Decizia nr. 214/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 , excepție ridicată de Societatea Genel International S.R.L. din Rebra, județul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 2.205/1/2020/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.687D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții, sens în care invocă, spre exemplu,

Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996

și

Decizia nr. 79 din 8 februarie 2007 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 7 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.205/1/2020/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 . Excepția a fost invocată de Societatea Genel International S.R.L. din Rebra, județul Bistrița-Năsăud, în cadrul soluționării recursului formulat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de strămutare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispoziția legală criticată este neconstituțională, deoarece nu prevede nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea cererii de strămutare, ceea ce încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 129

sub aspectul dreptului de acces la minimum două căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, așa cum rezultă din utilizarea în cadrul textului constituțional a formei de plural a sintagmei „căi de atac“.

6.

Totodată, se arată că hotărârea instanței judecătorești prin care se soluționează cererea de strămutare încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 129

sub aspectul accesului la motivarea unei hotărâri.

7.

Astfel,

art. 302^1 din Codul de procedură civilă din 1865

impune ca cererea de recurs să cuprindă motivele de recurs, motive care nu se pot formula în absența motivării hotărârii prin care a fost soluționată cererea de strămutare, în acest fel dispoziția legală criticată fiind discriminatorie față de partea din proces prin respingerea procedurilor din dosarul de strămutare în mod nefondat/nejustificat.

8.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 , care au următorul cuprins: „Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare urmează să fie păstrate.“

13.

Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin

art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 , potrivit cărora „Dispozițiile

Codului de procedură civilă

se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale în redactarea criticată.

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 16

- Egalitatea în drepturi și în

art. 129

- Folosirea căilor de atac.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural referitor la instanța sesizată cu judecarea pricinii și are ca finalitate înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independența sau imparțialitatea acesteia. Cererea de strămutare formează obiectul unei judecăți distincte și se adresează instanței competente potrivit

art. 39 din Codul de procedură civilă din 1865 , care, soluționând acest incident procedural, se desesizează în mod definitiv. În situația în care instanța a dispus strămutarea, prin hotărârea pronunțată va arăta și în ce măsură actele îndeplinite înainte de strămutare urmează să fie păstrate. Așadar, strămutarea procesului civil nu atrage în mod implicit și necondiționat anularea tuturor actelor de procedură, instanța având posibilitatea de a aprecia cu privire la păstrarea sau, dimpotrivă, refacerea acestora, în baza elementelor probatorii corespunzătoare prezentate de părți. Date fiind motivele de strămutare, actele anterioare vor fi menținute doar în măsura în care nu au fost afectate de poziția partizană, lipsită de obiectivitate a instanței, datorată împrejurării pricinii, calității părților sau vrăjmășiilor locale.

16.

Prin urmare, Curtea a constatat, spre exemplu, prin

Decizia nr. 79 din 8 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, că hotărârea pronunțată este rezultatul unui act de administrare a justiției, iar nu de soluționare în fond a unei cauze civile. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susține că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, știrbindu-se în acest fel exercițiul drepturilor constituționale invocate. În realitate, faptele asupra cărora este chemată să se pronunțe instanța competentă să judece cererea de strămutare nu au legătură cu pricina însăși, ci cu asigurarea condițiilor pe care le implică

art. 37 din Codul de procedură civilă din 1865 , respectiv nepărtinirea și obiectivitatea în soluționarea litigiului, condiții care vizează toate părțile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală.

17.

Totodată, Curtea reține că este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili mijloacele prin care se asigură o bună administrare a justiției, prin instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit jurisprudenței sale, Curtea a reținut că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (în acest sens, a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite.

18.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Genel International S.R.L. din Rebra, județul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 2.205/1/2020/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și constată că dispozițiile

art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2025.