dezvoltarea și diversificarea relațiilor lor economice pe o baza trainica și reciproc avantajoasă, conform cu scopurile și principiile prevăzute în Declarația solemna comuna a Republicii Socialiste România și a Republicii Elene, semnată la București la 27 mai 1975,

dorind sa folosească mai eficient posibilitățile oferite de potențialul economic și progresul tehnic al celor două tari, prin intensificarea cooperării industriale și tehnice, pe care le estimeaza de o mare importanța pentru extinderea colaborării lor economice, recunoscind utilitatea acordurilor pe termen lung, care sînt de natura de creeze bazele unei colaborări economice și cooperări industriale și tehnice stabilite,

convinse ca dezvoltarea cooperării economice dintre ele contribuie la accelerarea progresului lor economic,

avînd în vedere prevederile Actului final al Conferintei pentru securitate și cooperare în Europa și în special prevederile referitoare la cooperarea industriala și tehnica,

au convenit cele ce urmează:

Articolul 1

Cele doua părți sînt hotărîte, pe baza interesului reciproc, de a continua sa dezvolte colaborarea economică și de a incuraja, prin toate mijloacele ce le au la dispoziție, în cadrul legislatiilor lor, extinderea și intensificarea cooperării industriale și tehnice între întreprinderile, organizațiile și instituțiile lor specializate.

Articolul 2

Cele doua părți aplica, în raporturile lor reciproce, tratamentul națiunii celei mai favorizate în ceea ce privește colaborarea economică și cooperarea industriala și tehnica, în conformitate cu condițiile de participare de către fiecare dintre ele la Acordul General pentru Tarife și Comerț, fără prejudicierea dispozițiilor comerciale bilaterale dintre ele.

Articolul 3

Ținînd cont de interesul de a dezvolta cooperarea industriala și tehnica între întreprinderile, organizațiile și instituțiile specializate dintre cele doua tari, cele doua părți se vor abține de a impune restricții cantitative asupra produselor destinate proiectelor de cooperare sau celor care rezultă și vor facilita pentru aceleași produse, după caz, scutirea reciprocă de taxe vamale conform reglementărilor respective.

Articolul 4

Cele doua părți considera ca, cooperarea va putea fi realizată, în principal, în domeniile următoare:

- construirea de noi instalații industriale, precum și extinderea sau modernizarea celor existente;

- producția și comercializarea în comun de mărfuri, inclusiv pe terțe piețe, specializarea în producție și desfacere;

- constituirea de societăți mixte de producție și comercializare;

- schimb de know-how, informații tehnice, patente și licențe, aplicarea și îmbunătățirea procedeelor tehnice existente sau dezvoltarea de noi procedee tehnice, precum și pregătirea și schimbul de specialiști și practicanti;

- schimb de informații în sectorul agricol și zootehnic;

- schimb de experienta în domeniile metrologiei și incercarii materialelor.

Articolul 5

Domeniile de interes reciproc pentru dezvoltarea cooperării între cele doua părți sînt în principal: construcții navale, construcții de mașini, electrotehnica, electronică, chimie, mine și petrol, industrie ușoară, agricultura, ameliorări funciare, construcții civile.

La definirea proiecteloor de cooperare va fi luat în considerare potențialul economic al celor două tari, resursele și necesitățile de utilaje, mașini, bunuri de consum, procedee tehnice și materii prime, precum și posibilitățile de comercializare a produselor rezultate.

Articolul 6

Cele doua părți vor sprijini cooperarea dintre întreprinderile, organizațiile și instituțiile specializate din cele doua tari, pe piețele lor și pe terțe piețe.

Articolul 7

Condițiile fiecărui proiect de cooperare industriala și tehnica, ce urmează a fi realizat în cadrul prezentului acord, vor fi convenite prin contracte încheiate între întreprinderi, organizații și instituții specializate din cele doua tari, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Aceste contracte nu vor fi încheiate decît după aprobarea autorităților competente din cele doua tari.

Articolul 8

Pentru o mai buna cunoaștere reciprocă a posibilităților de dezvoltare a colaborării economice și cooperării industriale și tehnice, fiecare dintre cele doua părți vor incuraja participarea întreprinderilor și organizațiilor din țările lor la tirgurile și expozițiile internaționale organizate pe teritoriul celeilalte părți și vor acorda expozantilor celeilalte părți cele mai avantajoase condiții de participare.

Articolul 9

Plata mărfurilor și serviciilor rezultind din aplicarea acestui acord va fi efectuată în conformitate cu dispozițiile acordului de plati în vigoare în momentul efectuării plăților.

Articolul 10

Pentru a atinge obiectivele prezentului acord, cele doua părți contractante constituie o comisie mixtă compusa din reprezentanții celor două guverne, care este însărcinată:

- de a examina evoluția relațiilor de colaborare economică, industriala și tehnica dintre părțile contractante;

- de a elabora programe concrete pentru dezvoltarea colaborării economice, industriale și tehnice și de a identifică noi acțiuni de cooperare pe plan bilateral și pe terțe piețe;

- de a examina orice alte probleme rezultate din aplicarea prezentului acord, pe care autoritățile uneia dintre părți le va supune celeilalte.

Comisia mixtă va formula recomandări celor două guverne vizind dezvoltarea colaborării economice, industriale și tehnice între cele doua tari; ea se va preocupa, de asemenea, de mandatele primite de la comisia mixtă guvernamentală.

Comisia mixtă se va reuni, la cererea unei dintre părți, o dată pe an, alternativ, la București și Atena.

Articolul 11

Dispozițiile prezentului acord nu afectează cu nimic drepturile și obligațiile părților contractante rezultate din acorduri internaționale la care acestea sînt parte.

Articolul 12

Prezentul acord va fi valabil pe o perioadă de 5 ani și va intra în vigoare din monetul schimbului instrumentelor de ratificare. La expirarea acestei perioade, acordul va fi prelungit prin tacită reconductionare, pe noi perioade anuale, dacă nici una dintre părțile contractante nu îl denunta cu un preaviz de 3 luni.

Prezentul acord înlocuiește Acordul de cooperare economică, industriala și tehnica dintre cele doua tari, semnat la 15 decembrie 1970.

Articolul 13

Încetarea valabilității acestui acord nu afectează în nici un fel realizarea contractelor și angajamentelor încheiate între organizațiile economice, instituțiile și întreprinderile celor două părți, aprobate de autoritățile competente respective.

Încheiat la Atena la 29 martie 1976, în doua exemplare originale, în limbile română, greaca și franceza. În caz de divergenta între textele în română și greca, textul francez prevalează.

Președintele
Republicii Socialiste România
NICOLAE CEAUȘESCU
Primul-ministru al Republicii Elene
CONSTANTIN KARAMANLIS

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.