Normele nr. 25/2025
pentru aplicarea Ghidului ESMA privind precizarea circumstanțelor pentru aplicarea restricțiilor temporare în cazul unei situații semnificative care nu presupune neîndeplinirea obligațiilor de plată, în conformitate cu art. 45a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (EMIR), a Ghidului ESMA privind aplicarea consecventă a factorilor declanșatori ai utilizării măsurilor de intervenție timpurie și a Ghidului ESMA privind aplicarea circumstanțelor în care se consideră că o contraparte centrală este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2) ,
art. 2 alin. (1) lit. a) ,
art. 3 alin. (1) lit. b) ,
art. 6 alin. (2) , precum și ale
art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 18 alin. (8) și art. 22 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2.365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1.132, denumit în continuare Regulamentul privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale sau CCPRRR, și a prevederilor art. 45a alin. (3) din Regulamentul (UE) 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, denumit în continuare EMIR,
având în vedere prevederile
art. 1
și
art. 234 lit. a) din Legea nr. 126/2018
privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile
art. 2
și
5 din Legea nr. 181/2023
privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2.365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1.132, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative,
potrivit deliberărilor din ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 3 decembrie 2025,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.
Articolul 1
Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., aplică
Ghidul ESMA
privind precizarea circumstanțelor pentru aplicarea restricțiilor temporare în cazul unei situații semnificative care nu presupune neîndeplinirea obligațiilor de plată, în conformitate cu art. 45a din Regulamentul (UE) 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (EMIR), prevăzut în
anexa nr. 1 ,
Ghidul ESMA
privind aplicarea consecventă a factorilor declanșatori ai utilizării măsurilor de intervenție timpurie [art. 18 alin. (8) din Regulamentul privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], prevăzut în
anexa nr. 2 , și
Ghidul ESMA
privind aplicarea circumstanțelor în care se consideră că o contraparte centrală este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate [art. 22 alin. (6) din Regulamentul privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], prevăzut în
anexa nr. 3 .
Articolul 2
Contrapărțile centrale, denumite în continuare CCP, au obligația de a transmite A.S.F. orice informații necesare și/sau orice documente solicitate pentru exercitarea competențelor de supraveghere și evaluare stabilite prin ghidurile ESMA prevăzute la
art. 1 .
Articolul 3
Nerespectarea de către contrapărțile centrale a prevederilor prezentei norme se sancționează de către A.S.F. în conformitate cu prevederile
cap. IV din Legea nr. 181/2023
privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2.365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1.132, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Articolul 4
Anexele nr. 1 ,
2
și
3
fac parte integrantă din prezenta normă.
Articolul 5
Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu București, 18 decembrie 2025. Nr. 25.
Anexa 1 GHID privind precizarea circumstanțelor pentru
aplicarea restricțiilor temporare în cazul unei
situații semnificative care nu presupune
neîndeplinirea obligațiilor de plată,
în conformitate cu art. 45a din EMIR
Anexa 2 GHID privind aplicarea consecventă a factorilor declanșatori
ai utilizării măsurilor de intervenție timpurie
[art. 18 alin. (8) din Regulamentul privind
redresarea și rezoluția contrapărților centrale]
Anexa 3 GHID privind aplicarea circumstanțelor în care se consideră
că o contraparte centrală este în curs de a intra în dificultate
sau este susceptibilă de a intra în dificultate [art. 22 alin. (6)
din Regulamentul privind redresarea
și rezoluția contrapărților centrale]
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.