Decizia nr. 446/2024

Articolul 197

: „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.“;

–

Articolul 200

alin. (3 ), ( 4)

și

(6 )-( 8):

(3)

Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(4)

Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(...)

(6)

Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(7)

Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).

(8)

În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit.;

–

Articolul 519

: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“

23.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii,

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 24

- Dreptul la apărare și

art. 129

- Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

24.

Preliminar soluționării prezentei cauze, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate a formulat, prin notele scrise depuse, cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Autorul excepției de neconstituționalitate a solicitat instanței constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară având următorul conținut: „Dacă reglementarea

art. 197

în forma sa actuală încalcă

art. 20 ,

21

și

47 din Carta drepturilor fundamentale

ale Uniunii Europene“. În subsidiar, solicită sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene privind o hotărâre prealabilă cu privire la următoarea chestiune: „Dacă interpretarea

art. 194 din Codul de procedură civilă , fără a ține cont de prevederile

Constituției

și ale tratatelor și acordurilor internaționale și ale

Tratatului european

și ale Regulamentului nr. 1.393/2007, este admisibilă sau dacă acest aspect încalcă accesul liber la justiție și este în concordanță cu Tratatul european.“

25.

Examinând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Constituțională observă că textele la care se raportează această cerere sunt

art. 20

privind egalitatea în fața legii,

art. 21

privind nediscriminarea și

art. 47

privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din

Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

26.

În privința condițiilor de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Constituțională reține că acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a instanței europene. În acest sens, prin Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunțată în Cauza 283/81, SRL CILFIT și Lanificio di Gavardo Spa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că art. 177 (devenit

art. 267 din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene) „trebuie să fie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecății sale, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile; existența unei astfel de posibilități trebuie să fie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultățile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia și de riscul divergențelor de jurisprudență în cadrul Comunității“. De asemenea, prin Hotărârea din 9 septembrie 2015, pronunțată în Cauza C160/14, Joăo Filipe Ferreira da Silva e Brito și alții, paragraful 40, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că „revine exclusiv instanței naționale sarcina de a aprecia dacă aplicarea corectă a dreptului Uniunii se impune atât de evident încât nu permite nicio îndoială rezonabilă și, în consecință, de a decide să se abțină să sesizeze Curtea cu o problemă de interpretare a dreptului Uniunii care a fost ridicată în fața acesteia“ (a se vedea

Decizia nr. 362 din 28 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iulie 2019, paragraful 26,

Decizia nr. 601 din 16 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021, paragraful 20, sau

Decizia nr. 4 din 31 ianuarie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 31 iulie 2023, paragraful 17).

27.

Având în vedere această jurisprudență a Curții de Justiție a Uniunii Europene, revine Curții Constituționale competența de a aprecia dacă întrebarea subsumată cererii de sesizare a instanței europene este relevantă și necesară cauzei a quo, în sensul de a stabili dacă decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene va conduce la constatarea constituționalității sau neconstituționalității dispozițiilor

art. 197 din Codul de procedură civilă .

28.

Cu privire la aceste condiții, Curtea observă, sub un prim aspect, că întrebarea este formulată într-o manieră eliptică, fiind caracterizată de un grad ridicat de generalitate. Or, în jurisprudența sa referitoare la condițiile de admisibilitate a trimiterii preliminare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că nu va răspunde întrebărilor, dacă este solicitată să se pronunțe cu privire la un drept prospectiv ori asupra unor chestiuni generale sau ipotetice (Hotărârea din 16 iulie 1992, pronunțată în Cauza C-83/91, Wienand Meilicke împotriva ADV/ORGA AG, paragraful 25). Totodată, autorul excepției de neconstituționalitate nu motivează cererea de sesizare a instanței europene nici sub aspectul relevanței dreptului Uniunii Europene, nici al pertinenței întrebării adresate.

29.

În continuare, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate critică, în esență, modalitatea de plată a taxei judiciare de timbru, precum și obligația precizării unui cod numeric personal, apreciind că acest lucru contravine atât normelor constituționale și convenționale, cât și normelor din dreptul Uniunii Europene invocate.

30.

Întrucât această chestiune se află în legătură directă cu excepția de neconstituționalitate, Curtea a unit fondul excepției cu cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

31.

Prin urmare, având în vedere lipsa de relevanță/ pertinență a întrebării preliminare, raportată la cauza de față, precum și faptul că dispozițiile europene invocate sunt clare, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de autorul excepției de neconstituționalitate, este neîntemeiată.

32.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă , Curtea observă că acestea stabilesc condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu unei chestiuni de drept.

33.

Având în vedere obiectul litigiului, respectiv soluționarea unei cereri de reexaminare formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată, se pune problema legăturii cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale criticate. Sintagma „legătură cu soluționarea cauzei“ cuprinsă în

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului ( Decizia nr. 286 din 17 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 1 septembrie 2022, paragraful 24).

34.

Astfel, dispozițiile

art. 519 din Codul de procedură civilă

care vizează soluționarea pe fond a cauzei nu au legătură cu soluționarea cererii de reexaminare în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi de lege (a se vedea în sens similar

Decizia nr. 286 din 17 mai 2022 , precitată, paragraful 25).

35.

În aceste condiții, Curtea constată că, în raport cu dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă

este inadmisibilă.

36.

În continuare, referitor la celelalte dispoziții legale criticate, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 286 din 17 mai 2022 , precitată, paragrafele 14-20, a reținut că sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată pentru neplata integrală sau parțială a taxei judiciare de timbru, prevăzută de

art. 197 din Codul de procedură civilă , este justificată de faptul că taxele judiciare de timbru reprezintă o condiție legală pentru începerea proceselor civile, instituirea unei asemenea exigențe nefiind de natură să obstrucționeze, în sine, accesul liber la justiție. De altfel,

art. 200 din Codul de procedură civilă

reglementează procedura de regularizare a cererilor de chemare în judecată, oferindu-se reclamantului posibilitatea să complinească eventualele lipsuri ale acesteia, inclusiv pe cele referitoare la neplata taxei judiciare de timbru corespunzătoare, astfel că anularea cererii nu intervine de plano. Așadar, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției.

37.

Curtea a precizat că, prin dispozițiile legale criticate, legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale, tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiție, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare. În privința cererii de chemare în judecată, Curtea a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, cât și la asigurarea celerității procesului, permițând, astfel, desfășurarea judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul

art. 6 din Codul de procedură civilă , element component al termenului rezonabil reglementat de

art. 21 alin. (3) din Constituție . Instanțele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 583 din 29 septembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015, paragraful 15).

38.

Curtea a observat că, prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de

art. 200 din Codul de procedură civilă

nu se substituie unei cereri judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor,

însă este vorba despre o etapă obligatorie, care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii; prin urmare, o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește o bună administrare a justiției. Anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât și cu privire la sancțiunea susceptibilă de a-i fi aplicată.

39.

Prin înștiințarea reclamantului de către instanță cu privire la lipsurile cererii introductive, judecătorul își manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiție al titularului cererii, iar instanța nu restituie cererea de chemare în judecată, ci doar îi pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile, în termenul prevăzut de lege. Instanța face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege. Așadar, instanța îl încunoștințează pe reclamant în mod concret și punctual asupra lipsurilor cererii sale, precum și asupra modificărilor care trebuie efectuate, acordând părții un termen de 10 zile pentru conformarea la cele solicitate. Acordarea termenului se face cu mențiunea că neîndeplinirea obligațiilor impuse în termenul stabilit atrage anularea cererii.

40.

Curtea a mai reținut că încheierea de anulare a cererii poate fi motivată succint, întemeindu-se pe motivele deja comunicate petentului și pe faptul că lipsurile nu au fost complinite în termenul prevăzut de lege, acesta luând cunoștință de motivele de anulare în termenul legal. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunțate este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluționarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului inițial învestit. Așadar, prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condițiilor de formă.

41.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate se aplică în aceeași măsură persoanelor aflate în aceeași situație juridică, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor

art. 16 din Constituție .

42.

Așadar, cât timp procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de

art. 126 alin. (2)

și de

art. 129 din Legea fundamentală , putând stabili prin lege procedura de judecată.

43.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția deciziei menționate, precum și considerentele pe care aceasta se sprijină își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

44.

Celelalte aspecte învederate referitoare la modul de soluționare a cauzei de către instanța de judecată reprezintă, în realitate, chestiuni ce țin de modul de aplicare și interpretare a legii, care excedează controlului Curții Constituționale.

45.

În legătură cu cererea formulată de autorul excepției de neconstituționalitate în Dosarul nr. 717D/2020, prin care solicită amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că nu se poate înfățișa la prezentul termen, fiind citat de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un alt dosar, Curtea o respinge, având în vedere că cererea a fost depusă după închiderea dezbaterilor asupra cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată.

46.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 519 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 30.319/299/2018/a1 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 30.319/299/2018/a1 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă și de Eleonora Anghelescu în Dosarul nr. 17.432/3/2020 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile

art. 197

și ale

art. 200 alin. (3) ,

(4)

și

(6 )-( 8) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă și Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.