Acord · Consiliul de Stat

Acordul din 29 martie 1976

între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Elene

prezumat în vigoare

Data actului
29 martie 1976
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 68 din 12 iulie 1976
Structură
12 articole · 9.419 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Elene

luînd în considerare legăturile traditionale de prietenie dintre popoarele țărilor noastre,

hotărîte sa extindă și sa diversifice schimburile economice dintre cele doua tari pe baza egalității și avantajului reciproc, în concordanta cu obiectivele și principiile prevăzute în Declarația solemna comuna a Republicii Socialiste România și a Republicii Elene, semnată la București la 27 mai 1975,

avînd în vedere prevederile Actului final al Conferintei pentru securitate și cooperare în Europa, în special prevederile privind schimburile comerciale,

convinse de importanța creșterii și diversificării relațiilor comerciale între țările lor pentru a atinge niveluri de viața mai avansate pentru popoarele lor,

reafirmind hotărîrile lor pentru a contribui la dezvoltarea comerțului internațional în interesul comun al tuturor țărilor,

ținînd seama de existenta unor condiții favorabile pentru intensificarea și diversificarea relațiilor economice dintre cele doua tari, precum și de apartenența lor comuna la Acordul General pentru Tarife și Comerț, Fondul Monetar Intenational și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare,

recunoscind utilitatea acordurilor bilaterale pe termen lung pentru creșterea volumului și stabilitatea schimburilor comerciale și serviciilor,

au convenit următoarele:

Articolul 1

Cele doua părți contractante vor lua, în baza reglementărilor în vigoare în cele doua tari, toate măsurile menite sa faciliteze și să contribuie la dezvoltarea continua, armonioasă și pe cît posibil echilibrata, și la diversificarea schimburilor comerciale și serviciilor aferente acestora, conform prevederilor prezentului acord.

Articolul 2

Părțile contractante, în scopul asigurării condițiilor favorabile pentru dezvoltarea schimburilor comerciale, își aplica clauza națiunii celei mai favorizate conform dispozițiilor G.A.T.T. în ceea ce privește taxele vamale, impozitele de orice natura percepute la import sau export sau cu ocazia importului sau exportului, precum și cele care se aplică transferurilor internaționale de fonduri pentru reglementarea importurilor sau exporturilor, precum și în ceea ce privește maniera lor de percepere, reglementările vamale și diversele formalități vamale privind importul și exportul mărfurilor de origine și de proveniență din cele doua tari.

Acest tratament nu se aplică:

a) avantajelor care sînt sau vor fi acordate de către una dintre părțile contractante celorlalte state, în scopul de a forma cu ele o uniune vamală sau de a stabili o zona de liber schimb;

b) avantajele care sînt sau vor fi acordate de către una dintre părțile contractante pentru a facilita traficul de frontieră cu statele limitrofe.

Articolul 3

Schimbul de mărfuri se va efectua în sensul art. 2 din prezentul acord.

Părțile contractante vor asigura un acces liber pe piețele lor mărfurilor din cealaltă țara.

În acest sens, schimburile reciproce de mărfuri nu vor fi supuse nici unei restrictii din partea autorităților competente din fiecare dintre părțile contractante. Cu excepția produselor pentru care restrictii cantitative sînt aplicate, în general, în conformitate cu dispozițiile și reglementările în vigoare în fiecare din cele doua tari.

Tranzacțiile comerciale se vor realiza pe baza angajamentelor contractuale încheiate între întreprinderile românești de comerț exterior, în calitatea lor de persoane juridice, pe de o parte, și persoanele fizice sau juridice, pe de altă parte.

Articolul 4

În cursul primului an al aplicării prezentului acord, adică începînd de la 1 ianuarie 1976 pînă la 31 decembrie 1976, schimburile de mărfuri între cele doua tari se vor efectua pe baza listelor de mărfuri "A" și "B", anexate la prezentul acord, cu plata în cliring.

Pentru anii următori, listele de mărfuri vor fi stabilite cu ocazia încheierii protocoalelor anuale referitoare la schimburile comerciale între cele doua tari.

Aceste liste au un caracter indicativ și nelimitativ.

Dacă comisia lixta nu se reuneste pentru a stabili noi liste, listele mai sus menționate vor fi prelungite în mod automat pentru noi perioade anuale.

Cu ocazia acordării autorizațiilor de import și export, se va lua în 0considerare caracterul sezonier al produselor.

Articolul 5

Cele doua părți contractante vor autoriza importul și exportul mărfurilor indicate în listele în vigoare, conform dispozițiilor generale aplicate în cele doua tari.

Autoritățile competente ale celor două tari vor examina cu bunavointa cererile de import și de export de mărfuri peste valorile prevăzute în liste sau pentru produse care nu figurează în acestea.

Mărfurile care fac obiectul schimburilor vor fi destinate consumului intern în țara importatoare. Totuși, cele doua părți vor examina cu bunavointa propunerile privind posibilitatea de reexport pentru anumite mărfuri și destinația lor.

Articolul 6

Pentru a atinge scopul prezentului acord, cele doua părți vor lua măsurile corespunzătoare în conformitate cu prevederile acestui acord și cu reglementările în vigoare în țările lor vizind dezvoltarea schimbului reciproc avantajos de mărfuri și servicii dintre țările lor.

În perspectiva unor astfel de eforturi comune, cele doua guverne stabilesc ca obiectiv sa dubleze volumul total al schimburilor de mărfuri între Republica Socialistă România și Republica Elena, în perioada 1976 - 1980, față de volumul schimburilor realizate în perioada 1971 - 1975.

Articolul 7

Plățile aferente schimburilor comerciale prevăzute în prezentul acord vor fi efectuate conform dispozițiilor Acordului de plati, semnat cu data de astăzi, între cele doua tari.

Articolul 8

Cele doua părți vor examina cu bunavointa propunerile eventuale provenind de la una sau cealaltă parte privind încheierea de tranzacții multilaterale.

Articolul 9

Cele doua părți contractante sînt de acord ca materiile prime să fie expediate de una dintre tari către cealaltă, conform regimului de admitere temporară în vigoare în fiecare țara, în vederea transformarii în produse finite și reexportului către țara furnizoare.

Toate cheltuielile procesului de transformare a acestor materii prime în produse finite vor fi reglementate fie prin trimiterea unei cantități suplimentare de materii prime sau de alte mărfuri din țara exportatoare, fie pe calea cliringului.

Articolul 10

Părțile contractante vor incuraja reciproc și în conformitate cu legile și reglementările în vigoare în fiecare țara, organizarea și participarea la tîrguri și expoziții permanente sau temporare și își vor acorda sprijinul necesar pentru organizarea și funcționarea acestora.

Părțile contractante vor permite importul și exportul scutit de taxe vamale, în conformitate cu legile, reglementările și dispozițiile în vigoare pe teritoriul lor pentru următoarele produse:

a) mostre de produse fără valoare și material de publicitate comercială;

b) produse introduse temporar și destinate tirgurilor și expozițiilor, cu condiția sa nu fie vîndute;

c) echipamente sau bunuri destinate experimentarii probelor și cercetărilor tehnico-științifice, în conformitate cu programele în prealabil aprobate.

Articolul 11

Pentru a atinge obiectivele prezentului acord, cele doua părți contractante creează o comisie mixtă compusa din reprezentanții celor două guverne.

Comisia mixtă va supraveghea buna funcționare a prezentului acord și va formula recomandări celor două guverne, vizind creșterea schimburilor comerciale între cele doua tari; ea se va preocupa, de asemenea, de mandatele primite de la comisia mixtă guvernamentală.

Comisia mixtă se va reuni la cererea uneia din cele doua părți, cel puțin o dată pe an, alternativ la București și la Atena.

Articolul 12

Prezentul acord, care s-a încheiat pentru o perioadă de 5 ani, trebuie să fie ratificat conform reglementărilor legislative din fiecare dintre cele doua tari și va fi aplicat provizoriu și retroactiv începînd cu 1 ianuarie 1976; el va intra în vigoare după ultima notificare.

După 31 decembrie 1980, acordul va fi prelungit prin tacită reconducțiune pe perioade anuale, dacă nu a fost denunțat în scris, cu cel puțin 3 luni înainte de data expirării sale, de către una dintre părți. Dispozițiile prezentului acord vor continua să fie aplicate tranzacțiilor în curs la data expirării sale, care au fost aprobate de către autoritățile competente în fiecare din cele doua tari.

Prezentul acord înlocuiește Acordul pe termen lung referitor la schimburile comerciale dintre cele doua tari, semnat la 15 decembrie 1970, precum și protocoalele anexate la acesta.

Încheiat la Atena la 29 martie 1976, în dublu exemplar, în limbile română, greaca și franceza. În caz de divergenta între textele român și grec, prevalează textul francez.

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România

George Macovescu

Pentru guvernul Republicii Elene,

Dimitri S. Bitsios

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.