Decizia nr. 9/2026

Articolul 14

alin. (2):

„(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în cazul scoaterii definitive și ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național expropriate și a terenurilor proprietate publică, situate pe coridorul de expropriere.“ [ Alin. (1) al art. 14 , la care face referire textul citat, prevedea următoarele: „Scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute la

art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit

art. 33 alin. (2) lit. h) ,

art. 36 alin. (2) ,

art. 41

și

42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic , cu modificările și completările ulterioare, și

art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 , republicată, cu completările ulterioare.“];

–

Articolul 21

: „În termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi.“;

–

Articolul 22

alin. (6):

„(6) Experții, la realizarea raportului de expertiză, precum și instanța vor ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate.“

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 44 alin. (3)

privind condițiile în care se poate realiza exproprierea astfel cum sunt interpretate, în temeiul

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor prevederilor

art. 1 paragraful 1

privind protecția proprietății din

Primul Protocol adițional

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 , a observat, prin

Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 18 decembrie 2025, paragraful 19, că acestea reprezintă o normă de trimitere la dispozițiile

art. 14 alin. (1)

din același act normativ, potrivit cărora scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor enumerate expres, și anume: taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor silvice din fondul forestier național [reglementată de

art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 ], taxele și celelalte obligații datorate potrivit următoarelor articole cuprinse în

Codul silvic: art. 33 alin. (2) lit. h)

- și anume, contravaloarea efectelor determinate de funcțiile de protecție, ecologice și sociale ale pădurilor, taxă care se face venit la Fondul de conservare și regenerare a pădurilor;

art. 36 alin. (2)

- care prevede plata obligațiilor bănești în cazul scoaterii definitive a unor terenuri necesare realizării obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii, precum și a unor terenuri pe care sunt amplasate capacități de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională;

art. 37 alin. (3)

- care prevede obligația de compensare fizică cu un teren având de 5 ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier național;

art. 41

și

42

- referitoare la criteriile de calcul al despăgubirii datorate în situațiile în care terenul unei persoane este scos definitiv din fondul forestier național ori este ocupat temporar. Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 , exceptarea de la plata acestor taxe se aplică inclusiv în cazurile scoaterii definitive și ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național expropriate.

16.

Prin aceeași decizie (paragraful 21), Curtea a observat, de asemenea, în legătură cu ipoteza normativă cuprinsă în

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 , că aceasta a fost constatată ca fiind neconstituțională prin

Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017. Prin această decizie, Curtea a reținut, în esență, că scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier național, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local, cu exceptarea de la plata despăgubirilor prevăzute de

art. 41 alin. (1) lit. b)-d)

și

art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic , cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private, încalcă dispozițiile

art. 16 alin. (1)

și ale

art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție

(paragraful 27). Astfel, Curtea a constatat că opțiunea legiuitorului de a excepta statul, prin reprezentanții săi, în calitate de expropriator, de la plata despăgubirii care în mod firesc însoțește orice măsură de expropriere contravine dispozițiilor constituționale menționate. Prin neluarea în considerare a criteriilor stabilite la

art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic

în determinarea cuantumului despăgubirii, se ajunge la golirea de conținut a acesteia, din moment ce este doar proclamată, fără însă a fi efectivă. Indiferent de scopul pentru care au fost expropriate terenurile, de categoria de folosință a acestora sau de natura obiectivelor ce urmează să fie edificate pe terenurile expropriate, statul trebuie să acorde o dreaptă despăgubire, care se determină luând în considerare criterii specifice fiecărei categorii de terenuri. Or, în măsura în care despăgubirea pentru exproprierea realizată în privința terenurilor din fondul forestier nu cuprinde elementele prevăzute de

art. 41 alin. (1) lit. b)-d)

și

art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 , Curtea a constatat că textul legal criticat reglementează, în mod implicit, un transfer silit de proprietate realizat cu titlu gratuit în favoarea statului (paragraful 25), ceea ce contravine dispozițiilor

art. 16 alin. (1)

și ale

art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție .

17.

Curtea a reținut (paragraful 22 din

Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024 ) că prevederile

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010

reprezintă o normă de trimitere la dispozițiile

art. 14 alin. (1)

din același act normativ, normă care, la data sesizării cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, își încetase efectele juridice, în temeiul

art. 147 din Constituție

referitor la efectele deciziilor de constatare a neconstituționalității pronunțate de Curtea Constituțională. Prin urmare, prevederile

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 , introduse prin Legea nr. 233/2018, ulterior pronunțării și publicării

Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017 , echivalează cu păstrarea în fondul activ al legislației a unei soluții legislative constatate în precedent ca fiind neconstituțională. Or, adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curții Constituționale, prin care se tinde la păstrarea soluțiilor legislative afectate de vicii de neconstituționalitate, încalcă Legea fundamentală. În aceste condiții, Curtea a reținut că legiuitorul a procedat într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care acesta trebuie să dea dovadă față de instanța constituțională și față de jurisprudența acesteia.

18.

Ca atare, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024 , precitată, paragraful 25, că, în temeiul prevederilor

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 , text de lege criticat și în prezenta cauză, proprietarul unui teren inclus în fondul forestier național supus exproprierii este exclus de la beneficiul acordării unor despăgubiri ce trebuie să însoțească orice măsură de expropriere, întrucât norma criticată este o normă de trimitere la dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 , care exclud în mod expres criteriile menționate în

Legea nr. 46/2008 - Codul silvic , ce trebuie avute în vedere la determinarea cuantumului despăgubirii.

19.

În cauza de față, Curtea observă că, ulterior publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017 , prevederile

art. 14 din Legea nr. 255/2010

au fost completate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 21 martie 2022, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 75/2023 , prin care s-au introdus reguli suplimentare, referitoare inclusiv la stabilirea despăgubirilor care se acordă pentru terenurile forestiere proprietate privată, situate pe coridorul de expropriere al lucrărilor de utilitate publică, cu privire la care se precizează că vor cuprinde valoarea aferentă terenurilor forestiere, precum și valoarea masei lemnoase existente, descriindu-se, totodată, și modul de stabilire a valorii masei lemnoase aferente.

20.

În procesul în cadrul căruia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, critica a vizat însă prevederile de lege în varianta anterioară intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 75/2023 . Având în vedere soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate, pentru considerentele mai sus prezentate, în cauza de față, ținând seama de data sesizării Curții Constituționale, anterioare pronunțării

Deciziei nr. 481 din 17 octombrie 2024 , excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 , în redactarea anterioară

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022 , aprobată prin

Legea nr. 75/2023 , urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

21.

Curtea subliniază că, astfel cum a statuat prin numeroase decizii anterioare, de exemplu,

Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau

Decizia nr. 318 din 19 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 9 august 2022, paragraful 20, în temeiul deciziei de admitere, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă poate constitui motiv de revizuire, conform

art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă .

22.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 din Legea nr. 255/2010 , care prevăd că, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, se efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, Curtea observă că autorul acesteia susține că s-ar crea un drept discreționar al expropriatorului de a întârzia emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, încălcându-se prevederile constituționale referitoare la justa și prealabila despăgubire. Curtea constată că, astfel formulate, argumentele de neconstituționalitate aduse în sprijinul pretinsei încălcări a dispozițiilor

art. 44 alin. (3) din Constituție

nu evidențiază autentice vicii de neconstituționalitate, ci țin de aplicarea în practică a prevederilor de lege criticate, într-o posibilă manieră abuzivă, în care expropriatorul nu își îndeplinește obligația în termenul stabilit de textul de lege supus controlului de constituționalitate. Dar astfel de aspecte excedează competenței Curții Constituționale, analiza acestora fiind de resortul instanței care soluționează litigiul în cursul căruia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate.

23.

În ceea ce privește prevederile

art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 , Curtea observă că, în mod similar situației analizate prin

Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024 , mai sus citată, autoarea excepției pune în discuție modalitatea de interpretare a prevederilor

art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010

în sensul de a se stabili dacă acordarea despăgubirii corespunzătoare valorii de circulație a terenului expropriat se realizează printr-o singură metodă de evaluare, respectiv pe baza expertizelor întocmite pentru uzul notarilor publici, în condițiile în care, prin

Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 , s-a statuat în legătură cu un regim special de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere a terenurilor forestiere, reglementat de

art. 36

și

41 din Codul silvic .

24.

Or, prin

Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024 , paragraful 30, Curtea a reținut că se tinde, de fapt, la lămurirea modalității de calcul al despăgubirilor, în cazul în care expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente. Criteriile legale la care apelează instanța de judecată, în determinarea exactă a cuantumului despăgubirii, țin de modul de interpretare și aplicare a legii de către aceasta și nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

25.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în redactarea anterioară modificărilor survenite prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 75/2023 , excepție ridicată de Societatea Domolux Design Construct - S.R.L. din Găești în Dosarul nr. 4.042/120/2019 al Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă.

2.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21

și ale

art. 22 alin. (6) din aceeași lege , ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2026.