Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 417/2026

privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de căderea unei drone în municipiul Galați

prezumat în vigoare

Data actului
3 iunie 2026
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 468 din 3 iunie 2026
Citează
3 acte
Structură
5 articole · 5.939 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , al

art. 84 alin. (2) din Legea nr. 196/2016

privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de căderea unei drone în municipiul Galați, județul Galați, în data de 29 mai 2026, se aprobă acordarea de ajutoare de urgență din creditele de angajament și creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale pentru anul 2026, în limita sumei de 1.000 mii lei.

(2)

Familiile și persoane singure afectate de căderea dronei sunt cele ale căror locuințe au fost avariate parțial sau în totalitate, potrivit evaluărilor și constatărilor efectuate de autoritățile/organismele competente organizate conform legii.

Articolul 2

(1)

Ajutoarele de urgență prevăzute la

art. 1

se acordă familiilor sau persoanelor singure afectate de căderea dronei, indiferent de veniturile acestora, astfel:

a)

câte 30.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost distruse în integralitate;

b)

câte 25.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție mai mare de 75%, inclusiv, dar nu distrusă integral;

c)

câte 15.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție mai mică de 75%;

d)

câte 1.000 lei pentru fiecare persoană evacuată în vederea asigurării elementelor de strictă necesitate până la reîntoarcerea în locuință.

(2)

Ajutorul prevăzut la

alin. (1)

se acordă pentru fiecare locuință afectată.

(3)

În situația în care locuințele persoanelor care au primit ajutorul prevăzut la

alin. (1) lit. b)

și

c)

din cauza afectării structurii se deteriorează în totalitate, persoanele primesc diferența de sumă până la valoarea prevăzută la

alin. (1) lit. a) , în termenul prevăzut la

art. 5 .

(4)

Ajutorul prevăzut la

alin. (1) lit. d)

se acordă persoanelor care sunt evacuate pentru cel puțin 24 de ore și, după caz, este complementar celor prevăzute la

lit. a)-c) .

Articolul 3

Prin derogare de la prevederile

art. 54

și

55 din Normele metodologice

de aplicare a prevederilor

Legii nr. 196/2016

privind venitul minim de incluziune, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.154/2022 , cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea ajutorului de urgență prevăzut la

art. 1

nu se impun completarea cererii și nici efectuarea de anchete sociale.

Articolul 4

(1)

Ajutoarele de urgență nominale se aprobă prin notă de către ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale sau de persoana desemnată în acest scop, pe baza borderourilor întocmite de către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Județului Galați, cu sprijinul Comitetului pentru Situații de Urgență Galați.

(2)

Borderourile prevăzute la

alin. (1)

se avizează de primarul localității în care s-a înregistrat incendiul și de prefectul județului și conțin în mod obligatoriu:

a)

numele și prenumele titularului ajutorului de urgență;

b)

adresa de domiciliu/reședință;

c)

gradul de afectare a locuinței, potrivit

art. 2 alin. (1) , constatat de comisia pentru evaluarea estimativă a pagubelor, constituită prin ordin al prefectului;

d)

suma propusă cu titlu de ajutor de urgență, în conformitate cu nivelurile și limitele prevăzute la

art. 2 .

(3)

Pe baza borderourilor centralizatoare prevăzute la

alin. (1) , Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială întocmește situațiile centralizatoare cu titularii ajutorului de urgență cu propunerea de aprobare, pe care le transmite Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale pentru aprobare.

(4)

Plata ajutorului de urgență se poate face atât prin mandat poștal, cât și prin cont bancar. Pentru plata prin cont bancar, titularul își va exprima opțiunea în scris pe baza unei declarații pe propria răspundere comunicată, în scris, Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Județului Galați.

(5)

Colectarea și prelucrarea datelor necesare acordării ajutoarelor de urgență se fac cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.

Articolul 5

Pentru plata ajutoarelor de urgență prevăzute la

art. 2 , în condițiile

art. 4 , solicitarea acestora se efectuează de către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Județului Galați până cel târziu la data de 10 decembrie 2026.

PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, interimar,
Oana-Clara Gheorghiu
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Angelica Fădor,
secretar de stat
p. Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, interimar,
Silvia Monica Dinică,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 3 iunie 2026.
Nr. 417.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.