Ordinul nr. 3486/2025
privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Grădinița cu program prelungit nr. 69 din municipiul București, sectorul 3
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Rectificat prin 1
- Rectificarea nr. 3486/2025 4 martie 2025 referitoare la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.486/2025
Având în vedere prevederile:
–
Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare;
–
Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023
privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;
–
art. 11 lit. a) , respectiv ale
art. 15 lit. e) din anexa nr. 1
la
Hotărârea Guvernului nr. 155/2022
privind aprobarea
Regulamentului
de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;
–
art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2024
privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale;
–
Hotărârii Guvernului nr. 993/2020
privind aprobarea
Metodologiei
de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;
–
Hotărârii Guvernului nr. 994/2020
privind aprobarea
standardelor
de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
–
Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 16 din 12.12.2024;
–
Referatului de aprobare nr. 174 din 15.01.2025 a proiectului de ordin al ministrului educației și cercetării privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Grădinița cu program prelungit nr. 69 din municipiul București, sectorul 3, pentru nivelurile de învățământ „preșcolar“ și „antepreșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“,
în temeiul
art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării
emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se acordă autorizația de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Grădinița cu program prelungit nr. 69, cu sediul în bd. Pictor Grigorescu nr. 14, municipiul București, sectorul 3, pentru nivelurile de învățământ „preșcolar“ și „antepreșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“, începând cu anul școlar 2025-2026.
Articolul 2
Autorizația de funcționare provizorie constituie actul de înființare al unității de învățământ preuniversitar de stat Grădinița cu program prelungit nr. 69 din municipiul București, sectorul 3, și îi conferă calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ pentru nivelurile de învățământ, limba de predare și forma de învățământ menționate la
art. 1 .
Articolul 3
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Grădinița cu program prelungit nr. 69 din municipiul București, sectorul 3, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.
Articolul 4
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Grădinița cu program prelungit nr. 69 din municipiul București, sectorul 3, are următoarele obligații:
a)
de a angaja personal didactic și administrativ pentru formațiunile de studiu școlarizate conform dispozițiilor
art. 1 , cu respectarea prevederilor
Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;
b)
de a solicita acreditarea în termen de maximum doi ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelurile de învățământ „preșcolar“ și „antepreșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“;
c)
de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitate.aracip.eu).
Proprietarul imobilului de la adresa menționată, în care se desfășoară activitățile de învățământ, are obligația de a asigura condițiile de funcționare, inclusiv obținerea și menținerea autorizației sanitare și a autorizației de securitate la incendiu.
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 5
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Grădinița cu program prelungit nr. 69 din municipiul București, sectorul 3, este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie.
Articolul 6
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Grădinița cu program prelungit nr. 69 din municipiul București, sectorul 3, Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației și cercetării, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 4 martie 2025. Nr. 3.486.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.