Ordinul nr. 3707/2026
privind aprobarea Calendarului înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2026-2027 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare
prezumat în vigoare
Având în vedere:
–
prevederile
art. 13 ,
15 ,
art. 30 alin. (1)
și
(3)
și ale
art. 248 alin. (3) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare;
–
prevederile
art. 90 alin. (1) din Regulamentul-cadru
de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin
Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024 , cu modificările și completările ulterioare;
–
prevederile
art. 3 alin. (1) din Metodologia-cadru
de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin
Ordinul ministrului educației nr. 4.018/2024 , cu modificările și completările ulterioare;
–
Referatul de aprobare nr. 562/DGEPIP din 4.03.2026 a proiectului de ordin privind aprobarea Calendarului înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2026-2027 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare;
–
în temeiul prevederilor
art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2026-2027 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, prevăzut în
anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcția generală echitate și performanță în învățământul preuniversitar, Direcția generală management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar, Direcția generală minorități și desegregare, Direcția infrastructură, digitalizare și interoperabilitate, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației și cercetării, Mihai Dimian București, 21 aprilie 2026. Nr. 3.707.
Anexa CALENDARUL
înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2026-2027
în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică
cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar
și în servicii de educație timpurie complementare
Etapa
Descrierea etapei
Perioada
Etapa de reînscrieri
Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă.
Pentru unitățile de învățământ care au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, la solicitarea părinților, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot fi reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă.
În cazul în care numărul cererilor de reînscriere în grupa mică, nivel preșcolar, este mai mare decât numărul locurilor disponibile, vor fi aplicate criteriile de departajare generale și specifice, menționate la
art. 11 alin. (1) din Metodologia-cadru
de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin
Ordinul ministrului educației nr. 4.018/2024 , cu modificările și completările ulterioare.
18-22 mai 2026
Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri
22 mai 2026
Etapa I din cadrul procesului de înscrieri
Copiii sunt înscriși pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.
În situația în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, comisia de înscriere și distribuire aplică criteriile de departajare generale și specifice, conform prevederilor
art. 11 alin. (1) din Metodologia-cadru
de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin
Ordinul ministrului educației nr. 4.018/2024 , cu modificările și completările ulterioare.
25 mai-18 iunie 2026
25-29 mai 2026
(colectare cereri)
2-8 iunie 2026
(procesare cereri Faza I - prima opțiune)
9-12 iunie 2026
(procesare cereri Faza a II-a - a doua opțiune)
15-17 iunie 2026
(procesare cereri Faza a III-a - a treia opțiune)
Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri
18 iunie 2026
Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri
În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.
În situația în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, comisia de înscriere și distribuire aplică criteriile de departajare generale și specifice, conform prevederilor
art. 11 alin. (1) din Metodologia-cadru
de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin
Ordinul ministrului educației nr. 4.018/2024 , cu modificările și completările ulterioare.
22 iunie-9 iulie 2026
22-26 iunie 2026
(colectare cereri)
29 iunie-1 iulie 2026
(procesare cereri Faza I - prima opțiune)
2-6 iulie 2026
(procesare cereri Faza a II-a - a doua opțiune)
7-8 iulie 2026
(procesare cereri Faza a IIIa - a treia opțiune)
Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri
9 iulie 2026
Etapa de ajustări
În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri ori din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de inspectoratele școlare județene/al municipiului București și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:
- copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
- copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională;
- copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în grupa mică din învățământul preșcolar.
17-27 august 2026
Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări
28 august 2026
Introducerea în Sistemul informatic integrat al învățământului din România a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2026-2027, în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, repartizarea pe formațiuni de studiu
4 septembrie 2026
Înscrierea pe parcursul anului școlar
În situațiile excepționale în care se dau în folosință creșe/grădinițe construite prin proiecte/programe, înscrierea copiilor se poate face și pe parcursul anului școlar.
În cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, se vor aplica criteriile de departajare generale și specifice, conform prevederilor
art. 11 alin. (1) din Metodologia-cadru
de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin
Ordinul ministrului educației nr. 4.018/2024 , cu modificările și completările ulterioare.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.