Decizia nr. 696/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Cosmin-Marian Văduva

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 697 din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Ioan Burnete în Dosarul nr. 1.206/298/2019* al Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 282D/2022.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.001D/2022, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale, excepție ridicată de Nicolae Sorin Spătar în Dosarul nr. 8.724/190/2020 al Judecătoriei Bistrița - Secția civilă.

4.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă.

6.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.001D/2022 la Dosarul nr. 282D/2022, care a fost primul înregistrat.

7.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 416 din 16 iunie 2016 . Se susține, totodată, că situația debitorilor din faza de judecată a procesului civil este diferită de cea din faza executării silite.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

8.

Prin Încheierea nr. 1.115/A din 24 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.206/298/2019*, Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 697 din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Ioan Burnete întro cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 282D/2022.

9.

Prin Încheierea din 14 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 8.724/190/2020, Judecătoria Bistrița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 697 din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Nicolae Sorin Spătar într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.001D/2022.

10.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că este neconstituțională soluția legislativă impusă prin actualul

Cod de procedură civilă

ca perimarea executării silite să curgă exclusiv de la momentul îndeplinirii unui act sau demers necesar executării silite solicitat în scris creditorului de către executorul judecătoresc, și nu de la data ultimului act de executare silită, cum se prevedea în vechea reglementare. Se arată că soluția criticată este contrară principiului celerității desfășurării procedurilor execuționale, deoarece sunt extrem de rare situațiile în care executorul solicită în scris creditorului să îndeplinească un act necesar executării silite sau când creditorul se va grăbi să își valorifice drepturile. Creditorul, de multe ori, acționează cu rea-credință deoarece, cu trecerea timpului, creanța acestuia produce dobânzi, neavând deci niciun interes în urmărirea și executarea cât mai rapidă a drepturilor sale. În acest fel se ajunge la încălcarea

art. 17 , privind interzicerea abuzului de drept, din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și la o stare de incertitudine juridică, atâta vreme cât executarea silită nu se finalizează în lipsa inițiativei executorului judecătoresc și/sau a creditorului.

11.

În sprijinul argumentației, autorii excepției invocă prevederile

art. 846 alin. (9) din Codul de procedură civilă , care, în mod similar, fac posibilă prelungirea nejustificată a duratei procedurii de executare silită.

12.

Se susține că textul criticat nu este formulat cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - chiar dacă apelează, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă întro măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat.

13.

În continuare, se arată că cele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, prin

Decizia nr. 153 din 14 martie 2019 , paragrafele 32 și 33, cu privire la remedii pe care le-ar avea debitorul din faza executării silite, respectiv formularea contestației la executare sau la sancționarea executorului judecătoresc cu amendă, nu sunt aplicabile în situații precum cea în care debitorul nu știe despre existența dosarului execuțional timp de peste 4 ani sau în situația prevăzută de

art. 846 alin. (9) din Codul de procedură civilă . Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu posibilitatea depunerii unei contestații la executare, a respins, din lipsă de exemple convingătoare, argumentele prezentate de Guvern cu privire la eficacitatea căii de atac prevăzute la

art. 399 din vechiul Cod de procedură civilă

în ceea ce privește plângerile împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare silită. Debitorul din faza executării silite este discriminat față de pârâtul din faza judecății din procesul civil, deoarece în prima fază a procesului civil perimarea intervine în condiții mai ușoare, mai prompte, fiind astfel favorizat pârâtul.

14.

Mai departe, autorii excepției citează extensiv din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special din Hotărârea din 16 ianuarie 2018, pronunțată în Cauza Ciocodeică împotriva României, menționând că, potrivit acestei jurisprudențe, dacă reclamantul nu dă dovadă de suficientă sârguință în menținerea capetelor de cerere, nu poate fi angajată răspunderea statului în raport cu

art. 6 paragraful 1 din Convenție .

15.

Aceștia mai arată că în ipoteza reglementată de prevederile criticate sau de

art. 846 alin. (9) din Codul de procedură civilă , debitorul nu are posibilitatea solicitării unei reparații pentru durata excesivă a procedurii de executare silită.

16.

Autorii au precizat că, deși Curtea Constituțională a mai examinat constituționalitatea prevederilor

art. 697 din Codul de procedură civilă , criticile lor nu au făcut obiectul deciziilor pronunțate.

17.

Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență consideră că excepția este neîntemeiată, având în vedere că se invocă o chestiune de interpretare a dispozițiilor criticate.

18.

Judecătoria Bistrița - Secția civilă arată că excepția este întemeiată, deoarece textul criticat nu este formulat cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate să aibă o atitudine corespunzătoare. De asemenea, arată că în cele două etape ale procesului civil, în ceea ce privește pârâtul, respectiv debitorul, în calitate de parte echivalentă în drepturi și obligații, cel din urmă fiind o transpunere a primului, aceștia sunt supuși unui regim distinct, ceea ce provoacă o încălcare a principiului egalității în drepturi și a dreptului la un proces echitabil.

19.

Spre deosebire de vechea reglementare, debitorul nu poate cere constatarea perimării executării silite, deoarece

Codul de procedură civilă

condiționează intervenirea acestei instituții de solicitarea scrisă a executorului judecătoresc adresată creditorului. Este adevărat că ceea ce primează din punctul de vedere al creditorului este executarea obligației, și nu intervenirea perimării executării silite, însă nu poate fi reținut argumentul că procesul civil a fost finalizat, iar creditorul a apelat la procedura executării silite pentru recuperarea creanței sale. Aceasta, raportat la faptul că faza executării silite este o etapă a procesului civil, iar acesta din urmă ajunge la final doar la epuizarea etapei menționate.

20.

Scopul măsurii legislative criticate nu constă, cu precădere, în realizarea obligației de executare, reprezentând, totodată, o sancțiune a creditorului pentru lipsa de diligență. Măsura criticată conduce la unele consecințe practice care sunt de nedorit. Așadar, condiționarea intervenirii perimării executării silite limitează libertatea de acțiune a debitorului, însă, în același timp, acesta nu mai beneficiază de drepturile pe care le dobândește fiecare parte prin nașterea litigiului. Așadar, comparativ, pârâtul poate solicita perimarea judecării cererii oricând după expirarea termenului de 6 luni, în timp ce debitorul nu poate beneficia de perimarea executării silite, indiferent de cât de îndelungat este intervalul de timp scurs, dacă executorul nu își îndeplinește rolul activ.

21.

Curtea Constituțională a făcut referire, în repetate rânduri, la rolul activ al executorului judecătoresc. Nu trebuie însă pierdut din vedere că, potrivit prevederilor

art. 643 din Codul de procedură civilă , creditorul și debitorul sunt părți în cadrul procedurii de executare silită, având atât drepturi, cât și obligații procesuale ce izvorăsc din această calitate, în timp ce executorul este un simplu participant în cadrul acestei faze a procesului civil.

22.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

23.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

24.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

25.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 697 din Codul de procedură civilă , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul conținut: „(1) În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept. (2) În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.“

26.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituției , a supremației sale și a legilor, ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției.

27.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii excepției formulează critici identice cu cele ridicate în cauza soluționată prin

Decizia nr. 466 din 16 octombrie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 31 martie 2026, și

Decizia nr. 416 din 16 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 2 noiembrie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a

art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă .

28.

Curtea a reținut că termenul de perimare a executării silite, spre deosebire de

Codul de procedură civilă

din 1865, nu mai curge de la data ultimului act de executare efectuat, ci de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite. Vechea lege procesual civilă nu prevedea cerința ca actul sau demersul să fie solicitat în scris de către executorul judecătoresc.

29.

Curtea a statuat că, prin adoptarea soluției criticate, legiuitorul a urmărit să îl determine pe creditor să depună toate diligențele necesare pentru valorificarea drepturilor dobândite prin titlul executoriu obținut. Curtea a subliniat că soluția criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuțiilor sale conferite de

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Stabilirea noilor condiții în care intervine perimarea executării silite este în concordanță cu obligația pozitivă a statului, ce rezultă din dispozițiile

art. 626 din Codul de procedură civilă , de a asigura în mod prompt și efectiv executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, dar și cu rolul activ al executorului judecătoresc în cadrul executării silite consacrat în mod expres prin

art. 627 din Codul de procedură civilă . Executorii judecătorești sunt învestiți cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, iar activitatea acestora se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc folosește toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu.

30.

Curtea a mai arătat că, în vreme ce executorul judecătoresc are obligația de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură și părțile din această procedură trebuie să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege. În privința creditorului, Curtea a reținut că, potrivit

art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă , el are obligația să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiții, a executării silite, punându-i la dispoziție și mijloacele necesare în acest scop, iar, în privința debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu. În concluzie, perimarea operează ca o sancțiune pentru inactivitatea sau neglijența creditorului care a fost încunoștințat, în scris, cu privire la obligațiile sale de către executorul judecătoresc.

31.

Curtea a reținut că debitorul din faza executării silite nu mai poate pune în discuție, nici în fața executorului judecătoresc și nici în fața instanței de executare, temeinicia titlului executoriu. Astfel, potrivit

art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă , „Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă“. Este adevărat că, în mod perfect legitim, legiuitorul, în

alin. (2)

al aceluiași articol, a instituit o excepție în ceea ce privește executarea silită a titlurilor executorii care nu sunt hotărâri judecătorești. Astfel, potrivit acestui text, „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun“. Chiar și în aceste condiții, însă, operațiunile pe care judecătorul instanței de executare le efectuează nu se confundă: în cadrul aceleiași etape, respectiv executarea silită, și, eventual, pe calea aceluiași act procedural, hotărârea de soluționare a contestației la executare, acesta poate îndeplini două operațiuni jurisdicționale distincte, respectiv examinarea fondului dreptului care face obiectul titlului executoriu și examinarea legalității derulării executării silite.

32.

Executorul judecătoresc și instanța de executare au rolul esențial de a se asigura că nimeni nu este silit să execute obligații care nu au fost validate din punct de vedere legal. În aceste condiții, singurele garanții pe care legiuitorul i le-a acordat, în faza executării silite, debitorului vizează strict aspecte referitoare la legalitatea procedurii de executare demarate, la inițiativa creditorului, împotriva sa. Neavând, deci, posibilitatea de a mai pune în discuție temeinicia titlului executoriu, cea mai efectivă și sigură cale pe care debitorul o are la dispoziție de a se feri de șicanele creditorului, de lipsa de diligență sau chiar abuzul executorului judecătoresc este să îndeplinească obligația prevăzută în titlul executoriu de bunăvoie, așa cum în mod expres impun prevederile

art. 622 alin. (1) din Codul de procedură civilă .

33.

Autorii prezentei excepții de neconstituționalitate își bazează întreaga motivare pe prezumția că, în faza executării silite, debitorii se află într-o poziție care îi îndreptățește la un tratament normativ de care, în mod perfect legitim, trebuie să se bucure părțile unui litigiu. În faza de judecată a procesului civil, deci cât încă nu există o hotărâre judecătorească cu autoritate de lucru judecat, pârâtul poate, în condiții de egalitate, să supună atenției judecății imparțiale a judecătorului orice apărare, pretenție etc. Dar, odată ce executarea silită a fost încuviințată, potrivit

art. 666 din Codul de procedură civilă , de instanța de executare, tot ceea ce îi mai rămâne de făcut debitorului este să îndeplinească de bunăvoie titlul executoriu. Doar incidental, adică strict pentru motive care vizează exclusiv legalitatea derulării procedurii de executare silită, ar mai putea debitorul să se adreseze instanței de executare pe calea contestației la executare. Din acest motiv, debitorul din faza executării silite nu se poate plânge de un presupus tratament normativ care îl avantajează pe creditorul executării silite sau de faptul că executorului judecătoresc i se acordă prerogative discreționare. Dimpotrivă, soluția normativă criticată este mai aptă să răspundă exigențelor de celeritate și certitudine a executării silite, întrucât executorul judecătoresc, așa cum rezultă din

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, este singurul, cu excepțiile strict prevăzute, care poate realiza funcția vitală pentru păstrarea unui regim de stat de drept, și anume a executării silite. De asemenea, potrivit

art. 623 din Codul de procedură civilă , „Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel“. Or, având în vedere autoritatea cu care legiuitorul l-a învestit pe executorul judecătoresc, în niciun caz nu i se poate imputa acestuia că a condiționat momentul de la care curge termenul de perimare a executării silite de solicitarea, în scris, adresată creditorului de către executorul judecătoresc de a îndeplini un anumit act de executare. Executorul judecătoresc este oficialul învestit de lege cu îndatorirea primară de a se asigura că executarea silită, activitate sensibilă, ușor pretabilă la abuzuri deopotrivă ale creditorului și debitorului, se derulează în condiții de domnie a legii. Evident, eventuale abuzuri ale executorului însuși pot fi corectate prin acel remediu ultim și fundamental care îl reprezintă accesul la justiție, în particular posibilitatea părților, inclusiv a debitorului, de a formula contestație la executare, în temeiul

art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă , potrivit căruia „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii“.

34.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența mai sus invocată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor citate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

35.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Burnete în Dosarul nr. 1.206/298/2019* al Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență și de Nicolae Sorin Spătar în Dosarul nr. 8.724/190/2020 al Judecătoriei Bistrița - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 697 din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență și Judecătoriei Bistrița - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 decembrie 2025.