Decizia nr. 647/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 lit. b) și c) , ale art. 7 , ale art. 9 alin. (1) , (2) și (4) , ale art. 18 - 21 și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în redactarea anterioară modificării acesteia prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
prezumat în vigoare
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Valentina Bărbățeanu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 lit. b)
și
c) , ale
art. 7 , ale
art. 9 alin. (1) ,
(2)
și
(4)
și ale
art. 18 - 21 din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Societatea Towers International Properties - S.R.L. din București în Dosarul nr. 43.838/3/2018 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 117D/2020.
2.
La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției, doamna avocat Ana Atanasiu, din cadrul Baroului București, în calitate de apărător ales, cu împuternicire depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției, care, în esență, solicită admiterea acesteia, reiterând și dezvoltând criticile expuse în motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate, aflată la dosarul cauzei.
4.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, arătând că în speță este vorba despre o problemă de interpretare și aplicare a legii, autoarea excepției solicitând, de altfel, Curții Constituționale să complinească o omisiune a legiuitorului, ceea ce nu intră în competența de soluționare a instanței de control constituțional. De asemenea, Curtea nu poate statua prin raportare la alte prevederi legale care ar viza alte situații, chiar dacă acestea ar fi similare.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 18 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 43.838/3/2018, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 lit. b)
și
c) , ale
art. 7 , ale
art. 9 alin. (1) ,
(2)
și
(4)
și ale
art. 18 - 21 din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Societatea Towers International Properties - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de acordare a dobânzii legale penalizatoare datorate cu titlu de daune-interese pentru plata întârziată de către expropriator a despăgubirilor cuvenite pentru imobilele expropriate.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile de lege criticate permit transferul dreptului de proprietate înainte ca persoana expropriată să încaseze efectiv despăgubirile aferente exproprierii, întrucât permit expropriatorului doar să consemneze valoarea despăgubirilor la dispoziția persoanelor expropriate, acestea neavând însă acces efectiv la sumele corespunzătoare înainte sau măcar concomitent cu momentul transferului dreptului de proprietate. De asemenea, se critică faptul că textele de lege supuse controlului de constituționalitate nu reglementează termene clare și previzibile în care expropriatorul trebuie să parcurgă procedura necesară transferului despăgubirii către persoana expropriată și nici nu prevăd vreo compensație pentru perioada în care persoana expropriată este lipsită de dreptul de proprietate asupra imobilului expropriat și de accesul la despăgubirea aferentă. Se susține că normele legale criticate încalcă dispozițiile constituționale potrivit cărora exproprierea se poate face doar cu dreaptă și prealabilă despăgubire, iar privarea de proprietate se poate realiza doar cu îndeplinirea unor exigențe de proporționalitate.
7.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate se încalcă, de asemenea, interdicția generală a discriminării, având în vedere că se creează o diferență de regim juridic între persoanele expropriate în baza
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ce beneficiază efectiv de despăgubire de la data la care operează transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, și persoanele expropriate în baza
Legii nr. 255/2010 , care beneficiază de despăgubire doar ulterior momentului operării transferului dreptului de proprietate, adică, în anumite cazuri, precum cel de față, după mulți ani de zile, deși nu există nicio diferență esențială între situațiile în care se află cele două categorii de persoane.
8.
În ceea ce privește
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 , referitor la scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, se critică existența unui regim discriminatoriu în privința aplicării scutirii de la taxele de timbru doar pentru cererile prin care se solicită despăgubirile efective pentru imobilele expropriate, iar nu și pentru daunele-interese datorate pentru întârzierea achitării acestor despăgubiri, precum dobânda penalizatoare solicitată în cauză.
9.
Susține că, spre deosebire de prevederile
Legii nr. 33/1994 , care sunt normele generale ce redau principiul rezultând din
art. 44 alin. (3) din Constituție , conform căruia transferul dreptului de proprietate operează în cazul exproprierii doar după plata despăgubirilor aferente, normele speciale criticate din
derogă de la normele generale, stabilind că transferul dreptului de proprietate se face înainte de momentul achitării efective a despăgubirilor de către expropriator, de vreme ce consemnarea sumelor de bani nu înseamnă și accesul efectiv al expropriatului la aceste sume de bani.
10.
Se arată că privarea societății atât de imobilele expropriate, cât și de despăgubirile cuvenite pentru acestea pentru o perioadă îndelungată reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, constituind o ingerință contrară principiului proporționalității și principiului legalității.
11.
Tribunalul București - Secția a V-a civilă nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.
12.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
13.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
14.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 4 lit. b)
și
c) , ale
art. 7 , ale
art. 9 alin. (1) ,
(2)
și
(4)
și ale
art. 18 - 21 din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010. Din motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate, aflată la dosarul cauzei, Curtea observă că autoarea acesteia critică și dispozițiile
art. 23 alin. (1)
din aceeași lege. Ulterior ridicării excepției, prevederile
art. 7
și
9 din Legea nr. 255/2010
au suferit anumite modificări în urma emiterii
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2024
privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 29 martie 2024, însă obiectul excepției rămâne cel de la data invocării excepției, textele de lege criticate având, la acel moment, următorul conținut normativ:
–
Articolul 4
lit. b)
și
c):
Etapele procedurii de expropriere sunt: (...)
b)
consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor;
c)
transferul dreptului de proprietate;
–
Articolul 7
:
După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului sau a documentațiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligația consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile, individualizați conform listei proprietarilor, așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, afectați de prevederile prezentei legi, precum și obligația afișării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor.
–
Articolul 9
alin. (1) ,
(2)
și
(4):
În termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenelor prevăzute la
art. 8 , expropriatorul are obligația emiterii deciziei de expropriere.
Decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil, atât împotriva celor expropriați, cât și împotriva celor care pretind un drept legat de bunul imobil expropriat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului legat de proprietatea bunului imobil expropriat. Contestația asupra deciziei de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză. (...)
(4)
Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.
–
Articolul 18
:
În termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
–
Articolul 19
:
Plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim.
Cererea pentru plata despăgubirilor va conține numele și prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu și actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat. Cererea, împreună cu documentele doveditoare, originale și/sau copii legalizate, va fi depusă în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoștința publică, prin afișare la sediul consiliului local pe raza căruia se află imobilul.
Dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin orice mijloace de probă admise de lege, inclusiv în zonele în care se aplică
pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, cu modificările ulterioare, în funcție de modalitatea de dobândire a drepturilor - convențională, judiciară, legală, succesorală, înțelegând prin dobândire și constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul unor legi speciale.
La cererea comisiei prevăzute la
art. 18 , solicitantul are obligația să completeze documentația depusă privind calitatea de titular al dreptului real pentru care solicită despăgubirea, în termen de 15 zile de la solicitare. În caz contrar, comisia prevăzută la
art. 18
va consemna într-un cont bancar deschis pe numele solicitantului despăgubirea, însă eliberarea acesteia se va face numai la data la care solicitantul își va dovedi dreptul, în condițiile prezentei legi.
În cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cererea și/sau documentele doveditoare, potrivit prevederilor
alin. (1)
și
(2) , expropriatorul va notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor și le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului. Despăgubirile vor fi eliberate în condițiile prezentei legi.
În cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptățite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile. Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice și hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau prin certificatul de moștenitor eliberat de notarul public. Eventualele litigii amână eliberarea despăgubirilor consemnate.
În situația în care imobilele expropriate sunt proprietatea unei persoane decedate, despăgubirea se va consemna pe seama defunctului. Despăgubirile vor fi eliberate numai succesorilor care își vor dovedi calitatea cu certificatul de calitate de moștenitor, certificatul de moștenitor sau cu hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.
În situația în care imobilele expropriate fac obiectul unei succesiuni, iar succesorii nu sunt cunoscuți sau nu pot prezenta certificat de moștenitor, dacă procedura succesorală este deschisă, despăgubirea se va consemna pe seama succesiunii. În ipoteza în care procedura succesorală nu este deschisă, un reprezentant al expropriatorului este îndreptățit să solicite informații asupra deschiderii succesiunii, iar suma reprezentând despăgubirile va fi consemnată într-un cont distinct, pe seama succesiunii. Despăgubirile vor fi eliberate numai succesorilor care își vor dovedi calitatea cu certificatul de moștenitor sau cu hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.
Prin derogare de la prevederile
art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, imobilele pentru care s-au formulat notificări de restituire, care fac parte din coridorul de expropriere, sunt expropriate în condițiile prezentei legi sau, după caz, transferate în domeniul public al statului și în administrarea autorităților prevăzute la
art. 2 .
În cazul altor situații litigioase decât cele prevăzute la
alin. (5)
și
(6) , sumele aferente exproprierii se consemnează pe numele persoanelor aflate în litigiu, urmând a fi plătite în condițiile prezentei legi.
La cerere, despăgubirea va fi eliberată inclusiv titularilor drepturilor reale care nu sunt de acord cu cuantumul stabilit, proporțional cu cota-parte deținută, dacă s-a făcut dovada drepturilor reale asupra imobilului expropriat. Ulterior, în situația stabilirii unui cuantum superior prin hotărâre judecătorească definitivă, expropriatorul va elibera foștilor titulari ai drepturilor reale, la cerere, suma reprezentând diferența dintre despăgubirea stabilită de instanța judecătorească și despăgubirea stabilită de expropriator, proporțional cu cota-parte pe care au deținut-o.
Identificarea imobilelor expropriate, aflate în litigiu, se va face numai în sistem național de coordonate, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 7/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
–
Articolul 20
:
Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condițiile prezentei legi se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți, se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat și în extras pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
–
Articolul 21
:
În termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi.
–
Articolul 23
alin. (1):
Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.
16.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 16
- Egalitatea și ale
art. 44
- Dreptul de proprietate privată, precum și dispozițiilor
art. 14
- Interzicerea discriminării din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale
art. 1
- Protecția proprietății din
Primul Protocol adițional la convenția
menționată și ale
art. 1
- Interzicerea generală a discriminării din
Protocolul nr. 12
adițional la aceeași convenție.
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a mai analizat, prin decizii anterioare, constituționalitatea prevederilor
Legii nr. 255/2010 , reținând că acest act normativ conține dispoziții care asigură cadrul legal unitar pentru simplificarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică, proceduri care au ca rezultat exproprierea terenurilor aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice după acordarea unei juste și, implicit, prealabile despăgubiri, stabilită pe baza raportului de expertiză realizat de un expert evaluator autorizat (a se vedea, în acest sens, de exemplu,
Decizia nr. 20 din 17 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 4 aprilie 2012, precum și
Decizia nr. 44 din 26 ianuarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 1 aprilie 2021, paragrafele 13-17).
18.
De asemenea, Curtea a reținut că
reprezintă cadrul legal privind transferul dreptului de proprietate de la proprietarii afectați de realizarea unor obiective de interes național, județean și local și a unor obiective de importanță strategică și securitate națională către statul român. Curtea a mai observat că, în scopul realizării acestor obiective, au fost precizate expres etapele care trebuie parcurse în cadrul procedurii de expropriere. Astfel, potrivit
art. 4 din Legea nr. 255/2010 , procedura debutează cu etapa aprobării indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local, în cadrul căreia se stabilesc și sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator, pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici. Tot în această etapă se fixează și termenul în care aceste sume se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la dispoziția proprietarilor de imobile [ art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 ]. Urmează apoi etapa consemnării acestor sume individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere, precum și afișarea listei proprietarilor imobilelor.
19.
Transferul dreptului de proprietate are loc în cea de-a treia etapă prevăzută de lege. Referitor la acest moment, Curtea a reținut ( Decizia nr. 44 din 26 ianuarie 2021 , precitată, paragraful 16) că, întrucât stabilesc că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii, prevederile
art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010
nu fac altceva decât să dea expresie dispozițiilor
art. 44 alin. (3) din Constituție
care impun condiția ca exproprierea să poată fi realizată doar dacă se acordă o prealabilă despăgubire. Este evident că această condiție este respectată prin prevederile de lege supuse controlului, de vreme ce mai întâi are loc consemnarea sumelor aferente despăgubirii într-un cont deschis pe numele expropriatorului, dar la dispoziția proprietarilor imobilelor, și abia ulterior acestui moment este emis actul administrativ de expropriere de către expropriator. Mai mult, decizia de expropriere este emisă numai după realizarea acordului cu privire la cuantumul despăgubirii sau în termen de 5 zile de la expirarea termenului în care acordul ar fi trebuit realizat, astfel cum prevede
art. 9 alin. (1)
din lege. Prin urmare, transferul dreptului de proprietate operează întotdeauna ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii, astfel încât este respectată cerința constituțională cu privire la caracterul prealabil al despăgubirii. Dacă în cauza de față, în mod concret, din cauza unor obstacole ce țin de modul de organizare a operațiunilor bancare, autoarea excepției nu a avut acces efectiv la suma consemnată în contul său, aceasta nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, ci ține de punerea în practică a prevederilor legale, care nu poate forma obiect al controlului exercitat de Curtea Constituțională.
20.
În ceea ce privește criticile formulate față de
art. 23 din Legea nr. 255/2010 , generate de existența obligației de achitare a unei taxe judiciare de timbru pentru cererile prin care i se solicită expropriatorului plata de daune-interese pentru întârzierea achitării despăgubirilor cuvenite pentru imobilele expropriate, Curtea constată că nu pot fi reținute, fiind de competența instanțelor judecătorești calificarea cererilor în funcție de obiectul acestora și eventuala încadrare în excepțiile prevăzute de lege, consecutiv cu obligația de achitare corespunzătoare, dacă este cazul, a unor taxe judiciare de timbru.
21.
De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că obligația plății taxelor judiciare de timbru, ca una dintre condițiile sesizării legale a instanțelor judecătorești, este prevăzută de norme procedurale a căror adoptare, potrivit prevederilor
art. 126 alin. (2) din Constituție , intră în competența exclusivă a legiuitorului, care are opțiunea liberă în determinarea cererilor pentru care trebuie plătite taxe judiciare de timbru, a cuantumului acestora, precum și a părților care au obligația să le plătească, cu condiția să nu instituie un tratament juridic diferit pentru situații identice. În raport cu obiectul acțiunilor sau al cererilor, cuantumul taxelor judiciare de timbru este stabilit în mod diferit, prin sume fixe, în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, și prin cote procentuale aplicate la valoarea obiectului cererii, când acesta este evaluabil în bani.
22.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Towers International Properties - S.R.L. din București în Dosarul nr. 43.838/3/2018 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile
art. 4 lit. b)
și
c) , ale
art. 7 , ale
art. 9 alin. (1) ,
și
(4) , ale
art. 18 - 21
și ale
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în redactarea anterioară modificării acesteia prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2024
privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.