Decizia nr. 143/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor nr. 425/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire și utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară și contabila, precum și a modelelor acestora
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordinului ministrului finanțelor nr. 425/1998
pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire și utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară și contabila, precum și a modelelor acestora, excepție ridicată de Biroul Notarial Public Simona Vrasti din Timișoara în Dosarul nr. 15.533/1999 al Judecătoriei Timișoara.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea ca fiind inadmisibila a excepției de neconstituționalitate, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale
art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor", nu și a altor acte normative.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 7 martie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 15.533/1999, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordinului ministrului finanțelor nr. 425/1998 , excepție ridicată de Biroul Notarial Public Simona Vrasti în dosarul acelei instanțe.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca
Ordinul ministrului finanțelor nr. 425/1998
nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, fapt care contravine prevederilor art. 78 și 107 din Constituția României, care prevăd obligativitatea publicării actelor normative, sub sancțiunea inexistentei acestora.
Judecătoria Timișoara, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece actul normativ criticat poate fi controlat de instanța de contencios administrativ. În ceea ce privește nepublicarea ordinului criticat, afirmatia se dovedește inexactă, întrucât acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 bis din 15 octombrie 1998.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere cu privire la excepția ridicată.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale
art. 13 alin. (1) lit A.c) din Legea nr. 47/1992 , republicată, pot face obiectul controlului de constituționalitate numai legile și ordonanțele, celelalte acte normative putând fi contestate pe calea contenciosului administrativ. De aceea considera ca excepția este inadmisibila.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susținerile autorului excepției, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Excepția privește dispozițiile
Ordinului ministrului finanțelor nr. 425/1998
pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire și utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară și contabila, precum și a modelelor acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 bis din 15 octombrie 1998.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca în aceasta cauza nu a fost legal sesizată. Potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituția României și ale
art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".
În speta se solicită să se constate neconstituționalitatea unui ordin al ministrului, act normativ ce nu intră în competența de control constituțional a Curții Constituționale, ci a instanțelor de contencios administrativ.
Curtea mai constata ca instanța de sesizare se afla în fața unui caz de inadmisibilitate a excepției ridicate și, potrivit dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, avea obligația sa respingă excepția printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională. Cu toate acestea Curtea, având în vedere jurisprudenta sa, precum și faptul ca a fost sesizată în forma prevăzută la
art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, urmează sa respingă ea însăși, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, al art. 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordinului ministrului finanțelor nr. 425/1998
pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire și utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară și contabila, precum și a modelelor acestora, excepție ridicată de Biroul Notarial Public Simona Vrasti din Timișoara în Dosarul nr. 15.533/1999 al Judecătoriei Timișoara.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 iulie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu ──────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.