Decizia nr. 726/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Andrei Grigoraș

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 86 din Codul de procedură penală , excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Târgu Mureș - Secția penală în Dosarul nr. 11.010/320/2020/a1.1 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.492D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, cu referire la

Decizia nr. 512 din 17 octombrie 2024

și

Decizia nr. 627 din 21 noiembrie 2023 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 15 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.010/320/2020/a1.1, Judecătoria Târgu Mureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 86 din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de

art. 196 alin. (2)

și

(3) din Codul penal . În cauză a fost admisă excepția neregularității rechizitoriului, invocată din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară, motivat de faptul că procurorul a stabilit cadrul procesual fără citarea asigurătorului RCA, ulterior procurorul menținând dispoziția de trimitere în judecată fără a rectifica rechizitoriul.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța care a ridicat excepția susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , referitoare la calitatea legii, întrucât acestea nu se află într-o coerență legislativă cu dispozițiile

Legii nr. 132/2017

privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, precum și cu interpretarea obligatorie a

art. 86 din Codul de procedură penală

dată prin

Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Se arată că, potrivit dispozițiilor

art. 86 din Codul de procedură penală , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, „în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă“. Or, această obligație nu poate fi îndeplinită dacă, în cursul urmăririi penale, persoana vătămată care se constituie parte civilă nu solicită introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală , organele judiciare nu pot dispune, din oficiu, introducerea în cauză a societății de asigurare.

6.

Se arată că, în speța dedusă judecății, persoana vătămată s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, fără a solicita introducerea în cauză a societății de asigurare. Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară a admis excepția neregularității rechizitoriului, ridicată din oficiu, și a solicitat procurorului remedierea neregularității actului de sesizare, în sensul introducerii în cauză a persoanei responsabile civilmente. Se mai notează că, invocând prevederile

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală , procurorul a menținut dispoziția de trimitere în judecată, fără a rectifica rechizitoriul, având în vedere că nu poate introduce din oficiu în proces partea responsabilă civilmente. În aceste condiții, instanța de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate, susține că procurorul, în temeiul

art. 328 alin. (2) din Codul de procedură penală , are obligația de a indica în rechizitoriu persoana responsabilă civilmente, pentru a asigura legala sesizare a instanței sub aspectul posibilității de soluționare a acțiunii civile în cadrul procesului penal. Se arată că dispozițiile procesual penale criticate sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât generează o incertitudine juridică în ceea ce privește statutul societății de asigurare în cadrul procesului penal, respectiv calitatea acesteia de parte responsabilă civilmente.

7.

Totodată, în susținerea neconstituționalității dispozițiilor criticate, se arată că prin prevederile

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt încălcate dispozițiile constituționale privind dreptul la apărare și dreptul de acces la justiție al asigurătorului, căruia într-un proces civil ulterior i-ar putea fi opusă hotărârea din procesul penal, fără a se putea apăra. Pe de altă parte, se susține că dispozițiile criticate încalcă și dreptul la apărare al inculpatului, prevăzut de

art. 24 din Constituție , întrucât, în procesul penal, acesta nu are posibilitatea chemării în garanție a asigurătorului. De asemenea, se arată că este afectat și dreptul de proprietate al inculpatului, care riscă să răspundă patrimonial pentru o obligație ce, temporar sau definitiv, nu îi incumbă, ci revine asigurătorului.

8.

În esență, se susține că normele prevăzute de

Codul de procedură penală

referitoare la partea responsabilă civilmente nu sunt clare și previzibile, prin raportare la

art. 328 alin. (2)

din același cod, întrucât, în situații precum cea din cauza pendinte, nu permit sesizarea legală a instanței penale, care, în lipsa indicării părții responsabile civilmente - cu referire la asigurător -, nu va putea soluționa acțiunea civilă în cadrul procesului penal.

9.

Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la Deci zia nr. 257 din 26 aprilie 2017

și la

Decizia nr. 671 din 30 octombrie 2018 , la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016 , pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii -, precum și la Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 86 din Codul de procedură penală , care au următorul conținut: „Persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente.“

14.

În ceea ce privește stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, în jurisprudența sa Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate, în caz contrar, Curtea ar fi ținută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepției a textului legal criticat (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012).

15.

Astfel, având în vedere criticile formulate, în sensul că instanța autoare a excepției de neconstituționalitate este nemulțumită de imposibilitatea procurorului de a introduce în cauză, din oficiu, partea responsabilă civilmente, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, dispozițiile

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală , care la data sesizării aveau următorul conținut: „Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile, în termenul prevăzut la

art. 20 alin. (1).“

Prin

Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „în termenul prevăzut la

art. 20 alin. (1)“

din cuprinsul dispozițiilor

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală

este neconstituțională. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate,

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală

a fost modificat prin

art. I pct. 3 din Legea nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, având în prezent următorul conținut: „Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părții civile, până la rezolvarea cauzei de către procuror.“ Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina dispozițiile

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 201/2023 .

16.

În opinia instanței de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind calitatea legii, ale

art. 21 alin. (1)

și

(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 61

referitoare la rolul și structura Parlamentului, ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției, precum și ale art. 126 cu referire la instanțele judecătorești.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală , Curtea reține că acestea reglementează posibilitatea introducerii în procesul penal a părții responsabile civilmente, titularul cererii, precum și momentul până la care aceasta poate fi formulată.

18.

Cu privire la motivul de neconstituționalitate privind neclaritatea dispozițiilor criticate și imposibilitatea procurorului de a introduce în cauză, din oficiu, partea responsabilă civilmente, Curtea reține că, în jurisprudența sa, s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală , ocazie cu care a stabilit că acestea sunt constituționale (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 671 din 30 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2019, și

Decizia nr. 512 din 17 octombrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 15 aprilie 2025).

19.

Astfel, prin

Decizia nr. 671 din 30 octombrie 2018 , precitată, Curtea a statuat, cu privire la titularii cererii de introducere în cauză a părții responsabile civilmente, că sintagma „la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile“, cuprinsă în

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală , este constituțională. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că exercițiul acțiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracțiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum și întreg cadrul procesual al procesului penal, pentru a-și satisface interesele de ordin civil - morale sau patrimoniale - afectate de comiterea infracțiunii. Acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces și are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acțiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează și temeiul acțiunii civile. De asemenea, Curtea a reținut că, în procesul penal, acțiunea civilă se declanșează prin constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate, în condițiile

art. 20 din Codul de procedură penală , cererea de constituire fiind necesar a fi formulată în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază. Acțiunea civilă poate fi exercitată de către persoana vătămată sau, după caz, de reprezentantul său legal (când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau aceasta îi este restrânsă) ori de succesorii acesteia.

20.

Distinct,

alin. (2)

al

art. 21 din Codul de procedură penală

prevede că, în mod excepțional, acțiunea civilă poate fi exercitată și de către procuror, pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, exercițiul acțiunii de către procuror fiind subsidiar, condiționat de pasivitatea reprezentantului legal al persoanei vătămate ori de inexistența acestuia. Or, în ipoteza în care acțiunea civilă este exercitată de către persoana vătămată, având în vedere principiul disponibilității caracteristic procesului civil, aceasta poate determina nu numai existența acțiunii civile în cadrul procesului penal - prin declanșarea procedurii judiciare prin formularea cererii de constituire ca parte civilă -, ci și conținutul acestei acțiuni, prin stabilirea cadrului procesual din perspectiva părților și a obiectului, precum și a apărărilor formulate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 671 din 30 octombrie 2018 , precitată, paragraful 20). În consecință, având în vedere jurisprudența Curții, criticile de neconstituționalitate privind caracterul neclar al dispozițiilor

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt neîntemeiate.

21.

Cu referire la pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 24 din Constituție

privind dreptul la apărare al inculpatului care nu poate chema în garanție partea responsabilă civilmente, fiindui astfel afectat patrimoniul, prin

Decizia nr. 671 din 30 octombrie 2018 , precitată, paragraful 29, Curtea a stabilit că nu se poate reține că norma procesual penală criticată limitează exercițiul dreptului la apărare al inculpatului, care, potrivit intereselor sale procesuale, are posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Dreptul la apărare al inculpatului presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror alte drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.

22.

În ceea ce privește încălcarea dreptului de acces liber la justiție și a dreptului la apărare ale asigurătorului, căruia într-un proces civil ulterior i-ar putea fi opusă hotărârea penală, Curtea apreciază că nici aceste critici nu sunt întemeiate. În acest sens, prin

Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017 , precitată, paragrafele 20 și 21, Curtea a arătat că persoana responsabilă civilmente, expusă unei acțiuni civile separate, are interesul de a interveni, în calitate de parte responsabilă civilmente, în procesul penal în care se judecă acțiunea civilă și în care se va pronunța o hotărâre judecătorească, hotărâre care, potrivit

art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penală , va avea autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, așa încât Curtea a reținut că, în temeiul

art. 21 alin. (3) din Codul de procedură

penală, partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanță de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenției. Curtea a reținut, așadar, că, prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenției sale în proces, persoana responsabilă civilmente devine parte în acțiunea civilă din cadrul procesului penal și, în această calitate, dobândește, implicit, drepturile procesuale inerente contraacțiunii pe care o are inculpatul cu privire la acțiunea civilă exercitată în procesul penal, așadar ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi care ar demonstra că pretențiile părții civile sunt neîntemeiate.

23.

Analizând criticile de neconstituționalitate formulate în susținerea prezentei excepții, Curtea constată că cele reținute prin deciziile anterior menționate sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză.

24.

Totodată, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 132/2017

privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, este instituită obligația asiguratului ca, în cazul producerii unui accident de vehicule, să notifice asigurătorul RCA cu privire la acesta, în termen de 5 zile lucrătoare de la producerea accidentului, asiguratul având, așadar, cunoștință despre producerea evenimentului și putând interveni în cauză.

25.

În final, cu privire la restul criticilor de neconstituționalitate, astfel cum au fost formulate, Curtea reține că acestea privesc aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea în concret a normelor criticate în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, aspecte care excedează competenței Curții Constituționale. Curtea reține că, potrivit interpretării instanței supreme, dată prin

Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 6 aprilie 2016, „în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite prin contractul de asigurare și dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă“. Așadar, prin decizia pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat asupra practicii neunitare existente cu privire la stabilirea calității procesuale a societății de asigurare, în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispozițiilor

art. 86 din Codul de procedură penală , precum și asupra limitelor răspunderii acesteia în procesul penal.

26.

Faptul că în cauza dedusă judecății persoana vătămată a înțeles să se constituie parte civilă numai împotriva inculpatului, fără indicarea părții responsabile civilmente, reprezintă un aspect ce ține de aplicarea legii în speța concretă dedusă judecății. Or, interpretarea conținutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii în situațiile de fapt deduse judecății, este de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. De altfel, Curtea reține că prin

art. I pct. 2 din Legea nr. 201/2023

legiuitorul a introdus obligația organului de urmărire penală de a întreba persoana vătămată dacă se constituie parte civilă și dacă cere introducerea în cauză a părții responsabile civilmente.

27.

Curtea constată, așadar, că dispozițiile

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate, întrucât consacră o reglementare clară și previzibilă, aspectele invocate de instanța de trimitere nefiind de natură să atragă neconformitatea textului criticat cu dispozițiile constituționale.

28.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Târgu Mureș - Secția penală în Dosarul nr. 11.010/320/2020/a1.1 al acestei instanțe și constată că dispozițiile

art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2025.