Decizia nr. 551/2024

Articolul 1

Articolul 2

: „Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situație de urgență de amploare și intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa vieții, sănătății persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale și culturale importante ori a proprietății.“;

–

Articolul 5

alin. (3) lit. b):

„(3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: (...) b) restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite“;

–

Articolul 65

lit. m):

„Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă: (...) m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit

art. 5 alin. (3) lit. b);“ ;

–

Articolul 66

lit. a):

„Contravențiile prevăzute la

art. 65

se sancționează după cum urmează: a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravențiile prevăzute la

art. 65 lit. c) ,

d) ,

e) ,

g) ,

h) ,

k) ,

m) ,

n)

și

ș);“ .

18.

În motivarea excepției, autorii arată că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

și

art. 16 ,

25

și

93 .

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aspectele criticate în privința prevederilor

art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020

sunt similare cu cele aduse acestora și soluționate prin

Decizia Curții nr. 342 din 26 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 1 septembrie 2022, paragrafele 32-35. Astfel, Curtea a statuat că ansamblul de condiții în care sunt săvârșite contravențiile menționate mai sus pot determina ca faptele să prezinte un pericol social mai scăzut sau, din contră, mai pronunțat, de natură să le califice drept infracțiuni, sancționate potrivit normelor penale. În acest sens, dispozițiile

art. 65 din Legea nr. 55/2020

prevăd următoarele: „Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă (...).“ Dispozițiile legale criticate, care stabilesc un minim și un maxim al amenzii aplicabile contravențiilor descrise în

art. 65 din Legea nr. 55/2020 , au în vedere toate aceste aspecte, circumscriindu-se condițiilor generale de reglementare a sancțiunilor contravenționale, așa cum reiese din prevederile

art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Astfel, după ce va constata existența faptei ce constituie contravenție, aplicând dispozițiile

art. 21 alin. (3)

din ordonanța mai sus menționată, agentul constatator va avea posibilitatea să stabilească sancțiunea amenzii, ținând seama de limitele prevăzute de actul normativ, caracterul proporțional al sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, în funcție de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Curtea a reamintit că aplicarea proporțională a sancțiunii contravenționale trebuie să vizeze atât sancțiunea principală, cât și sancțiunile complementare, iar o astfel de obligație aparține atât organului constatator, cât și instanței de judecată sesizate cu o plângere contravențională. Acest principiu are o dublă valență, întrucât impune obligații atât în sarcina legiuitorului (individualizarea legală a faptei contravenționale, stabilirea limitelor și a criteriilor legale de individualizare a sancțiunii: gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului), cât și în sarcina organelor de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor corespunzătoare și a instanțelor judecătorești (individualizarea administrativă/judiciară a faptei contravenționale și aplicarea sancțiunii concrete, cu respectarea criteriilor legale de individualizare).

20.

Curtea a conchis că, în realitate, prin modul de redactare, dispozițiile

art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020

dau expresie principiului individualizării sancțiunilor contravenționale, care

asigură o aplicare flexibilă și proporțională a normei legale în raport cu fapta contravențională săvârșită.

21.

De asemenea, critica referitoare la pretinsa lipsă de corelare cu

art. 16 alin. (1) teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , de a se achita jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile, a fost soluționată prin decizia antereferită, paragraful 37. Curtea a statuat că reglementarea diferită criticată constituie obiectul

art. 69 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 , potrivit căruia „Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravențiile prevăzute de lege.“ Curtea a observat, însă, că acest text de lege nu a fost invocat, criticat și nici nu a fost menționat ca fiind obiect al acestei excepții în actele de sesizare ale Curții Constituționale, astfel că nu poate fi supus controlului de constituționalitate.

22.

În ceea ce privește criticile autorilor care, în esență, vizează împrejurarea că măsurile restrictive privind exercitarea drepturilor fundamentale pot fi dispuse exclusiv în cadrul stării de urgență reglementate de

art. 93 din Constituție , și nu al stării de alertă, se observă că acestea sunt similare cu cele formulate și de către autorii excepției de neconstituționalitate soluționate prin

Decizia Curții Constituționale nr. 78 din 3 martie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 20 iunie 2022.

23.

În această decizie, la paragrafele 18-21, Curtea Constituțională a răspuns acestor critici, arătând că, potrivit

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999

privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, cu modificările și completările ulterioare, „Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situații: a) existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale; b) iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.“ Potrivit

art. 4

din aceeași ordonanță de urgență, „Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu excepția drepturilor omului și libertăților fundamentale prevăzute la

art. 3^2 , numai în măsura în care situația o cere și cu respectarea

art. 53 din Constituția României, republicată .“ Curtea a arătat că prevederile

art. 93 din Constituție

stabilesc că Președintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgență în întreaga țară ori în unele unități administrativ-teritoriale, solicitând Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

24.

Curtea a statuat că

art. 53 alin. (1) din Constituție

prevede posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți dacă se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. O astfel de restrângere poate fi dispusă prin lege, numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără să aducă atingere existenței dreptului sau a libertății. Posibilitatea stabilirii prin lege a unor astfel de restrângeri este prevăzută de legiuitorul constituant distinct de situația de urgență, astfel că instituirea măsurilor care restrâng exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți potrivit

art. 53 din Constituție

se face după o procedură diferită de cea prevăzută de

art. 93 .

25.

Prin urmare, a conchis Curtea, nu există niciun obstacol constituțional pentru legiuitor ca, în considerarea situațiilor enumerate în

art. 53 , să reglementeze printr-o lege, așa cum este și

Legea nr. 55/2020 , o serie de măsuri care pot avea drept efect restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, fără a fi necesară instituirea stării de urgență de către Președintele României, așa cum susține autoarea excepției. În măsura în care măsurile instituite se circumscriu condițiilor constituționale ale

art. 53 , gruparea acestora sub conceptul de stare de alertă nu prezintă niciun aspect contrar prevederilor Legii fundamentale (pentru o motivare similară a se vedea și

Decizia Curții nr. 60 din 16 februarie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 11 august 2022, paragrafele 25-27).

26.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, considerentele și soluția deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză și, ca atare, Plenul va respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

27.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Dinulescu în dosarele nr. 25.310/302/2020 și nr. 27.990/302/2020 ale Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă, precum și de către Paul Iudean și Alin-Dorin Ionașcă în dosarele nr. 2.463/190/2021 și nr. 2.065/190/2021 ale Judecătoriei Bistrița - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 1 ,

2 , ale

art. 5 alin. (3) lit. b) , ale

art. 65 lit. m)

și ale

art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020

privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și a

Legii nr. 55/2020 , în ansamblul ei, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și Judecătoriei Bistrița - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2024.