Decizia nr. 627/2025

Articolul 906

alin. (2) ,

(4)

și

(6 ):

(2)

Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

(...)

(4)

Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.

(...)

(6)

Încheierea dată în condițiile alin. (4) este executorie.

–

Articolul 913

alin. (5) : „Dacă și în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalități, dispozițiile

art. 906 alin. (2)

și

(4)

-

(6)

fiind aplicabile în mod corespunzător.“

20.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

privind ocrotirea demnității umane și

alin. (5)

privind principiul legalității,

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 22 alin. (1)

privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică,

art. 24

- Dreptul la apărare,

art. 26

- Viața intimă, familială și privată,

art. 34 alin. (1)

privind dreptul la ocrotirea sănătății,

art. 47 alin. (1)

privind asigurarea unui nivel de trai decent,

art. 49 alin. (1)

privind protecția copiilor și a tinerilor și

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, în temeiul

art. 20 alin. (1) din Constituție , prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele

art. 8

- Dreptul la respectarea vieții private și de familie din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 364 din 28 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 3 octombrie 2019, prin care a statuat în sensul conformității acestora cu Legea fundamentală.

22.

Curtea a reținut, în esență, că, în temeiul prevederilor cuprinse în secțiunea „Executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori“ din

Codul de procedură civilă , încuviințarea executării silite se va realiza conform dreptului comun, după care executorul îi va comunica debitorului (părintelui sau persoanei la care se află minorul) încheierea de încuviințare a executării silite, somația și o copie certificată pentru conformitate cu originalul a titlului executoriu. Conținutul somației este adaptat specificului măsurilor din titlul executoriu, în sensul că executorul îi va indica debitorului data și locul în care să se prezinte cu minorul sau, după caz, îi va pune în vedere să îi permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu. Spre deosebire de dreptul comun, care îi permite executorului să efectueze acte de executare silită după expirarea termenului indicat în somație sau prevăzut de lege, dacă debitorul nu se conformează somației, executorul judecătoresc nu va putea proceda la executarea silită, ci, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare pentru a obține constrângerea debitorului la îndeplinirea obligației prin aplicarea unor penalități. Instanța de executare va cita părțile și va stabili în sarcina debitorului, respectiv în favoarea creditorului, o penalitate cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei pe zi de întârziere. Penalitatea va curge până la executarea obligației, dar nu mai mult de 3 luni de la data comunicării încheierii prevăzute la

art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă , prin care s-a stabilit penalitatea. Executorul nu va putea sesiza instanța de executare în lipsa unei cereri a creditorului în acest sens, care, ad probationem, trebuie să îmbrace forma scrisă, această cerință constituind o limitare a rolului activ al executorului judecătoresc și protejând creditorul, căruia, în mod corect, legiuitorul îi lasă posibilitatea să facă aprecieri de ordin subiectiv în privința executării dispozițiilor privitoare la minori. Doar după expirarea termenului prohibitiv de o lună, prevăzut în

art. 911 alin. (1) din Codul de procedură civilă , executorul va putea proceda la executarea silită. Curtea precizează că penalitatea va curge și înainte și după expirarea termenului de o lună, fără a depăși termenul de 3 luni prevăzut în

art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă . Actele de executare efectuate înăuntrul termenului de o lună vor putea fi anulate, dacă persoana interesată va formula contestație la executare [ art. 185 alin. (2) din Codul de procedură civilă ].

23.

Curtea a reținut că intenția legiuitorului de a-l determina pe debitor, inclusiv prin constrângeri de natură financiară, să își îndeplinească voluntar obligațiile cu privire la minor este clară și are ca scop evitarea expunerii sau supunerii minorului la acte de executare care i-ar putea dăuna.

24.

Curtea a subliniat că, sub titulatura „Refuzul minorului“,

art. 913 din Codul de procedură civilă

reglementează două situații în care executorul judecătoresc va constata existența unui impediment la executare, și anume: atunci când însuși minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor, respectiv atunci când minorul manifestă aversiune față de creditor. În astfel de cazuri, executorul nu va face presiuni asupra minorului, ci va întocmi un proces-verbal de constatare, pe care îl va comunica părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Acesta din urmă va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul.

25.

Dacă instanța încuviințează consilierea, aceasta nu va dura mai mult de 3 luni. La finalul consilierii, psihologul numit de instanță va întocmi un raport, care va fi comunicat instanței care a dispus consilierea, executorului judecătoresc și direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Raportul nu va fi comunicat părinților sau persoanei la care se află minorul.

Alin. (4) al art. 913 din Codul de procedură civilă

prevede că, după primirea raportului, indiferent de conținutul acestuia, executorul va relua procedura executării silite, conform

art. 911 din Codul de procedură civilă . Reluarea executării este necesară pentru a vedea dacă, în urma consilierii, subzistă sau nu refuzul minorului.

26.

Dacă nici de această dată executarea nu se poate realiza din cauza refuzului minorului, creditorul va putea sesiza instanța de tutelă de la locul în care se află minorul, în vederea aplicării unei penalități, conform dispozițiilor

art. 906 alin. (2)

și

(4)-(6) din Codul de procedură civilă . Deși din

alin. (5) al art. 913 din Codul de procedură civilă

nu rezultă expres, penalitatea va fi aplicată debitorului, iar nu minorului care a refuzat să se supună măsurilor dispuse prin hotărârea judecătorească. Penalitățile stabilite în sarcina debitorului de către instanța de tutelă vor curge cel mult 3 luni, după care, la cererea creditorului, aceeași instanță de tutelă va putea să le transforme într-o sumă fixă definitivă. Tot instanța de tutelă va putea să înlăture sau să reducă penalitățile stabilite, dacă în contestația la executare formulată de către debitorul care și-a executat obligațiile se dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. În final, chiar dacă nu s-a putut realiza executarea, executorul judecătoresc va încheia un procesverbal în care va arăta modul de ducere la îndeplinire a celor dispuse prin titlul executoriu și va stabili cheltuielile de executare, conform dispozițiilor

art. 890 din Codul de procedură civilă . Procesul-verbal menționat va fi titlu executoriu în privința cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului.

27.

Curtea a observat că prevederile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredințat printr-o hotărâre judecătorească unuia dintre părinți, unui terț sau unei instituții de ocrotire, iar persoana care deține copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii. În cazul refuzului debitorului obligației de încredințare a minorului de a executa această obligație, procedura reglementată de textele legale criticate prevede că pot fi luate măsuri de constrângere de natură patrimonială prevăzute de lege pentru neexecutarea obligațiilor de a face, respectiv când obligația nu este evaluabilă în bani [ art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă ], iar dacă debitorul este de rea-credință, legiuitorul a reglementat obligația executorului judecătoresc de a sesiza parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale.

28.

Curtea a reținut, de asemenea, că legiuitorul a reglementat mai multe măsuri, graduale ca intensitate, menite să constrângă debitorul să execute obligația prevăzută în titlul executoriu, prin intermediul instanței de judecată. Aplicarea penalităților reprezintă un mijloc de constrângere judiciară, o sancțiune pecuniară, ce are rolul de a crea asupra debitorului obligației o presiune suplimentară, inclusiv prin acumularea, timp de 3 luni, a sumelor datorate pentru întârzierea în executare. După acest termen, legiuitorul a prevăzut o sancțiune mult mai gravă, respectiv constrângerea debitorului cu aplicarea unei sancțiuni penale.

29.

Referitor la posibilitatea de a influența comportamentul minorului în sensul de a-l respinge pe părintele care a câștigat procesul, Curtea a reținut că legiuitorul a prevăzut, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni, la finalizarea căruia psihologul numit de instanță va întocmi un raport. După primirea raportului, executorul judecătoresc va relua procedura executării silite. Totodată, Curtea a subliniat că legiuitorul este în drept să reglementeze măsura aplicării unei sancțiuni penale, având în vedere gravitatea opoziției la executare a debitorului, precum și valorile sociale ocrotite, reglementarea unor sancțiuni specifice conducând la respectarea normelor juridice. Calificarea încadrării faptei săvârșite revine instanțelor judecătorești competente, având în vedere trimiterea generică pe care o operează dispozițiile legale criticate la normele de incriminare incidente în funcție de specificul situațiilor.

30.

Distinct de cele mai sus reținute, Curtea observă că prin criticile formulate au fost avute în vedere, printre altele, și modificarea reglementării criticate din

Codul de procedură civilă

din perspectiva existenței unor lacune legislative, apreciindu-se că, ab initio, executarea silită este incompatibilă cu transferul minorului de la un părinte la altul și sugerându-se că în situația în care minorul refuză, chiar după consiliere și după întocmirea raportului psihologului, să îl părăsească pe debitor, executarea silită ar trebui să înceteze, deoarece, în caz contrar, se lasă deschisă calea unei hărțuiri permanente a minorului. De asemenea, se sugerează că ar trebui extinsă consilierea psihologică și la persoana creditorului, având în vedere că, de cele mai multe ori, acțiunile judiciare având ca miză persoana minorului au ca substrat, de fapt, doar înverșunarea creditorului împotriva debitorului. Se învederează, totodată, că, în contextul actual al mecanismului prevăzut de

art. 910-914 din Codul de procedură civilă , nu este permisă nicio reevaluare a măsurilor dispuse în cazul refuzului categoric al minorului de a-l părăsi pe debitor, or, această situație ar trebui să constituie rațiunea unui text legal care să dea posibilitatea instanței, dacă este cazul, să revizuiască măsurile cuprinse în titlul executoriu. Din perspectiva formulării unor astfel de critici, Curtea învederează că nu se poate substitui legiuitorului în modificarea și completarea reglementării criticate, întrucât aceasta excedează competenței sale conferite prin lege. În acest sens, așa cum a statuat în jurisprudența sa constantă, instanța de contencios constituțional nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 14).

31.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gina Luminița Voicu în Dosarul nr. 19.985/303/2019 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 906 alin. (2) ,

(4)

și

(6)

și ale

art. 913 alin. (5) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2025.