Ordinul nr. 133/2026
pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 70/2023 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 70/2023 16 februarie 2023 (prevederi anume) pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capaci…
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 258.187 din 22.04.2026 al Direcției îmbunătățiri funciare și fond funciar,
în baza prevederilor art. 5 alin. (2) și (3) din Acordul privind delegarea de către Ministerul Energiei a competențelor și atribuțiilor aferente gestionării finanțării alocate prin Fondul pentru modernizare în scopul finanțării investițiilor corespunzătoare domeniului gestionat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, aprobat prin Ordinul ministrului energiei și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 64/176/2023,
în temeiul prevederilor
art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 9 alin. (5)
și
(6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea
art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014
privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Articolul I
Anexa
la
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 70/2023
pentru aprobarea
Schemei de ajutor de stat
privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 12 mai 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
La
articolul 7 alineatul (1), după litera k)
se introduc trei noi litere, lit. l)-n), cu următorul cuprins:
l)
cerere de finanțare - formular electronic, care se depune de către solicitant în format online pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în cadrul sesiunii de depunere proiecte în vederea obținerii finanțării nerambursabile;
m)
reprezentant legal - persona fizică împuternicită prin lege, act constitutiv sau hotărâre judecătorească să acționeze în numele și pe seama unei persoane juridice sau fizice, gestionând drepturi și obligații;
n)
responsabil pentru implementarea proiectului - persoana din cadrul entității solicitantului/beneficiarului desemnată de reprezentantul legal, prin procură notarială, să reprezinte solicitantul în relația contractuală cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
2.
La
articolul 11 alineatul (1), litera e)
se modifică și va avea următorul cuprins:
e)
și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat sau, în cazul în care figurează cu datorii fiscale restante, solicitantul trebuie să prezinte graficul de eșalonare a datoriilor către bugetul local și bugetul general consolidat, dacă acestea sunt exigibile;
3.
La
articolul 14, alineatul (4)
se modifică și va avea următorul cuprins:
(4)
Bugetul mediu anual al schemei nu va depăși 150.000.000 euro, în cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurențială fiind stabilit bugetul afectat procedurii concurențiale respective.
Acțiunea
Bugetul
(euro)
Realizarea capacităților noi de producere de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate
500.000.000
Din care:
a) Pentru proiecte cu capacități instalate mai mari de 1 MW (energie eoliană și solară)
200.000.000
b) Pentru proiecte cu capacități instalate mai mici de 1 MW (inclusiv) (energie solară)
300.000.000
4.
La
articolul 14, după alineatul (4)
se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:
(4^1)
Valorile prezentate la alin. (4) sunt orientative, administratorul schemei de sprijin definit la art. 5 alin. (7) poate modifica/adapta valorile de la alin. (4) lit. a) și b) în funcție de interesul solicitanților manifestat în sesiunile derulate anterior, în limita bugetului total al schemei prevăzut la alin. (1) al prezentului articol.
5.
Articolul 15
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 15
Din perspectiva bugetului alocat, numărul estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme bazate pe o procedură de ofertare concurențială este de aproximativ 2.000.
6.
Articolul 16
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 16
Măsurile de sprijin acordate beneficiarilor pentru realizarea de investiții constau în acordarea de granturi din Fondul pentru modernizare, plățile urmând a se efectua în etape, în conformitate cu prevederile
art. 20
și
21 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 , aprobată cu completări prin
Legea nr. 376/2023 , cu modificările și completările ulterioare, în baza mecanismului de prefinanțare și cererii de rambursare detaliate în procedurile specifice ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
7.
La
articolul 20, alineatul (2)
se modifică și va avea următorul cuprins:
(2)
Se consideră că ajutoarele au efect stimulativ dacă întreprinderea adresează autorității responsabile de administrarea prezentei scheme o ofertă/cerere de finanțare pentru acordarea ajutorului de stat înaintea demarării lucrărilor. Această ofertă conține cel puțin informațiile de la art. 10.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Violeta Mușat, secretar de stat București, 22 aprilie 2026. Nr. 133.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.