Ordinul nr. 19/2026
privind modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 3.864/2024 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 3864/2024 20 noiembrie 2024 (prevederi anume) pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capaci…
Având în vedere:
–
prevederile art. 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea Fondului pentru modernizare;
–
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare;
–
Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea
art. 107
și
108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare;
–
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022
privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin
Legea nr. 376/2023 , cu modificările și completările ulterioare;
–
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de Referatul de aprobare al Direcției generale programe europene transport din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu nr. 1.054 din 14.01.2026,
în temeiul prevederilor
art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor și infrastructurii emite prezentul ordin.
Articolul I
Anexa la
Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 3.864/2024
pentru aprobarea
Schemei de ajutor de stat
privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1211 din 2 decembrie 2024, se modifică după cum urmează:
–
La
articolul 13, alineatele (1)
și
(4)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 13
Bugetul total estimat al prezentei scheme este de 70.000.000 euro, reprezentând sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare pentru perioada 2023-2028, și va fi alocat de furnizor în cadrul mai multor proceduri de ofertare concurențiale succesive până la epuizarea bugetului.
.........................
(4)
Bugetul mediu anual al prezentei scheme nu va depăși 55.000.000 euro, în cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurențială fiind stabilit bugetul afectat procedurii concurențiale respective.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor și infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban București, 14 ianuarie 2026. Nr. 19.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.