Decizia nr. 678/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Mihaela Negulescu

- magistrat-asistent

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 teza întâi din Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în redactarea anterioară modificării prin

art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, excepție ridicată de Alexandra Eleonora Popa și alții în dosarele nr. 2.770/118/2020 și nr. 4.717/118/2018* ale Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul dosarelor conexate nr. 995D/2021 și nr. 3.338D/2021 ale Curții Constituționale.

2.

Dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 6 noiembrie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea Constituțională a conexat Dosarul nr. 3.338D/2021 la Dosarul nr. 995D/2021 și, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat succesiv pronunțarea asupra cauzei pentru datele de 12 noiembrie 2025 și 25 noiembrie 2025. La această din urmă dată, Curtea a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

3.

Prin încheierile din 26 februarie 2021 și 2 noiembrie 2021, pronunțate în dosarele nr. 2.770/118/2020 și nr. 4.717/118/2018*, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 din Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în forma în vigoare la datele de 26 ianuarie 2005 și 28 februarie 2005, respectiv la data de 3 noiembrie 2005. Excepția a fost ridicată de Alexandra Eleonora Popa și alții în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative, respectiv soluționarea cererii de anulare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 100 din 28 februarie 2005 privind aprobarea documentației Planului urbanistic de detaliu și de anulare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 350 din 22 iunie 2007 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu.

4.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat permite autorității publice locale să acționeze în mod discreționar cu privire la aprobarea cererilor având ca obiect modificarea/derogarea de la prevederile documentațiilor de urbanism.

5.

Documentațiile de urbanism reprezintă, potrivit

art. 44 din Legea nr. 350/2001 , documentații ce transpun la nivelul localităților urbane și rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean, având caracter de reglementare specifică, și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism. Potrivit

art. 45

din aceeași lege, Planul urbanistic zonal și Planul urbanistic de detaliu sunt, în esență, documentații de urbanism prin intermediul cărora se asigură respectarea principiilor de urbanism consacrate în

Legea nr. 350/2001 , iar autorizațiile de construire acordate persoanelor fizice sau juridice se emit în baza dispozițiilor cuprinse în documentațiile de urbanism aprobate. Lipsa oricăror criterii obiective sau minime cerințe de natură să justifice necesitatea modificării/derogării de la prevederile documentațiilor de urbanism reprezintă o cale deschisă pentru discriminări și abuzuri din partea autorităților publice competente să o interpreteze și să o aplice.

6.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 16 alin. (1) , autorii excepției susțin că dispozițiile

art. 32 din Legea nr. 350/2001

afectează principiile previzibilității actelor juridice și securității juridice, dând posibilitatea discriminării unei persoane prin respingerea sau aprobarea cererii de derogare/modificare a documentației după simpla apreciere a autorității publice competente să o soluționeze, menționând în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , paragraful 225, precum și

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52 și

Hotărârea din 25 ianuarie 2007 , pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66.

7.

În ceea ce privește încălcarea

art. 26 din Constituție

și a

art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se precizează că statul are obligația pozitivă a reglementării unor măsuri apte să ducă la respectarea în mod concret și eficient a dreptului la viața intimă, familială și privată, cât și obligația negativă a abținerii cu privire la orice intruziune nejustificată. Această instanță europeană a arătat că atingerile grave aduse mediului pot afecta bunăstarea unei persoane și o pot lipsi de bucuria folosirii domiciliului său, chiar dacă nu amenință în mod serios sănătatea acesteia (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza López Ostra împotriva Spaniei, paragraful 44, sau Hotărârea din 19 februarie 1998, pronunțată în Cauza Guerra și alții împotriva Italiei, paragraful 58).

8.

Autorii excepției menționează, de asemenea, că prin

Decizia Curții Constituționale nr. 49 din 4 februarie 2020

a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 , textul de lege criticat în prezenta cauză și cel declarat neconstituțional fiind identice.

9.

Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat anterior prin

Decizia nr. 49 din 4 februarie 2020

asupra neconstituționalității

art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în forma modificată prin

art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Deși forma legii este identică celei care constituie obiectul excepției de neconstituționalitate în cauza de față, trebuie avut în vedere că această decizie produce efecte pentru perioada 16 iulie 2006-31 august 2008, autorii reclamând forma în vigoare a legii la datele de 26 ianuarie 2005 și 28 februarie 2005, respectiv la data de 3 noiembrie 2005, ceea ce reprezintă un motiv indubitabil în fundamentarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate de reclamanți.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Guvernul, în Dosarul nr. 3.338D/2021, având în vedere identitatea de conținut dintre

teza întâi a art. 32

în ambele forme (cea supusă controlului prin excepția pendinte și cea analizată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 49 din 4 februarie 2020 ), apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis și prezentei excepții considerentele ce au fundamentat pronunțarea

Deciziei nr. 49 din 4 februarie 2020 .

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 32 din Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data de 26.01.2005 și 28.02.2005, respectiv la data de 3.11.2005, care au următorul conținut normativ: „În cazul în care prin documentația înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentații de urbanism prin care să se justifice și să se demonstreze posibilitatea intervenției urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentații de urbanism - Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu - se poate întocmi documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire.“

15.

Este de menționat faptul că, ulterior momentului de referință indicat de instanță pentru exercitarea controlului de constituționalitate - 26 ianuarie 2005, 28 februarie 2005 și 3 noiembrie 2005 -,

Legea nr. 350/2001

a suferit o succesiune de evenimente legislative constând în modificarea, completarea sau abrogarea unor prevederi ale sale. În ceea ce privește strict

art. 32

din lege, acesta a fost succesiv modificat, astfel: prin

art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 13 iulie 2006, prin

art. I pct. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 29 august 2008, prin

art. I pct. 4 din Legea nr. 242/2009

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 27/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 3 iulie 2009, prin

art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011, prin

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2025

privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor și accelerarea investițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 30 aprilie 2025, precum și prin

art. I pct. 10 din Legea nr. 190/2013

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 10 iulie 2013.

16.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității în componenta sa referitoare la calitatea legii și în

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi. De asemenea, prin raportare la

art. 26 din Legea fundamentală

privind viața intimă, familială și privată, se invocă și

art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că se critică, în esență, faptul că aceste dispoziții de lege permit derogări de la documentațiile de urbanism aprobate, fără a institui criterii obiective, garanții clare și mecanisme de control împotriva arbitrarului autorităților locale.

18.

Prin

Decizia nr. 49 din 4 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 13 mai 2020, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în forma modificată prin

art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, sunt neconstituționale, prin analizarea unor critici cvasiidentice, formulate prin raportare la aceleași dispoziții din

Legea fundamentală

ca și în cauza de față.

19.

Curtea observă că textul de lege criticat prin prezenta excepție de neconstituționalitate are o redactare identică celei cu privire la care instanța de contencios constituțional a pronunțat decizia de admitere mai sus menționată. Întrucât în cauza soluționată cu acel prilej litigiul în cadrul căreia a fost ridicată excepția avea ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 25 septembrie 2007, Curtea Constituțională a avut în vedere forma aplicabilă în acel cadru procesual, în lumina

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a constatat că sintagma „în vigoare“ cuprinsă în

art. 29 alin. (1)

și în

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

„este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“.

20.

În schimb, în prezentele cauze conexate, instanța de contencios constituțional observă că sunt incidente prevederile

art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 , dar în redactarea anterioară modificării la care s-a raportat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 49 din 4 februarie 2020 , al cărei efect nu se poate întinde retroactiv asupra perioadei anterioare intrării în vigoare a

Legii nr. 289/2006 . În acest context, instanța care a sesizat Curtea Constituțională a verificat existența legăturii de cauzalitate dintre dispozițiile legale criticate în redactarea de la momentele precizate, adică anterior modificării

Legii nr. 350/2001

prin

Legea nr. 289/2006

și soluționarea cauzei, în conformitate cu exigențele

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , care prevede condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate și procedura de sesizare a Curții Constituționale de către instanța de judecată în vederea soluționării acesteia. Pe lângă legătura cu soluționarea cauzei, instanța a quo a apreciat că dispozițiile de lege în redactarea menționată continuă să producă efecte juridice și după data ieșirii lor din vigoare.

21.

Având în vedere identitatea de conținut normativ, Curtea apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis cele statuate prin

Decizia nr. 49 din 4 februarie 2020 , precitată, paragrafele 5357, dispozițiile

art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 , identice ca și conținut cu cele criticate în cauză, nesocotind dispozițiile

art. 1 alin. (5) , ale

art. 16 alin. (1)

și ale

art. 26 din Constituție .

22.

Astfel, prin decizia menționată, paragraful 47, Curtea a constatat că garanțiile stabilite pentru protejarea drepturilor și intereselor persoanelor, în particular, sau ale comunității locale, în general, împotriva arbitrarului autorităților publice competente să elaboreze și să modifice documentațiile de urbanism sunt difuz reglementate, prezintă un grad mare de generalitate și au un caracter preponderent formal, principial și nu efectiv și real. Dispozițiile legale examinate, reglementând posibilitatea unei derogări/modificări de la regimul juridic impus de documentațiile de urbanism aprobate anterior pentru o anumită zonă, nu conțin, totodată, garanții suficiente și eficiente, de natura unor minime cerințe sau criterii obiective pe care să le întrunească solicitările de derogare și care să protejeze totodată destinatarul normei juridice împotriva arbitrarului sau chiar abuzului autorităților publice competente să o interpreteze și să o aplice. Pe de o parte, astfel redactat, textul legal criticat dă posibilitatea discriminării - negative sau pozitive - unei persoane prin respingerea sau aprobarea cererii de derogare/modificare a documentației după simpla și exclusiva apreciere a autorității publice competente să o soluționeze, iar, pe de altă parte, afectează principiile previzibilității actelor juridice și securității juridice, ceea ce contravine

art. 1 alin. (5)

și

art. 16 alin. (1) din Constituție .

23.

Curtea a observat, la paragrafele 48-50 din decizia precitată, că insuficiența garanțiilor efective se datorează, în esență, caracterului lacunar al textului criticat. În plus, este de observat că întregul conținut normativ al

art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001

este redactat într-o manieră defectuoasă, eliptică, dar și confuză, lipsită de rigoare și claritate, în condițiile în care, din jurisprudența constantă a Curții Constituționale referitoare la

art. 1 alin. (5) din Constituție , se desprinde concluzia că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (de exemplu,

Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225).

24.

Curtea Constituțională a constatat (paragraful 51) că nici chiar interpretând sistematic prevederile

Legii nr. 350/2001 , în ansamblul lor, nu rezultă care este semnificația sintagmei „prin documentația înaintată“ din cuprinsul

alin. (1) teza întâi al art. 32 , respectiv titularul dreptului care întocmește și înaintează documentația și nici natura și obiectul acestei documentații. Totodată, analizând teza „prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentații de urbanism prin care să se justifice și să se demonstreze posibilitatea intervenției urbanistice solicitate“, Curtea a apreciat că este greu sau imposibil de înțeles cum printr-un certificat de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentații de urbanism, din moment ce, potrivit normelor

Legii nr. 350/2001 , certificatul de urbanism este emis de autoritățile competente și are caracter de informare a solicitantului cu privire la datele și reglementările cărora i se supune un anumit bun imobil. În plus, din textul criticat rezultă ad litteram că prin documentațiile de urbanism, solicitate pe calea certificatului de urbanism, se poate cere justificarea și demonstrarea posibilității intervenției urbanistice solicitate. Or, această soluție legislativă este, din nou, dificil de înțeles și chiar lipsită de logică, deoarece legea reglementează în mod expres conținutul prevederilor documentațiilor de urbanism, astfel că acestea nu pot cuprinde o justificare și o demonstrare a unei anumite posibilități de derogare sau modificare a documentației de urbanism anterior aprobate. În fine, textul nu menționează în mod clar cine trebuie să facă justificarea și demonstrația la care se face referire. În mod logic, aceste obligații ar trebui să aparțină solicitantului derogării, însă acesta nu poate emite documentații de urbanism, ci doar autoritățile publice locale. Curtea a constatat, așadar, că normele legale criticate sunt contradictorii și, indiferent de metoda de interpretare juridică utilizată, pur și simplu nu pot fi înțelese și nu se coroborează cu ansamblul legii.

25.

În acest context, Curtea a subliniat (paragraful 52) că eventualitatea normativizării la nivel infralegal a unor proceduri de lucru, urmate ca atare de autoritățile publice competente, de natură să valorifice normele juridice analizate, în sensul de a stabili toate aceste elemente care lipsesc în mod expres din cuprinsul textului legal analizat pentru a-i conferi acestuia un sens logic, nu poate acoperi viciile legislative proprii textului de referință în sine. Totodată, chiar dacă la elaborarea noilor documentații de urbanism de derogare/modificare a celor anterior aprobate, în baza solicitării înaintate în temeiul

art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 , autoritățile publice competente sunt obligate să respecte și alte acte normative incidente materiei, aceasta nu poate substitui lacunele de redactare ale textului legal analizat.

26.

Curtea a observat că în cauză a fost constatată o lacună legislativă, respectiv lipsa reglementării, în cuprinsul

art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 350/2001 , a unor garanții suficiente și adecvate împotriva arbitrarului autorităților. În concordanță cu jurisprudența sa constantă prin care a statuat că, în virtutea rolului său de garant al supremației

Constituției

și fără a nesocoti competența legiuitorului, nu poate fi ignorată o omisiune legislativă atunci când aceasta are relevanță constituțională, respectiv dacă aceasta este aptă să afecteze principii, drepturi sau libertăți fundamentale (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010,

Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014,

Decizia nr. 308 din 12 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41,

Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, paragraful 32, sau

Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55, prin care Curtea a statuat că tocmai omisiunea și imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat).

27.

Instanța de contencios constituțional a constatat, de asemenea, la paragraful 58, că textul criticat, prin conținutul său normativ lacunar sub aspectul stabilirii unor minime cerințe obligatorii sau a unor criterii obiective pentru acordarea derogării/modificării solicitate, poate afecta exercitarea în condiții de normalitate a dreptului la viață intimă, privată și de familie, ceea ce echivalează cu o ingerință care nu răspunde vreunui imperativ de ordin public, expres și limitativ menționat la nivel legal.

28.

Având în vedere identitatea conținutului normativ al prevederilor criticate, și în cauza de față Curtea apreciază că ar trebui pronunțată o soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate. Faptul că ne aflăm în fața unei alte forme normative, respectiv cea din 2005, dar cu același conținut normativ ca cel declarat deja neconstituțional, nu atrage inadmisibilitatea excepției, întrucât

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privește doar situația în care dispoziția exact criticată a fost anterior declarată neconstituțională. Or, în prezenta cauză, norma criticată, deși aparține unei alte redactări temporale, continuă să producă efecte juridice prin actele administrative contestate. Prin urmare, din rațiuni de consecvență jurisprudențială, se impun menținerea aceleiași soluții de admitere, în linia

Deciziei nr. 49 din 4 februarie 2020 , precitată, și constatarea neconstituționalității dispozițiilor criticate.

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Alexandra Eleonora Popa și alții în dosarele nr. 2.770/118/2020 și nr. 4.717/118/2018* ale Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 32 teza întâi din Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în redactarea anterioară modificării prin

art. I pct. 6 din Legea nr. 289/2006

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.