Ordin · Ministerul Culturii

Ordinul nr. 3595/2024

privind declasarea corpului C1 - garaj auto și magazie, nr. carte funciară 35522 municipiul Rădăuți, parte a monumentului istoric Fabrica de Spirt, situat în calea Cernăuți nr. 47, nr. 47A, municipiul Rădăuți, județul Suceava

prezumat în vigoare

Data actului
20 decembrie 2024
Emitent
Ministerul Culturii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 522 din 4 iunie 2025
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 2.091 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere Referatul DPC nr. 702 din data de 4 iunie 2024 de aprobare a proiectului Ordinului ministrului culturii privind declasarea corpului C1 - garaj auto și magazie, nr. carte funciară 35522 municipiul Rădăuți, parte a monumentului istoric Fabrica de Spirt, situat în calea Cernăuți nr. 47, nr. 47A, municipiul Rădăuți, județul Suceava,

în conformitate cu dispozițiile

art. 19

coroborate cu cele ale

art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) ,

art. 15

și ale

art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

art. 16 alin. (2)

și ale

art. 21 din Normele

metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin

Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008 , cu modificările și completările ulterioare, precum și al prevederilor

art. 11 alin. (1)

și

(4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010

privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Articolul 1

Se declasează din Lista monumentelor istorice corpul C1 - garaj auto și magazie, înscris în cartea funciară 35522 municipiul Rădăuți, din cadrul monumentului istoric clasat cu denumirea Fabrica de Spirt, având cod LMI SV-II-a-B-05612, situat la adresele poștale calea Cernăuți nr. 47, nr. 47A, municipiul Rădăuți, județul Suceava.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul culturii,
Diana-Ștefana Baciuna,
secretar de stat
București, 20 decembrie 2024.
Nr. 3.595.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.