Acordul din 29 martie 1976
între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Elene
prezumat în vigoare
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Elene au convenit ca plățile reciproce între cele doua tari, rezultind din schimburile de mărfuri menționate în Acordul pe termen lung referitor la schimburile comerciale, semnat cu data de astăzi, precum și celelalte plati prevăzute în textul prezentului acord, să fie efectuate, începînd cu data intrării în vigoare a prezentului acord, în condițiile următoare:
Articolul 1
Dispozițiile prezentului acord se vor aplica plăților rezultind din:
a) schimbul de mărfuri prevăzut prin Acordul comercial pe termen lung, semnat cu data de astăzi, și din cheltuielile accesorii provenind din acest schimb de mărfuri;
b) soldurile provenind din compensațiile periodice între administrațiile de cale ferată, posta, telegraf, telefon, radio, televiziune și societăți de transport aerian ale celor două tari;
c) navluri maritime datorate navelor sub pavilion român sau grec pentru transportul mărfurilor între Republica Socialistă România și Republica Elena, precum și navluri maritime datorate acelorași nave pentru transportul mărfurilor provenind din porturile Marii Mediterane, din porturile Marii Negre și Marii Roșii către porturile românești sau grecesti și vice-versa;
d) cheltuieli de receptionare, de asigurare, de expediție, de transbordare și cheltuieli aferente formalităților portuare dintre cele doua tari;
e) taxe portuare, taxe de cheiaj, de trecere și cheltuieli de aprovizionare a navelor românești în porturile grecesti și a navelor grecesti și a navelor grecesti în porturile românești;
f) onorarii, salarii, drepturi de autor și de brevete, chirii pentru filme, încasări și plati provenind din activități culturale, artistice și sportive;
g) abonamente la ziare și reviste;
h) cheltuieli de întreținere a misiunilor diplomatice, consulare și comerciale, precum și cheltuieli de călătorie și de studii;
i) cheltuieli de transformare a materiilor prime;
j) orice alte plati care se vor conveni între autoritățile competente ale celor două tari.
Articolul 2
Plățile prevăzute la articolul precedent vor fi efectuate în Republica Socialistă România prin intermediul Băncii Române de Comerț Exterior și în Grecia prin intermediul Băncii Greciei.
În acest scop, cele doua bănci vor proceda la deschiderea de conturi reciproce în dolari S.U.A., moneda de cont.
Aceste conturi nu vor fi purtătoare de dobinzi și vor fi scutite de speze și cheltuieli.
Activele conturilor sus-menționate nu vor putea face obiectul nici unui sechestru în țările respective. Se stipulează de asemenea, ca orice suma încasată fie de către una sau alta dintre cele doua bănci, fie de către o alta banca intermediara, în România sau Grecia și destinată sa crediteze aceste conturi, nu va putea face obiectul nici unui sechestru în țările respective.
Articolul 3
Cele doua bănci își vor transmite reciproc avizele referitoare la fiecare vărsămînt, aceste avize fiind considerate ca ordine de plată.
Totuși, dacă disponibilitățile din unul din cele doua conturi prevăzute la art. 2 nu sînt suficiente pentru a permite executarea ordinelor de plată ale băncii titulare respective, cealaltă banca va executa aceste ordine de plată prin debitul contului respectiv pînă la concurenta sumei de 6.500.000 dolari S.U.A. Suma astfel fixată va avea caracterul unui credit revolving și va fi valabilă pentru toată durata de aplicare a prezentului acord.
Articolul 4
După acordul prealabil între autoritățile competente ale țărilor interesate asupra fiecărui caz concret, vor putea fi efectuate transferuri de conturi prevăzute la art. 2 al prezentului acord în contul unei terțe tari cu care România și Grecia au un acord de plati.
Articolul 5
Pentru a realiza o perfecta egalitate de tratament pentru cele doua părți, se precizează ca, atît timp cît plățile sus-menționate vor fi efectuate prin deschiderea de acreditive documentare, acoperirea acestor credite va fi înregistrată în conturile de cliring prevăzute la art. 2, pe măsura utilizării acreditivului respectiv.
Articolul 6
Angajamentele reciproce exprimate într-o alta moneda convertibilă decît dolarul S.U.A. vor fi convertite în dolari S.U.A. pe baza cursurilor oficiale ale monedetelor respective, în raport cu dolarul S.U.A., înregistrate la banca tarii debitorului cu doua zile lucrătoare înainte de ziua efectuării varsamintului de către debitor la banca tarii sale.
Articolul 7
Banca Română de Comerț Exterior și Banca Greciei se vor pune de acord în vederea stabilirii modalităților tehnice pentru punerea în aplicare a prezentului acord.
Articolul 8
Banca Română de Comerț Exterior și Banca Greciei vor proceda la stabilirea soldului conturilor prevăzute la art. 2 de mai sus, într-un termen de doua luni de la data expirării prezentului acord, înțelegindu-se ca dispozițiile prezentului acord vor continua să fie aplicate în această perioadă pentru lichidarea contractelor încheiate pe perioada valabilității acordului și în virtutea acestuia.
Soldul astfel stabilit va trebui să fie lichidat de către țara debitoare într-un al doilea termen de șase luni prin livrări de mărfuri prevăzute în listele "A" și "B" ale Acordului comercial în vigoare între cele doua tari sau orice alte mărfuri asupra cărora cele doua părți urmează sa cada de acord.
Soldul încă nelichidat la expirarea termenului de opt luni începînd de la data expirării acordului va trebui să fie lichidat de către țara debitoare în devize libere.
Articolul 9
Prevederile articolelor sus-menționate vor fi aplicate chiar după expirarea prezentului acord, pînă la reglementarea integrală a soldului conturilor prevăzute la art. 2.
Articolul 10
Prezentul acord înlocuiește Acordul de plati semnat la 15 decembrie 1970 între cele doua tari.
Soldurile de plati sus-menționate vor fi transferate în conturile prevăzute la art. 2 din prezentul acord.
Articolul 11
Prezentul acord va intra în vigoare în același timp cu Acordul privind schimburile comerciale, semnat cu data de astăzi, și va avea aceeași durata de valabilitate ca acesta.
Încheiat la Atena la 29 martie 1976, în dublu exemplar, în limbile română, greaca și franceza. În caz de divergenta între textele român și grec, prevalează textul francez.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România
George Macovescu
Pentru guvernul Republicii Elene,
Dimitri S. Bitsios
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.