Decizia nr. 532/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Aurel Cristian Tanc în Dosarul nr. 769/187/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.169D/2020.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocat Gelu Ioan Chivari, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Astfel, arată că dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

încalcă prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5) , ale

art. 16 alin. (1) și (2) , ale

art. 21 alin. (1)-(3) , ale

art. 53

și ale

art. 124 alin. (1) și (2) , precum și prevederile

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu reglementează calea recursului în casație cu privire la latura civilă a cauzei penale. Consideră că această cale extraordinară de atac este iluzorie în ceea ce privește latura civilă a procesului penal, deși dispozițiile

art. 436 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală

consacră dreptul inculpatului de a formula cerere de recurs în casație referitor la latura civilă. Această normă se coroborează cu prevederile

art. 448 alin. (2) din Codul de procedură penală , potrivit cărora, dacă recursul în casație vizează greșita soluționare a laturii civile, instanța, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constatată sau dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată. Consideră că dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu prevăd niciun caz de recurs în casație pe latura civilă atunci când aceasta a fost disjunsă de latura penală a procesului. Susține că există, astfel, o dublă discriminare, și anume atât între inculpații care pot să atace cu recurs în casație latura penală și cei care nu pot să atace latura civilă a procesului penal, cât și între aceștia din urmă și persoana care - fiind parte în cauza judecată de instanța civilă sau aflându-se în situația în care instanța penală lasă nesoluționată latura civilă - are deschisă calea recursului în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Arată că în același sens este și punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală.

4.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune, în principal, concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul acesteia solicită, în realitate, completarea textului de lege criticat cu un caz de recurs în casație specific laturii civile a procesului penal. În subsidiar, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 709 din 5 noiembrie 2019 ,

Decizia nr. 91 din 10 martie 2022

și

Decizia nr. 632 din 21 noiembrie 2023 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Încheierea din 18 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 769/187/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Aurel Cristian Tanc cu ocazia verificării admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

încalcă principiile fundamentale privind respectarea legilor, egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și înfăptuirea justiției. Arată, astfel, că dispozițiile de lege criticate creează discriminare cu privire la accesul liber la justiție, întrucât calea de atac a recursului în casație nu poate fi exercitată pentru îndreptarea unei greșite aplicări a legii pe latură civilă, în lipsa prevederii unui caz de casare în acest sens.

7.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, în considerarea principiului egalității în drepturi, reglementat de prevederile

art. 16 din Constituție . Astfel, recurentul inculpat critică faptul că dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu prevăd printre cazurile de casare enunțate niciunul care să antameze soluția pronunțată cu privire la acțiunea civilă exercitată în procesul penal. Criticile autorului excepției ar putea fi întemeiate în considerarea faptului că, în lipsa unui caz de casare specific laturii civile a procesului penal, se creează o discriminare între persoana care, suferind un prejudiciu ca urmare a comiterii unei infracțiuni, se constituie parte civilă în procesul penal și aceea care optează să introducă cererea de despăgubire la instanța civilă, întrucât, în această din urmă ipoteză, calea extraordinară de atac a recursului este admisibilă, dacă sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de lege. În acest sens, arată că legiuitorul reglementează în prevederile

art. 483 și următoarele din Codul de procedură civilă

calea extraordinară de atac denumită „recurs“, care este similară recursului în casație reglementat de normele procesual penale în vigoare, fiind o cale de atac de reformare ce se exercită împotriva unei hotărâri definitive prin intermediul căreia se realizează exclusiv un control de legalitate a acesteia. Prin urmare - deși în virtutea competenței sale exclusive, conferită constituțional, de a stabili procedura de judecată, legiuitorul este îndrituit ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale -, în situația concretă, din speță, se remarcă faptul că legiuitorul a reglementat reguli de procedură diferite pentru situații identice. Astfel, prejudiciul pretins de partea civilă este consecința săvârșirii unei fapte ilicite, indiferent dacă cererea de acordare a despăgubirilor se soluționează de instanța civilă sau de cea penală în cadrul procesului penal. Mai mult, instanța judecătorească observă că, într-o astfel de ipoteză, dreptul de opțiune aparține exclusiv părții civile, astfel încât inculpatului sau părții responsabile civilmente nu îi poate fi opusă o eventuală acceptare implicită a lipsei unui remediu procesual decurgând din opțiunea exprimată.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală . Prevederile

pct. 1 al

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

au fost modificate prin dispozițiile

art. 102 pct. 266 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, iar prevederile

pct. 2-6 ,

9 ,

10 ,

13

și

14

ale

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

au fost abrogate prin dispozițiile

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 . Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:

(1)

Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1.

în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

2-6.

abrogate

7.

inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8.

în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

9-10.

abrogate

11.

nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;

12.

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13-14.

abrogate.

12.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, ale

art. 16 alin. (1) și (2)

referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale

art. 124 alin. (1)

și

(2)

privind înfăptuirea justiției, precum și a prevederilor

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile

art. 16 alin. (1) și (2)

și ale

art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție

și ale

art. 6 din Convenție

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

14.

Astfel, prin

Decizia nr. 632 din 21 noiembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 aprilie 2024, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală . Prin decizia menționată, paragraful 13, Curtea a reținut că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casație, ce are ca scop controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive. Soluționarea recursului în casație este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casație este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Curtea Constituțională a reținut, totodată, că, potrivit dispozițiilor

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală , motivele de recurs în casație sunt limitate. De asemenea, conform dispozițiilor

art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală , situațiile prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol de lege pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate a unei hotărâri judecătorești pot fi invocate doar prin intermediul apelului sau al contestației. În continuare, Curtea a observat că, potrivit prevederilor

art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală , titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt: procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.

15.

Raportând prevederile de lege criticate la scopul recursului în casație, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 632 din 21 noiembrie 2023 , mai sus citată, paragraful 14, că restrângerea de către legiuitor a sferei hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute de dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală , așa cum acestea au fost modificate prin prevederile

art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 , este justificată de finalitatea instituției analizate - aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile - și de natura acesteia - de cale extraordinară de atac. Curtea a reținut că, așa cum reiese și din expunerea de motive a

Legii nr. 255/2013 , prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație prevăzute la

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală , legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casație, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. Totodată, Curtea a reținut că - spre deosebire de situația analizată prin

Decizia nr. 783 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, care a vizat recursul drept cale ordinară de atac -, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac. Legea procesual penală a revenit astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, constând în fond și apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii.

16.

În același sens sunt și

Decizia nr. 709 din 5 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 16 martie 2020,

Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 10 iunie 2022,

Decizia nr. 207 din 7 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 4 octombrie 2022, și

Decizia nr. 553 din 17 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 30 martie 2023.

17.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurel Cristian Tanc în Dosarul nr. 769/187/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 octombrie 2024.