Decizia nr. 562/2026

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Benke Károly

- prim-magistrat-asistent

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în măsura în care aceste dispoziții legale ar fi interpretate în sensul că sintagma „activitatea juridică sau în învățământul juridic superior“ ar putea viza, pe de o parte, doar activitatea didactică din cadrul unei facultăți de drept, iar nu și activitatea didactică de predare a diferitelor discipline de drept în cadrul oricăror facultăți (ca instituții de învățământ superior), respectiv, pe de altă parte, ar putea viza exclusiv funcția de avocat, judecător, procuror, notar sau consilier juridic, iar nu și activitatea de cercetare (în domeniile dreptului), cercetare științifică (în domeniile dreptului), consultanță juridică de specialitate inclusiv în administrația publică ori în elaborarea de acte normative, excepție ridicată de Președintele României, prin Administrația Prezidențială, în Dosarul nr. 112/2/2026 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.383D/2026.

2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 mai 2026, în prezența reprezentanților Președintelui României și a părții Silvia Uscov, prin avocat, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu, și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor

art. 57

și ale

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 19 mai 2026 și, ulterior, pentru datele de 25 mai 2026 și 28 mai 2026, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.

Prin Încheierea din 10 februarie 2026, pronunțată în Dosarul nr. 112/2/2026, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în măsura în care aceste dispoziții legale ar fi interpretate în sensul că sintagma „activitatea juridică sau în învățământul juridic superior“ ar putea viza, pe de o parte, doar activitatea didactică din cadrul unei facultăți de drept, iar nu și activitatea didactică de predare a diferitelor discipline de drept în cadrul oricăror facultăți (ca instituții de învățământ superior), respectiv, pe de altă parte, ar putea viza exclusiv funcția de avocat, judecător, procuror, notar sau consilier juridic, iar nu și activitatea de cercetare (în domeniile dreptului), cercetare științifică (în domeniile dreptului), consultanță juridică de specialitate inclusiv în administrația publică ori în elaborarea de acte normative, excepție ridicată de Președintele României, prin Administrația Prezidențială, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de suspendare a executării

Decretului Președintelui României nr. 774/2025

privind numirea unui judecător la Curtea Constituțională, respectiv a domnului Dacian-Cosmin Dragoș, începând cu data de 13 iulie 2025, până la soluționarea definitivă a cauzei, precum și anularea respectivului decret.

4.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

sunt neconstituționale „în măsura în care ar fi interpretate în sensul că sintagma «activitatea juridică sau în învățământul juridic superior» ar putea viza, pe de o parte, doar activitatea didactică din cadrul unei facultăți de drept, iar nu și activitatea didactică de predare a diferitelor discipline de drept în cadrul oricăror facultăți (ca instituții de învățământ superior), respectiv, pe de altă parte, ar putea viza exclusiv funcția de avocat, judecător, procuror, notar sau consilier juridic, iar nu și activitatea de cercetare (în domeniile dreptului), cercetare științifică (în domeniile dreptului), consultanță juridică de specialitate inclusiv în administrația publică ori în elaborarea de acte normative“.

5.

Se consideră că o interpretare restrictivă a condițiilor necesare pentru numirea în funcția de judecător al Curții Constituționale - în măsura în care ar fi însușită de instanța judecătorească - ar contraveni vădit dispozițiilor

art. 53

coroborat cu

art. 143 din Constituție

și ar ignora cunoștințele juridice aprofundate și experiența profesională variată ale persoanei numite. În ceea ce privește interpretarea constituțională a condițiilor obiective pe care trebuie să le îndeplinească persoana numită în funcția de judecător al Curții Constituționale, astfel cum sunt prevăzute de

art. 143 din Constituție , respectiv „pregătire juridică superioară“ și „vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior“, se redau considerentele cuprinse în

Decizia Curții Constituționale nr. 344 din 1 iulie 2025 , paragrafele 28, 29, 34 și 35.

6.

Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate așa cum prevede

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

La dosarul cauzei, Societatea Academică de Științe Administrative din București a depus un înscris amicus curiae cu privire la interpretarea sintagmei „învățământ juridic superior“ cuprinse în

art. 143 din Constituție .

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile reprezentanților părților și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din notele scrise ale autorului acesteia și din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, în măsura în care aceste dispoziții legale ar fi interpretate în sensul că sintagma „activitatea juridică sau în învățământul juridic superior“ ar putea viza, pe de o parte, doar activitatea didactică din cadrul unei facultăți de drept, iar nu și activitatea didactică de predare a diferitelor discipline de drept în cadrul oricăror facultăți (ca instituții de învățământ superior), respectiv, pe de altă parte, ar putea viza exclusiv funcția de avocat, judecător, procuror, notar sau consilier juridic, iar nu și activitatea de cercetare (în domeniile dreptului), cercetare științifică (în domeniile dreptului), consultanță juridică de specialitate inclusiv în administrația publică ori în elaborarea de acte normative. Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate solicită pronunțarea unei decizii interpretative prin care să indice interpretarea constituțională a acestui text legal, astfel că va reține drept obiect al excepției de neconstituționalitate sintagma „în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior“ din cuprinsul

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 . Acest din urmă text legal are următorul cuprins: „Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.“

12.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, sintagma criticată contravine dispozițiilor constituționale ale

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale

art. 143

privind condițiile de numire ale judecătorilor Curții Constituționale.

(1)

Aspecte preliminare

13.

Curtea observă că partea Silvia Uscov a depus la dosarul cauzei o solicitare privind formularea unei cereri de aviz consultativ către Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la imparțialitatea structurală a Curții Constituționale (întrebarea nr. 1) și la efectivitatea controlului judiciar și a dublului grad de jurisdicție (întrebarea nr. 2). Conținutul întrebării nr. 1 este următorul: „În condițiile

articolului 6 paragraful 1

și

articolului 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , care reglementează dreptul la un proces echitabil și dreptul la un remediu efectiv, precum și având în considerare jurisprudența Curții Europene în materia standardului de «instanță independentă și imparțială» și a garanției «tribunal stabilit prin lege» (inclusiv hotărârile Morawiec împotriva Poloniei și Guomundur Andri Astraosson împotriva Islandei), este compatibil cu

Convenția

ca o curte constituțională să soluționeze o cauză în care din completul de judecată fac parte judecători aflați într-o situație de interes direct/indirect în cauza respectivă, în condițiile în care nici

Constituția , nici legea sa organică și nici regulile procedurale aplicabile nu prevăd posibilitatea abținerii sau recuzării lor și nu reglementează o cauză de incompatibilitate aptă să înlăture acest risc referitoare la îndeplinirea condițiilor legale/constituționale pentru ocuparea funcției de judecător constituțional?“. Conținutul întrebării nr. 2 este următorul: „În condițiile

articolului 6 paragraf 1

și

articolului 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , care reglementează dreptul la un proces echitabil și dreptul la un remediu efectiv, precum și având în considerare jurisprudența Curții privind efectivitatea controlului judiciar, este compatibil cu

Convenția

ca, într-un litigiu de contencios administrativ privind anularea unui act administrativ de numire într-o funcție constituțională, instanța judecătorească să sesizeze curtea constituțională cu o excepție formulată «în măsura în care» norma ar fi interpretată într-un anumit sens, cu efectul practic de a transfera către curtea constituțională chiar chestiunea centrală de interpretare juridică necesară soluționării litigiului concret, reducând rolul instanței judecătorești la o verificare mecanică, fără ca reclamantul să mai beneficieze de control judiciar efectiv, inclusiv sub componenta de interpretare a legii, în cadrul unui dublu control jurisdicțional?“.

14.

Având în vedere componența completului de judecată învestit cu soluționarea prezentei cauze, Curtea constată că nu există nicio îndoială cu privire la imparțialitatea membrilor acestuia. Cu privire la cele două întrebări propuse de partea Silvia Uscov pentru a forma obiectul unei cereri de aviz consultativ către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că, potrivit

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 173/2022

pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a

Protocolului nr. 16

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 și semnat de România la Strasbourg la 14 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 8 iunie 2022, „În exercitarea competențelor prevăzute la

art. 146 lit. d)

și

k) din Constituția României, republicată , Curtea Constituțională, din oficiu, poate solicita Curții Europene a Drepturilor Omului să emită un aviz consultativ cu privire la chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor și libertăților din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

sau din protocoalele la aceasta, ridicate într-o cauză aflată pe rolul său, în cazul în care apreciază că avizul consultativ este necesar pentru soluționarea acesteia“. Curtea, ținând seama de exigențele referitoare la imparțialitatea instanței constituționale, de obiectul excepției de neconstituționalitate și de diferențele funcționale dintre controlul judecătoresc și cel de constituționalitate, apreciază că nu se impune formularea unei cereri de aviz consultativ.

(2)

Analiza excepției de neconstituționalitate

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia pune în discuție interpretarea celor două teze ale sintagmei criticate din cuprinsul

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , respectiv „activitatea juridică“ și „învățământul juridic superior“, texte identice cu cele din

art. 143 din Constituție .

16.

Controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională presupune verificarea conformității actelor de reglementare primară cu dispozițiile

Constituției , ceea ce implică o relație tripartită, respectiv stabilirea conținutului normativ al textului legal criticat, al textului constituțional invocat și a raportului de congruență între acestea (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În același sens,

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

prevede că sunt neconstituționale dispozițiile actelor de reglementare primară care încalcă dispozițiile sau principiile din

Constituție .

17.

Pentru determinarea conținutului normativ al normei supuse controlului de constituționalitate pe calea excepției de neconstituționalitate, Curtea trebuie să țină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară/administrativă. Interpretarea astfel realizată indică instanței constituționale înțelesul normei juridice supuse controlului de constituționalitate, obiectivizându-i și circumscriindu-i conținutul normativ. În vederea atingerii acestei finalități, interpretarea dată normelor juridice trebuie să rezulte fie din pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie dintr-o practică judiciară. Criteriul fundamental pentru determinarea competenței Curții Constituționale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar, existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor ( Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20). Ca atare, nu ține de competența Curții Constituționale examinarea interpretărilor ipotetice sau preventive date textelor legale de către justițiabili, astfel de solicitări fiind inadmisibile, întrucât, potrivit jurisprudenței sale, Curtea este obligată să intervină soluționând pe fond excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, ori de câte ori interpretările date în practica judiciară/administrativă, așadar în cauze concrete, generează încălcări efective ale

Constituției

( Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013).

18.

De principiu, interpretarea și aplicarea legii într-un caz concret revin instanțelor judecătorești, astfel că se ridică problema admisibilității excepției de neconstituționalitate. Totuși, Curtea evidențiază un aspect specific al cauzei aflate pe rolul său, și anume faptul că norma legală cu privire la care se solicită stabilirea unei anumite interpretări este identică cu norma constituțională, ceea ce înseamnă că instanța constituțională este solicitată să realizeze activitatea pentru care a fost creată, și anume cea de garantare a supremației

Constituției

prin interpretarea și aplicarea normelor sale. Această particularitate a cauzei de față, cu privire la care Curtea a fost învestită în premieră, angajează competența Curții Constituționale de interpretare a

Constituției

și îi impune acesteia să interpreteze textul

art. 143 din Constituție , căruia îi va da o interpretare obligatorie pentru toate autoritățile publice, revenind instanței judecătorești competența de a aplica norma legală în cauza dedusă judecății ei.

19.

Curtea subliniază că sistemul normativ românesc, bazat pe

Constituție , nu ar putea exista dacă orice lege adoptată în aplicarea acesteia ar da noțiunilor din

Constituție

sensuri proprii în raport cu sensul oferit lor de aceasta. Existența unui sistem normativ presupune și coerența sa internă, ceea ce impune ca noțiunile cuprinse în corpul

Constituției

să fie interpretate și aplicate coerent și uniform de autoritățile create de constituant, altminteri este erodată însăși supremația

Constituției . Curtea Constituțională este garantul supremației

Constituției

și, în această calitate, are competența exclusivă de a interpreta noțiunile reglementate prin

Constituție . În acest sens, Curtea a statuat în precedent că interpretarea noțiunilor și conceptelor constituționale, determinarea sferei și limitelor drepturilor și libertăților fundamentale sau explicitarea organizării și funcționării în cadrul raporturilor de drept constituțional a autorităților statului, precum și aplicarea directă a

Constituției

țin de competența exclusivă a Curții Constituționale (a se vedea, mutatis mutantis,

Decizia nr. 377 din 31 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragrafele 66, 70 sau 71).

20.

Curtea constată că

art. 143 din Constituție

stabilește condițiile de numire a judecătorilor constituționali și trebuie interpretat în mod uniform și concordant de toate autoritățile publice implicate în numirea tuturor judecătorilor Curții Constituționale, și anume de Președintele României, Camera Deputaților și Senat, precum și de autoritățile implicate în verificarea regularității numirii astfel realizate, indiferent că această verificare este realizată de instanțele judecătorești ori chiar de Curtea Constituțională. Este evident că procedurile de numire și actele juridice prin care se concretizează numirea cunosc regimuri juridice proprii fiecărei autorități care poate lua astfel de decizii, însă criteriile de fond pe baza cărora se fac aceste numiri sunt identice și sunt enumerate în

art. 143 din Constituție . O interpretare diferită, de la caz la caz, a acestor criterii de fond/materiale ar conduce la o particularizare și chiar singularizare a unui unic judecător constituțional, ceea ce este nu doar neconform cu caracterul general al normelor juridice, ci și incompatibil cu însăși

Constituția

și caracterul său de lege fundamentală a statului.

21.

Curtea reține că soluția normativă supusă analizei sale se regăsește într-un mod identic pe ambele paliere normative, atât la nivel constituțional ( art. 143 din Constituție ), cât și la nivel legal [ art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ], ceea ce înseamnă că interpretarea acesteia transcende simpla interpretare a legii cu efecte inter partes și reprezintă o chestiune de interpretare a

Constituției

cu efecte erga omnes. Or, interpretarea

Constituției

o realizează Curtea Constituțională, iar actul său jurisdicțional se impune tuturor subiectelor de drept. În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că decizia sa face parte din ordinea juridică normativă (a se vedea

Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008), preia forța juridică a normelor constituționale pe care le interpretează și se adresează tuturor subiectelor de drept. Prin urmare, deși are caracter jurisdicțional,

art. 147 alin. (4) din Constituție

conferă deciziei antereferite forța normelor constituționale, pe care nu o limitează la cazul dat, ci îi atribuie un caracter erga omnes, ceea ce înseamnă că ea trebuie respectată și aplicată de către toate subiectele de drept cărora li se adresează ( Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2018, paragraful 451).

22.

Curtea, examinând critica de neconstituționalitate formulată, constată că autorul acesteia nu solicită modificarea sau completarea prevederilor supuse controlului, ci constatarea neconstituționalității unei interpretări ipotetice care ar elimina din conținutul normativ al normei constituționale activități care, prin natura lor, aparțin conceptelor de „activitate juridică“ și „învățământ juridic superior“.

23.

Cu privire la condițiile de numire în funcția de judecător al Curții Constituționale, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 34, că numirea în funcția de judecător al Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea a trei condiții cumulative: pregătire juridică superioară; cel puțin 18 ani vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior; înaltă competență profesională.

24.

Primele două condiții (pregătire juridică superioară și vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior) au la bază date concrete, obiective, susceptibile a fi supuse unui control judecătoresc al instanțelor de drept comun sau al Curții Constituționale, însă cea de-a treia condiție (înalta competență profesională) implică evaluarea și decizia exclusivă a autorităților abilitate de

Constituție

să facă numirea, în temeiul unor aprecieri proprii ( Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014 , precitată, paragraful 38), și nu poate forma obiectul controlului Curții Constituționale sau al instanțelor judecătorești, după caz ( Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014 , paragrafele 48 și 49,

Decizia nr. 395 din 5 iunie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 21 iunie 2019, paragraful 36,

Decizia nr. 296 din 18 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 10 iunie 2022, paragraful 34, și

Decizia nr. 344 din 1 iulie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 iulie 2025, paragraful 27).

25.

Condiția de numire în funcția de judecător la Curtea Constituțională referitoare la „pregătirea juridică superioară“ presupune promovarea examenului de licență în domeniul științe juridice, diploma de licență conferind absolventului titlul de licențiat în drept ( Decizia nr. 296 din 18 mai 2022 , precitată, paragraful 30, și

Decizia nr. 344 din 1 iulie 2025 , precitată, paragraful 28).

26.

Condiția referitoare la vechimea „în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior“ include o enumerare

limitativă cu privire la ansamblul tipurilor de activități necesar a fi fost desfășurate pentru numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Curtea reține că cele două teze ale sintagmei menționate, respectiv „activitatea juridică“ și „învățământul juridic superior“, exprimă activități care, în mod reciproc, se completează și se întrepătrund, astfel că, în măsura în care nu se suprapun din punct de vedere temporal, nimic nu împiedică adiționarea vechimilor realizate în „activitatea juridică“ cu cele didactice/de cercetare realizate în cadrul învățământului superior în domeniul științelor juridice și cu privire la discipline de natură juridică.

27.

Condiția de numire în funcția de judecător la Curtea Constituțională referitoare la vechimea în activitatea juridică desfășurată presupune o activitate practică ( Decizia nr. 344 din 1 iulie 2025 , paragraful 29) în cadrul profesiilor juridice reglementate de lege și/sau în funcții care implică obținerea licenței în drept și a căror exercitare constituie, prin declarația expresă a legii, vechime în specialitatea studiilor - studii juridice, în acest caz ( Decizia nr. 344 din 1 iulie 2025 , paragrafele 29, 34 și 35). În decizia citată, Curtea nu a realizat o apreciere proprie în funcție de obiectul raportului de muncă și nu a dat o interpretare proprie, ci s-a raportat la dispozițiile exprese ale normelor de reglementare primară aplicabile, care valorizează activitatea prestată ca fiind una juridică.

28.

Condiția de numire în funcția de judecător la Curtea Constituțională referitoare la vechimea în învățământul juridic superior vizează ca premisă personalul didactic de predare/cercetare [cu privire la definirea acestei categorii profesionale, a se vedea

art. 198 alin. (3)

și

(4) din Legea învățământului superior nr. 199/2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 5 iulie 2023] care își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor de învățământ superior. Curtea constată că, potrivit

art. 211 alin. (1) din Legea nr. 199/2023 , „Norma universitară cuprinde norma didactică și/sau norma de cercetare“. Ca atare, personalul didactic de predare/cercetare din învățământul superior realizează atât activitate de predare, cât și activitate de cercetare. Totodată, în învățământul superior legea reglementează funcțiile didactice și funcțiile de cercetare [ art. 200 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 199/2023 ]. Astfel, se poate observa că norma constituțională care se referă la „învățământul juridic superior“ nu vizează numai funcțiile didactice (de predare) sau numai pe cele de cercetare, ci folosește o expresie generică ce implică oricare dintre aceste funcții/tipuri de activități.

29.

Curtea observă că nu este suficient ca personalul didactic de predare/cercetare să își desfășoare activitatea în cadrul instituțiilor de învățământ superior, ci, potrivit textului constituțional, pentru a fi eligibilă la accesarea poziției de judecător la Curtea Constituțională, activitatea trebuie desfășurată în „învățământul juridic superior“.

30.

Curtea constată că această prevedere expresă a normei constituționale de referință nu trebuie înțeleasă în sensul că identifică un anumit tip de unități de învățământ superior la care activitatea este realizată, ci în sens material, respectiv acela de activitate didactică/de cercetare realizată în domeniul științelor juridice și cu privire la discipline de natură juridică, indiferent de componenta organizatorică a instituției de învățământ superior/ unitatea funcțională care elaborează și gestionează programele de studii. Acceptarea interpretării de tip formalist, potrivit căreia sintagma „învățământ juridic superior“ ar condiționa accesul la funcția de judecător constituțional de realizarea activității didactice/de predare numai la facultățile de drept ar echivala cu limitarea textului

Constituției . Sintagma examinată presupune ca activitatea desfășurată în învățământul superior să se circumscrie unei funcții didactice sau de cercetare în domeniul științelor juridice și cu privire la discipline de natură juridică, indiferent de profilul unității de învățământ superior în care aceasta este prestată. Cu alte cuvinte, indiferent în cadrul cărei facultăți se prestează activitatea didactică/de cercetare, este necesar ca aceasta să fi vizat domeniul științelor juridice și discipline de natură juridică, identificate astfel prin obiectul și metoda specifice de cercetare, și nu să fi vizat activitate didactică/de cercetare efectuată numai în cadrul unei facultăți de drept.

31.

Prin urmare, din perspectiva

art. 143 din Constituție , activitatea în învățământul juridic superior trebuie: a) să fie prestată de personalul didactic de predare/cercetare în baza unui raport de muncă; b) să fie una didactică sau/și de cercetare; c) să fie în învățământul universitar/ciclul III de învățământ (la nivel de licență, masterat, doctorat, studii postdoctorale); d) să vizeze domeniul științelor juridice și discipline de natură juridică identificate pe baza criteriilor clasice (obiectul și metoda de cercetare).

32.

Conceptele constituționale se caracterizează printr-un anumit grad de generalitate pentru a evita rigidizarea dreptului sau realizarea unor construcții formale care să nu reflecte substanța valorilor și principiilor care au stat la baza textului în discuție. Deși este de dorit ca textele normative să cuprindă soluții legislative exacte în diversele domenii pe care le reglementează, trebuie observat faptul că o constituție are o exprimare sintetică, generală și concisă, ea neputând reglementa toate amănuntele și detaliile specifice unei reglementări legale. Cu cât textul constituțional este mai detaliat, cu atât el se identifică mai mult cu legislația ordinară și este cu atât mai expus unor modificări relativ frecvente (a se vedea Raportul cu privire la revizuirea

Constituției , adoptat de Comisia de la Veneția la cea de-a 81-a sesiune plenară, 11-12 decembrie 2009, menționat și în

Decizia Curții Constituționale nr. 80 din 16 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 74,

Decizia nr. 464 din 18 iulie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 5 august 2019, paragraful 24, sau

Decizia nr. 465 din 18 iulie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 5 august 2019, paragraful 25).

33.

În concluzie, sintagma „activitatea juridică“ din cuprinsul

art. 143 din Constituție

se interpretează în sensul că presupune o activitate practică în cadrul profesiilor juridice reglementate de lege și/sau în funcții care implică obținerea licenței în drept și a căror exercitare constituie, prin declarația expresă a legii, vechime în specialitatea studiilor (studii juridice, în acest caz), iar sintagma „învățământul juridic superior“ din cuprinsul

art. 143 din Constituție

se interpretează în sensul că presupune o activitate didactică/de cercetare realizată în domeniul științelor juridice și cu privire la discipline de natură juridică, indiferent de tipul/profilul unității de învățământ superior. Prin urmare, sintagma „învățământul juridic superior“ din cuprinsul

art. 143 din Constituție

nu poate fi limitată exclusiv la activitatea didactică/de cercetare realizată în domeniul științelor juridice și cu privire la discipline de natură juridică în cadrul unei facultăți de drept, iar vechimea în învățământul juridic superior se poate cumula cu vechimea în activitatea juridică.

34.

Ținând seama de interpretarea dată

art. 143 din Constituție

prin prezenta decizie, interpretare care are caracter general obligatoriu și care se reflectă asupra textului legal criticat, identic prin conținutul său normativ cu cel constituțional, Curtea constată că interpretarea pe care a dat-o normei constituționale antereferite se atașează, în mod obligatoriu, dispozițiilor

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 . Prin urmare, problema de drept dedusă judecății a devenit una de aplicare a legii, cu sensul menționat anterior, în cauza concretă aflată pe rolul instanței judecătorești. Autoritatea interpretativă a deciziei Curții Constituționale în privința textului constituțional se impune obligatoriu în privința celui legal, revenind instanței judecătorești competența de a face aplicarea acesteia în coordonatele cauzei aflate pe rolul său.

35.

Curtea subliniază că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează și considerentelor, care devin, astfel, general obligatorii, potrivit dispozițiilor

art. 147 alin. (4) din Constituție , și se impun tuturor subiectelor de drept.

36.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate cu referire la sintagma „în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior“ din cuprinsul

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Președintele României, prin Administrația Prezidențială, în Dosarul nr. 112/2/2026 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Prim-magistrat-asistent,

Benke Károly