Ordinul nr. 138/2026
privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 470/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 204 "Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 470/2021 30 martie 2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 204 "Declarație anuală de venit pe…
Având în vedere dispozițiile
art. 107 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 842.174 din data de 28.01.2026,
în temeiul prevederilor
art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Articolul I
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 470/2021
pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 204 „Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 2 aprilie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.
În
anexa nr. 2 „Instrucțiuni de completare a formularului 204 «Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale», cod 14.13.01.13/2i“, la capitolul I „Depunerea declarației“, punctul 3
„Termenul de depunere a declarației“ se modifică și va avea următorul cuprins:
3.
Termenul de depunere a declarației Declarația se depune la organul fiscal central competent până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
2.
În
anexa nr. 2 „Instrucțiuni de completare a formularului 204 «Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale», cod 14.13.01.13/2i“, la capitolul I „Depunerea declarației“ punctul 6 „Utilizarea declarației“, subpunctul 6.1
se modifică și va avea următorul cuprins:
6.1.
Se utilizează pentru declararea veniturilor realizate/ pierderii înregistrate la nivelul asocierii, precum și pentru distribuția venitului net/venitului net anual impozabil/pierderii pe asociați, aferent(e) anului de realizare a venitului. În cazul veniturilor din activități agricole pentru care venitul se determină pe baza normei anuale de venit, informațiile cuprinse în declarație vizează suprafețele cultivate în anul de realizare a venitului și/sau animalele/familiile de albine deținute la data de 25 mai inclusiv a anului de realizare a venitului, de către asocierea fără personalitate juridică.
3.
În
anexa nr. 3 „Caracteristicile de editare, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularelor“, la litera a), punctul 5
se modifică și va avea următorul cuprins:
5.
Se utilizează la:
–
declararea veniturilor realizate/pierderii înregistrate la nivelul asocierii fără personalitate juridică/entității supuse regimului transparenței fiscale;
–
distribuția venitului net/venitului net anual impozabil/ pierderii pe asociați, aferent(e) anului de realizare a venitului.
Articolul II
Prevederile
art. I
se aplică pentru declararea veniturilor realizate/pierderii înregistrate la nivelul asocierii, precum și pentru distribuția venitului net/venitului net anual impozabil/pierderii pe asociați, începând cu veniturile aferente anului 2025.
Articolul III
Direcțiile de specialitate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și unitățile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Adrian Nicușor Nica București, 29 ianuarie 2026. Nr. 138.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.