Ordin · Ministerul Educației și Cercetării

Ordinul nr. 6810/2025

privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială "Octavian Goga" Baia Mare din județul Maramureș

prezumat în vigoare

Data actului
28 noiembrie 2025
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 5 din 8 ianuarie 2026
Citează
6 acte
Structură
7 articole · 7.362 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile:

–

Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare;

–

Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023

privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;

–

art. 11 lit. a) , respectiv ale

art. 15 lit. e) din anexa nr. 1

la

Hotărârea Guvernului nr. 155/2022

privind aprobarea

Regulamentului

de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;

–

Hotărârii Guvernului nr. 993/2020

privind aprobarea

Metodologiei

de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;

–

Hotărârii Guvernului nr. 994/2020

privind aprobarea

standardelor

de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;

–

Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 17 din 23.10.2025;

–

Referatului de aprobare nr. 8.091 din 29.10.2025 pentru proiectul de ordin al ministrului educației și cercetării privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială „Octavian Goga“ Baia Mare, având structura Grădinița cu Program Normal nr. 4 Baia Mare, județul Maramureș, pentru nivelurile de învățământ „antepreșcolar“ și „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“,

în temeiul

art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1)

Se acordă autorizația de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială „Octavian Goga“ Baia Mare, cu sediul în str. Vasile Lucaciu nr. 56, municipiul Baia Mare, județul Maramureș, având structura arondată Grădinița cu Program Normal nr. 4 Baia Mare, cu sediul în str. Regele Ferdinand nr. 90, municipiul Baia Mare, județul Maramureș, pentru nivelurile de învățământ „antepreșcolar“ și „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“, începând cu anul școlar 2026-2027.

(2)

Formațiunile de studiu pentru nivelurile de învățământ, limba de predare și forma de învățământ menționate la

alin. (1)

se școlarizează în cadrul structurii arondate Grădinița cu Program Normal nr. 4 Baia Mare.

(3)

Începând cu anul școlar 2026-2027, Grădinița cu Program Normal nr. 4 Baia Mare se va numi Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 Baia Mare.

Articolul 2

Autorizația de funcționare provizorie conferă unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială „Octavian Goga“ Baia Mare din județul Maramureș calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ, pentru nivelurile de învățământ, limba de predare și forma de învățământ menționate la

art. 1 alin. (1) .

Articolul 3

(1)

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială „Octavian Goga“ Baia Mare din județul Maramureș este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.

(2)

Capacitatea totală de școlarizare a unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială „Octavian Goga“ Baia Mare din județul Maramureș este de 46 de formațiuni de studiu/ 2 schimburi (maximum 28 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 18 formațiuni de studiu/schimbul 2), după cum urmează:

a)

capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. Vasile Lucaciu nr. 56, municipiul Baia Mare, județul Maramureș, este de 36 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 18 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 18 formațiuni de studiu/schimbul 2);

b)

capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. Regele Ferdinand nr. 90, municipiul Baia Mare, județul Maramureș, este de 10 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 10 formațiuni de studiu/schimbul 1).

Articolul 4

(1)

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială „Octavian Goga“ Baia Mare din județul Maramureș are următoarele obligații:

a)

de a angaja personal didactic și administrativ pentru formațiunile de studiu școlarizate conform dispozițiilor

art. 1 alin. (1) , cu respectarea prevederilor

Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;

b)

de a solicita acreditarea în termen de maximum doi ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelurile de învățământ, limba de predare și forma de învățământ menționate la

art. 1 alin. (1) ;

c)

de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitate.aracip.eu).

(2)

Proprietarul imobilului de la adresa menționată, în care se desfășoară activitățile de învățământ, are obligația de a asigura condițiile de funcționare, inclusiv obținerea și menținerea autorizației sanitare și a autorizației de securitate la incendiu.

(3)

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 5

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială „Octavian Goga“ Baia Mare din județul Maramureș este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie.

Articolul 6

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială „Octavian Goga“ Baia Mare din județul Maramureș, Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației și cercetării,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 28 noiembrie 2025.
Nr. 6.810.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.